Ministrul de Externe al R.Moldova, la București: „Neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare sau indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în lume”

9

Dimensiune font:

| 02-12-2022 20:17

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a declarat miercuri, la Bucureşti, că neutralitatea Republicii Moldova, garantată prin Constituţie, nu implică „autoizolare, demilitarizare sau indiferenţă” faţă de evenimentele internaţionale, inclusiv invazia rusă din Ucraina. De asemenea, el a adăugat că Moldova nu este „ameninţată în lunile şi săptămânile următoare de un scenariu militar”, dar a precizat că este „datoria” guvernului „să fie pregătit pentru întregul spectru de ameninţări”, transmite Jurnal.md.

„Prin Constituţie, Moldova este o ţară neutră. Nu încearcă să adere la NATO ca ţară, din cauza prevederilor noastre constituţionale. În acelaşi timp, pentru Moldova neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare sau indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în lume, inclusiv condamnarea de către noi a agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a declarat Popescu înaintea discuţiilor din ultima zi a reuniunii miniştrilor de externe din cadrul NATO de la Bucureşti.

Este pentru prima dată când un ministru de externe al Republicii Moldova participă la o reuniune ministerială a NATO.

De asemenea, Popescu a subliniat că Reppublica Moldova este interesată să-şi „consolideze rezilienţa”, inclusiv cu NATO. Ministrul a precizat că dispoziţia constituţională privind neutralitatea fostei republici sovietice există din 1994 şi a recunoscut că societatea civilă dezbate posibilitatea de a revizui acest principiu, dar că, pentru moment, acest lucru nu a fost transformat ”într-un proces politic”.

„Există o discuţie între observatori, în rândul societăţii civile, parlamentarii au vorbit de asemenea despre cum trebuie să avem o dezbatere naţională despre cele mai bune modalităţi de a garanta securitatea ţării noastre, pacea”, a spus el. ”Pentru moment, această discuţie nu este instituţionalizată, nu s-a convertit într-un proces politic, dar, bineînţeles, societatea noastră este foarte afectată de acest război, foarte speriată de ceea ce se poate întâmpla unei ţări independente şi democratice precum Ucraina, iar asta, desigur, alimentează discuţia pe care o avem în Moldova”, a adăugat Popescu.

Cu toate acestea, el a mai menţionat că în cadrul majorităţii parlamentare şi în guvern „această discuţie nu este instituţionalizată” şi nu a fost lansată o iniţiativă de revizuire a Constituţiei.

De asemenea, Popescu a transmis că, potrivit analizelor din Moldova, ţara nu este „ameninţată în lunile şi săptămânile următoare de un scenariu militrar”, dar a precizat că este „datoria” guvernului „să fie pregătit pentru întregul spectru de ameninţări”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:45

Donald Trump se teme că Rusia ar putea riposta nuclear. „Puneți capăt acestui război nebunesc”
01/02/2023 16:12

Donald Trump nu este de acord cu decizia Germaniei si Statelor Unite de a trimite in Ucraina tancuri leopoard 2. Fostul presedinte al SUA a spus care ar putea să fie repercursiunile pe care intreaga lume ar ...

Armata britanică nu mai e privită ca o forță de luptă de nivel ridicat. „Nu poate să protejeze Regatul Unit și aliații”
01/02/2023 16:12

Armata britanică nu mai este o fortă de luptă de ridicat, a spus un general american. Decenii de reduceri de inzestrare si de personal au dus la o scădere a capacitătii Marii Britanii de a lupta. De asem ...

Joe Biden exclude ca SUA să trimită avioane de luptă F-16 în Ucraina
01/02/2023 16:10

Presedintele american Joe Biden a exclus trimiterea de avioane de luptă F-16 in Ucraina. Kievul incearcă să obtină avioanele de luptă, la doar o săptămană după ce Washingtonul si Berlinul au convenit ...

Ministerul Economiei - prima reacție după ce directorul ROMARM a fost reținut de DNA pentru corupție. Prejudiciu uriaș la ROMARM
01/02/2023 16:10

Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu şi trafic de influenţă in legătură ...

Rusia va înfrunta în Ucraina o versiune modernă a tancului Abrams, dar fără un kit special de blindaj - variantă utilizată doar de Armata SUA
01/02/2023 16:09

Pentagonul a confirmat că intentionează să furnizeze Ucrainei o versiune modernizată a tancului Abrams M1A2, deci nu o versiunea veche M1A1 pe care U.S. Army o are acum disponibilă in depozite. Acest luc ...

Invadarea Taiwanului este doar o chestiune de timp. China probabil va pierde, dar nu va câștiga nimeni
01/02/2023 16:07

Ar putea fi doar o chestiune de timp pană cand China invadează Taiwanul, iar expertii spun că impactul militar si economic ar putea fi catastrofal, si nu doar pentru China si Taiwan. Conflictul ar putea du ...

Olaf Scholz vrea să discute cu Vladimir Putin privind oprirea războiului din Ucraina. Cât va mai ajuta Germania Kievul
01/02/2023 16:06

Vladimir Putin este deschis să poarte o discutie cu cancelarul german Olaf Scholz. Liderul de la Kremlin a fost nemultumit de decizia Berlinului de a trimite tancuri Leopard 2 in Ucraina si de a permite alto ...

Președintele Croației: „Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”
01/02/2023 16:05

Crimeea, peninsula anexată de Rusia in 2014, nu va mai fi niciodată parte a Ucrainei, a declarat luni presedintele croat Zoran Milanovic in timpul unor observatii in care isi detalia obiectia ca Zagrebul s ...

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute 2 miliarde euro de pe pieţele externe. La ce vor fi folosiți banii
01/02/2023 16:03

Ministerul Finanţelor intenţionează să imprumute de pe pieţele externe pană la două miliarde de euro prin redeschiderea a două emisiuni de obligaţiuni scadente in 2026, respectiv in 2029, conform unu ...

Ponta: Îl bat la cap pe Ciolacu. Sper să-i folosească ce îi zic
01/02/2023 16:02

Victor Ponta a spus că este in relatii foarte bune cu actualul presedinte PSD. Premierul cu numărul 63 al Romaniei a mai zis că „il bate la cap pe fostul său coleg de partid pe chestiuni economice”. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei