S-a stabilit prima dezbatere dintre Joe Biden și Donald Trump: Vor avea reguli dure de respectat

6

Dimensiune font:

| 15-06-2024 20:16

Regulile primei dezbateri televizate din campania electorală între Joe Biden şi Donald Trump din 27 iunie au fost făcute publice sâmbătă de CNN, care o şi va organiza: o oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane dezactivabile pentru a face să fie respectaţi timpii de vorbire.

Duelul principalilor candidaţi la alegerile prezidenţiale americane va avea loc în Atlanta (Georgia, în sud-estul SUA), mult mai devreme decât de obicei.

"Microfoanele vor fi puse în surdină pe întreaga durată a dezbaterii, cu excepţia celui al candidatului căruia îi vine rândul să vorbească", precizează CNN, care adaugă că prezentatorii, Jake Tapper şi Dana Bash, "vor utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia lor pentru a face să fie respectat timpul de vorbire şi a garanta o discuţie civilizată".

Dezbaterea de 90 de minute va fi întreruptă de două pauze publicitare şi echipele de campanie nu vor putea să interacţioneze cu candidaţii în cursul acestor pauze, indică de asemenea canalul tv.

Nu vor avea voie cu notițe

Notiţele scrise dinainte vor fi de altfel interzise pe platou, dar "candidaţii vor primi un pix, un blocnotes şi o sticlă cu apa".

Preşedintele democrat şi predecesorul său republican s-au pus de acord pentru a dezbate de două ori înaintea scrutinului prezidenţial din 5 noiembrie, în 27 iunie şi în 10 septembrie. Cea de-a doua dezbatere va fi organizată de canalul ABC.

"El spune că vrea o nouă dezbatere împotriva mea. În acest caz, fă-mi plăcerea, amice. Eu voi face chiar de două ori", lansase la jumătatea lunii mai Joe Biden într-un mesaj video ofensiv.

Donald Trump, care cerea de mult timp un duel televizat, a ridicat imediat mănuşa:"Spune-mi când şi voi fi acolo. Sunt gata de luptă!!!".

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

Traian Băsescu: România nu e pregătită să ţină piept 30 de zile unei invazii a armatei ruse
22/07/2024 13:59

Fostul presedinte al Romaniei,Traian Băsescu, este de părere că Romania nu este pregătită de o confruntare in care să ţină piept unei invazii a armatei ruse timp de 30 de zile. El s-a referit şi la efe ...

Verdictul lui Traian Băsescu. Românii să fie gata pentru ce e mai rău: „Poate avea un sfârșit tragic”
22/07/2024 11:17

Traian Băsescu a dat verdictul. Fostul presedinte a oferit o analiză detaliată cu privire la viitorul lider al Romaniei, subliniind cine ar putea prelua conducerea tării de la Cotroceni. Ce sanse au Mircea ...

Retragerea lui Biden naște reacții surprinzătoare: anunț de ultim moment al guvernatorului Californiei, considerat ca un posibil rival al Kamalei Harris
22/07/2024 08:54

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, considerat ca un posibil rival al Kamalei Harris, i-a oferit duminică sprijinul său vicepreşedintei Statelor Unite pentru a-l inlocui pe Joe Biden drept candidată la ...

Cum a primit Zelenski vestea retragerii lui Joe Biden din cursa prezidenţială / Ce speranțe are de la noul şef al Casei Albe
22/07/2024 08:30

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat duminică recunoştinţa faţă de ajutorul primit de la Joe Biden de la izbucnirea războiului, dar a spus că ii respectă decizia şi speră că ori ...

Ambasadorul României în SUA reacționează după retragerea lui Joe Biden
22/07/2024 07:42

Ambasadorul Romaniei in SUA, Andrei Muraru, a afirmat, duminică seară, că, după retragerea lui Joe Biden din cursa electorală, Convenţia Democrată de luna viitoare va fi ”cu totul şi cu totul excepţi ...

Care a fost cel mai bun președinte al României - Verdictul lui Traian Băsescu
22/07/2024 07:39

Traian Băsescu a afirmat că el a fost şi cel mai bun preşedinte al Romaniei, dar şi cel mai rău, adăugand: “Depinde la ce televizor vă uitaţi”. Fostul preşedinte a mai fost intrebat care este omu ...

Boris Johnson are 'soluția' pentru încetarea războiului: 'Ucraina va trebui să renunțe la cererea sa privind revenirea la frontierele din 1991'
22/07/2024 07:36

Ucraina va trebui să renunte la cererea sa privind revenirea la frontierele din 1991 pentru reglementarea conflictului si va trebui să fie de acord cu frontierele care au existat pană la 24 februarie 2022, a ...

Donald Trump, reacţie după retragerea lui Biden: „A fost de departe cel mai prost preşedinte din istoria SUA”
21/07/2024 21:42

Fostul preşedinte Donald Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”, intr-o convorbire telefonică la postul american de televiziune CNN, la ...

Joe Biden se retrage din cursa prezidențială
21/07/2024 21:34

Presedintele american Joe Biden si-a anuntat duminică retragerea din cursa prezidentială, după ce colegii democrati si-au pierdut increderea in capacitatea sa mentală si capacitatea de a-l invinge pe Donald ...

Scenariul Trump 2.0 pentru Ucraina. Fostul său consilier, John Bolton, aruncă în aer planul de pace și avertizează: Vor fi 'devastatoare'
21/07/2024 16:41

Politica referitoare la Ucraina a candidatului la presedintia SUA Donald Trump, in cazul in care va castiga alegerile, va duce la concesii făcute Rusiei, care vor fi "devastatoare" pentru partea ucraineană, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei