Răzvan Timofciuc, din nou în incompatibilitate

3timofciuc

Dimensiune font:

| 18-12-2023 21:39

Cel mai vocal consilier local ieșean, Răzvan Timofciuc, s-a aflat, timp de câteva luni, în incompatibilitate. Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională de Integritate. Este pentru a doua oară când fostul lider de grup USR din plenul Consiliului Local, Răzvan Timofciuc, se află în incompatibilitate, după cum susțin cei de la ANI. 

Agenţia de Integritate spune că în perioada 15 iunie – 16 septembrie 2021 Răzvan Timofciuc s-a aflat în incompabilitate pentru că a exercitat simultan calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Spitalului de Recuperare şi funcţia de vicepreşedinte al filialei locale al unui partid politic.

Până luna trecută Răzvan Timofciuc a fost liderul de grup al consilierilor locali USR. El a fost exclus din partid pe fondul unor declaraţii acide făcute la adresa conducerii organizaţiei de partid.

Conform legislaţiei în vigoare, chiar dacă calitatea de membru în CA la unităţile spitalicesti nu este remunerată, funcţia este incompatibilă cu orice funcţie de conducere din cadrul unui partid politic.

Despre raportul ANI, Răzvan Timofciuc spune că a aflat de la presă. „Am rămas surprins. Nu am primit raportul ANI. Am aflat din presă despre acest comunicat. Voi ataca în instanţă acest raport, pentru că nu am avut posibilitatea să mă apăr. Eu am aflat din presă despre decizie administrativă a ANI. Instanţa va decide dacă fapta sau starea de incompatibilitate de care sunt acuzat este temeinică, a spus Răzvan Timofciuc.

Nu este prima dată când Timofciuc intră în colimatorul celor de la ANI. „La data de 28 decembrie 2021, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese în materie administrativă în cazul lui Timofciuc Răzvan, întrucât, în exercitarea mandatului 2016 – 2020, a participat la deliberarea și adoptarea a două Hotărâri ale CL Iași privind nominalizarea reprezentanților Consiliului în C.A ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Iași pentru anii școlari 2018 – 2019, respectiv 2019 – 2020, în baza cărora soția persoanei evaluate a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași”, spun cei de la ANI.

În acelaşi timp, lui Timofciuc i-a fost interzis dreptul de a candida timp de trei ani la o funcţie publică.

Acest raport al ANI a fost contestat în instanţă de Răzvan Timofciuc. Deşi a pierdut procesul, acesta a apelat la o cale extraordinară de atac. În acest sens el aşteaptă o decizie la începutul anului viitor. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Clotilde Armand a rămas blocată în acuzațiile nedovedite de fraudă - Ironie după meciul României cu Ucraina
18/06/2024 11:30

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care acuză fraude majore la alegerile din 9 iunie, candidatul PSD-PNL George Tuţă proclamandu-şi victoria, are marţi o postare ironică pe Facebook la adresa preşedi ...

A boicotat Klaus Iohannis conferința de pace din Elveția? Explicații posibile pentru absența președintelui
18/06/2024 11:22

Cei mai influenti diplomati ai lumii au pregătit summitul din Elvetia vreme de multe luni. Desi China a boicotat reuniunea, iar Vladimir Putin a ironizat-o intr-un lung discurs, 15-16 iunie inseamnă primul ef ...

Mihai Tudose vorbește despre situația halucinantă de la alegeri: Legea nu este bună! Trebuie să umblăm la ea
17/06/2024 20:59

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Mihai Tudose, sustine că actuala lege electorală are probleme foarte mari si trebuie modificată, Romania fiind singura tară din Europa care nu a validat scorul aleg ...

Rusia amenință Ucraina, după summitul de pace din Elveția: 'Următoarele noastre propuneri o să fie mai dificile și mai dure!'
17/06/2024 20:12

Următoarele conditii pentru incheierea unui acord de pace pentru Ucraina, dacă vor refuza propunerea inaintată de presedintele rus Vladimir Putin, o să fie „mai complexe si mai dure”, amenintă intr-un ...

Iulian Bulai dă de pământ cu Forța Dreptei și PMP: ADU a fost o decizie greșită
17/06/2024 18:21

Deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai a declarat că Alianţa Dreapta Unită a fost o decizie greşită din mai multe motive, printre care din cauza faptului că, din perspectiva pragului electoral, s-a ridicat ...

Dan Negru a izbucnit din cauza meciului România - Ucraina: Stăm în genunchi să îi vedem pe alții mari!
17/06/2024 17:49

Realizatorul TV Dan Negru a izbucnit din cauza meciului Romania - Ucraina. Dan Negru spune că Romania e o tară de mana a doua fiindcă acceptă orice! Revolta lui Dan Negru e generată de faptul că romanii c ...

Strategia tipic rusească folosită de Vladimir Putin pentru a câștiga în Ucraina: liderul de la Kremlin joacă pe toate părțile (analiză ISW)
17/06/2024 17:11

Analistii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) au remarcat că liderul rus Vladimir Putin nu este interesat si este putin probabil să fie interesat de discutii de pace sincere in Ucraina in viitor ...

Răspunsul Rusiei nu s-a lăsat așteptat! Ce spune Kremlinul la declaraţiile lui Stoltenberg despre armele nucleare ale NATO
17/06/2024 16:50

Kremlinul a apreciat luni că afirmaţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, despre desfăşurarea armelor nucleare ale alianţei, constituie o "escaladare a tensiunilor", după cum s-a exprimat p ...

Scenariul lui Andrei Caramitru: Debarcarea lui Ciolacu ar crește riscul unei guvernări PSD-AUR
17/06/2024 16:41

Andrei Caramitru, fost consilier al lui Dan Barna, crede că singurele optiuni matematice pentru următorul guvern sunt PSD-PNL sau PSD+AUR pentru că PNL si „progresistii” nu au forta politică să realize ...

Traian Băsescu, despre Ciolacu şi Ciucă la prezidenţiale: 'Ar fi un semn de prostie' să se confrunte / Ce spune despre Mircea Geoană
17/06/2024 16:13

Scenariul ca Nicolae Ciucă si Marcel Ciolacu să fie contracandidati la prezidentiale ar fi „un semn de prostie". Asa cataloghează Traian Băsescu varianta care pare să se contureze tot mai mult in partide ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei