Un zvon ciudat provoacă rumoare: Cristian Diaconescu s-ar putea retrage din cursa prezidențială
Dimensiune font:
Un zvon politic circulă cu insistență, în ultimele zile, iar cum fum fără foc nu iese, STIRIPESURSE.RO a verificat informațiile. Zvonul arată faptul că Cristian Diaconescu ar urma să se retragă din cursa prezidențială, să se înscrie în PNL și apoi să candideze pentru un post de senator în București.
Un apropiat al zonei PMP, jurnalistul Robert Turcescu a lansat și el la apă acest scenariu.
”Surse: Cristian Diaconescu va renunța la cursa prezidențială, se va inscrie in PNL si va candida pentru un post de senator la Bucuresti”, scrie Robert Turcescu.
Din zona apropiaților lui Cristian Diaconescu ni s-a spus că ”deocamdată nu putem să comentăm”, ceea ce în limbaj politic înseamnă că ”se discută, dar încă nu putem să comentăm nimic public”.
Secretomanie în zona PNL
În zona PNL, cu jumătate de gură, unii dintre lideri admit că ar exista discuții, în timp ce alți lideri ai PNL contrazic total ipoteza.
Totuși, în PNL se fac niște calcule pentru a vedea dacă merită riscul. Cristian Diaconescu ar avea, în acest moment, între 4% și 6% în cel mai recent sondaj CURS, voturi care ar fi ca o gură de oxigen pentru Nicolae Ciucă și PNL.
Cei din PNL au însă o teamă că nu se va face transferul voturilor de la Cristian Diaconescu către Nicolae Ciucă, dacă acesta se va înscrie în PNL. Tocmai din acest motiv există ezitări, mai ales că liberalii sunt conștienți de faptul că, în turul II la prezidențiale, votanții lui Cristian Diaconescu s-ar îndrepta natural către Nicolae Ciucă, fără a se simți trădați de către candidatul lor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau