Prima reacție a Gabrielei Firea după ce a devenit 'prima opțiune' a PSD pentru candidatura la Primăria Capitalei

18

Dimensiune font:

| 12-03-2024 08:57

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, s-a declarat încântată, duminică, la Antena 3, de faptul că în urma discuțiilor din coaliția de guvernare și a sondajelor de opinie a devenit „prima opțiune” a social-democraților pentru a candida la Primăria Generală a Municipiului București.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat duminică seară că nu s-a ajuns la un acord cu PNL pentru un candidat comun la Capitală, iar în aceste condiții prima opţiune a PSD pentru primăria Capitalei devine Gabriela Firea, a doua opţiune fiind Daniel Băluţă (primarul sectorului 4).

„Din punctul meu de vedere este decizia cea mai corectă şi care arată respect faţă de Bucureșteni. Alegerile locale sunt încărcate cu o doză mare de subiectivism şi persoana contează foarte mult. Contează şi echipa politică din care provii, pentru că orice primar are nevoie de majoritate în Consiliul General, dar se pune foarte mult accent pe persoană pe personalitatea candidatului care va intra în cursa electorală. În absolut toate orașele mici până la Capitală, gospodarul acelei localități sau acelei aglomerări urbane este direct opțiunea electoratului ca şi persoană. Apoi este urmărită legătura acelei persoane cu o formațiune politică tocmai pentru a sigura o stabilitate în ceea ce privește actul administrativ”, a reacționat, duminică, Gabriela Firea.

75% anti-Nicușor

„Eu sper să fie o decizie luată, nu doar o variantă discutată în această seară. Aş vrea să se mențină ceea ce s-a discutat în această seară, nu pentru mine, nu pentru ambiția mea, ci din respect pentru cetăţeni, pentru că 75% dintre bucureșteni spun că sunt nemulțumiți de mandatul actualului primar. Şi tot 75% dintre cetăţeni spun că mandatul meu de primar general împreună cu echipa PSD fost un mandat mai bun decât actualul", a mai declarat Firea.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:55

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Când vor ajunge în România avioanele F-35 și ce pot face 'perlele' aviației americane
18/09/2024 08:34

Pe 13 septembrie, Departamentul de Stat al SUA a dat undă verde unei potentiale vanzări de 32 de avioane de luptă F-35A către Romania. Parlamentul de la Bucuresti a autorizat guvernul să inceapă discutii ...

Mircea Geoană: Îi urez succes Roxanei Mânzatu! România însă putea mai mult! Ca președinte al României mă voi bate ca țara noastră să fie respectată!
18/09/2024 08:32

Candidatul independent la functia de Presedinte al Romaniei, Mircea Geoană, salută pozitia de vicepresedinte al Comisiei Europene pe care a primit-o Roxana Manzatu, comisarul desemnat din partea Romaniei, dar ...

Vasile Dîncu, despre portofoliul de comisar european: România este acum o voce demnă şi puternică în UE
18/09/2024 08:30

Vremurile in care Romania nu conta in UE sunt o amintire, cred mai multi lideri PSD. Europarlamentarul PSD Vasile Dincu a declarat, marţi, despre portofoliul de comisar european, că aceste negocieri au arăta ...

Premierul anunță lansarea 'Planului Ciolacu' - Un plan economic masiv de reindustrializare
18/09/2024 08:28

În sedinta Coalitiei de guvernare am decis să facem pasi importanti pentru finalizarea schemei de sprijin pentru Marile Investitii Strategice – metalurgie, siderurgie si industria chimică, potrivi ...

Marcel Boloș le-a explicat liberalilor planul lui Ciolacu pentru reformarea industriei: S-a punctat premiera absolută
18/09/2024 08:26

Liberalii au aflat chiar de la propriul ministru planul lui Marcel Ciolacu pentru reformarea industriei. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a prezentat in şedinţa PNL de marţi proiectul de reindustrializa ...

Administrația prezidențială spulberă cel mai mare zvon: Klaus Iohannis nu va demisiona din funcția de președinte
17/09/2024 18:52

S-a spulberat cel mai mare zvon legat de presedintele Romaniei! Administraţia Prezidenţială a venit, marţi, cu precizări, in contextul informaţiilor vehiculate in spaţiul publici privind o posibilă cand ...

Siegfried Mureșan: Portofoliul obținut de premierul Ciolacu în Comisia Europeană este gol de conținut, are zero competențe concrete
17/09/2024 16:26

Siegfried Muresan, europarlamentar PNL, critică portofoliul obtinut de Romania in noua Comisie Europeană pentru Roxana Minzatu – Oameni, Competente si Pregătire (People, Skills and Preparedness). El a spus ...

Mihai Tudose spune că Siegfried Mureșan este penibil: 'Liberalii puteau să fie normali…Puteau…dar nu le iese!'
17/09/2024 15:40

Presedintele Consiliului National al PSD, Mihai Tudose, afirmă marti că nemultumirea exprimată de europarlamentarul PNL Siegfried Muresan vizavi de portofoliul primit de Romania in noua Comisie Europeană ar ...

Ungaria, umilită de Ursula von der Leyen
17/09/2024 14:10

Comisarul European al Ungariei, Oliver Varhelyi, a primit in noua Comisie Europeană portofoliul pentru sănătate si bunăstarea animalelor, potrivit anuntului sefei Comisiei, Ursula von der Leyen. ”E un por ...

Jens Stoltenberg trasează linia roșie în scandalul donării de rachete cu rază lungă de acțiune către Ucraina: NATO nu poate decide
17/09/2024 13:51

Seful NATO intervine in scandalul donării de rachete cu rază lungă de actiune către Ucraina. Toate deciziile trebuie să fie luată de aliaţi in mod individual, a declarat luni secretarul general al NATO, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei