Românii mai așteptă cu ridicarea vizelor pentru SUA. Cum vrea Bucureștiul să scadă rata de refuz

25

Dimensiune font:

| 02-12-2022 20:31

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că a discutat cu secretarul de stat american Antony Blinken pe tema vizelor SUA pentru români şi că va fi demarată o campanie de informare privind condiţiile ce trebuie îndeplinite de cei care aplică, astfel încât să scadă rata de refuz.

„Am convenit ca, pentru acest ultim criteriu care mai rămâne de îndeplinit, şi anume rata de refuz, care nu ţine însă de eforturile instituţionale, ci ţine de cei care aplică pentru aceste vize, să demarăm cât mai rapid, aşa cum deja am discutat la începutul anului, o campanie de informare cu privire la condiţiile care trebuie îndeplinite de cei care aplică pentru vize, în aşa fel încât să existe mai multă predictibilitate. Atunci când plăteşti acea taxă de 160 de dolari pentru depunerea cererii de viză, să ştii că nu o pierzi, ci că o să obţii viza, pentru că îndeplineşti criteriile pe care le solicită autorităţile americane. Deci, da, am discutat în destul de mare detaliu această chestiune şi sper să avem ceva progrese în perioada următoare", a precizat Aurescu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, care a avut loc la Bucureşti. (Sursa: Agerpres)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 PSD și PNL „discută” prin comunicate
03/02/2023 12:41

  PSD si PNL s-au somat public reciproc, joi, să explice public de ce sustin sau refuză noi modificări fiscale. Social-democratii au solicitat joi, partenerilor de la PNL, printr-un comunicat oficial, ...

Donald Trump se teme că Rusia ar putea riposta nuclear. „Puneți capăt acestui război nebunesc”
01/02/2023 16:12

Donald Trump nu este de acord cu decizia Germaniei si Statelor Unite de a trimite in Ucraina tancuri leopoard 2. Fostul presedinte al SUA a spus care ar putea să fie repercursiunile pe care intreaga lume ar ...

Armata britanică nu mai e privită ca o forță de luptă de nivel ridicat. „Nu poate să protejeze Regatul Unit și aliații”
01/02/2023 16:12

Armata britanică nu mai este o fortă de luptă de ridicat, a spus un general american. Decenii de reduceri de inzestrare si de personal au dus la o scădere a capacitătii Marii Britanii de a lupta. De asem ...

Joe Biden exclude ca SUA să trimită avioane de luptă F-16 în Ucraina
01/02/2023 16:10

Presedintele american Joe Biden a exclus trimiterea de avioane de luptă F-16 in Ucraina. Kievul incearcă să obtină avioanele de luptă, la doar o săptămană după ce Washingtonul si Berlinul au convenit ...

Ministerul Economiei - prima reacție după ce directorul ROMARM a fost reținut de DNA pentru corupție. Prejudiciu uriaș la ROMARM
01/02/2023 16:10

Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu şi trafic de influenţă in legătură ...

Rusia va înfrunta în Ucraina o versiune modernă a tancului Abrams, dar fără un kit special de blindaj - variantă utilizată doar de Armata SUA
01/02/2023 16:09

Pentagonul a confirmat că intentionează să furnizeze Ucrainei o versiune modernizată a tancului Abrams M1A2, deci nu o versiunea veche M1A1 pe care U.S. Army o are acum disponibilă in depozite. Acest luc ...

Invadarea Taiwanului este doar o chestiune de timp. China probabil va pierde, dar nu va câștiga nimeni
01/02/2023 16:07

Ar putea fi doar o chestiune de timp pană cand China invadează Taiwanul, iar expertii spun că impactul militar si economic ar putea fi catastrofal, si nu doar pentru China si Taiwan. Conflictul ar putea du ...

Olaf Scholz vrea să discute cu Vladimir Putin privind oprirea războiului din Ucraina. Cât va mai ajuta Germania Kievul
01/02/2023 16:06

Vladimir Putin este deschis să poarte o discutie cu cancelarul german Olaf Scholz. Liderul de la Kremlin a fost nemultumit de decizia Berlinului de a trimite tancuri Leopard 2 in Ucraina si de a permite alto ...

Președintele Croației: „Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”
01/02/2023 16:05

Crimeea, peninsula anexată de Rusia in 2014, nu va mai fi niciodată parte a Ucrainei, a declarat luni presedintele croat Zoran Milanovic in timpul unor observatii in care isi detalia obiectia ca Zagrebul s ...

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute 2 miliarde euro de pe pieţele externe. La ce vor fi folosiți banii
01/02/2023 16:03

Ministerul Finanţelor intenţionează să imprumute de pe pieţele externe pană la două miliarde de euro prin redeschiderea a două emisiuni de obligaţiuni scadente in 2026, respectiv in 2029, conform unu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei