Mihai Tudose anunță 'potențialul candidat PSD' la prezidențiale: 'La noi nu funcționează cu împinsul pe scări'

8

Dimensiune font:

| 11-06-2024 15:17

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat mați, că în prezent, Marcel Ciolacu este potenţialul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.

„Poate la mine la partid funcţionează mai bine democraţia decât în altă parte. Este vorba despre o decizie colectivă. O să avem şi coaliţii săptămâna asta, şi un Consiliu Politic Naţional, şi o să vedem ce facem, dar e o decizie colectivă. Este evident că această decizie colectivă trebuie să ţină cont şi de elementul de voinţă al preşedintelui partidului, fiindcă nu poate să candideze împotriva voinţei lui, dar, ca să folosesc din nou un termen consacrat în ultima perioadă, azi, când stăm de vorbă, domnul Ciolacu este candidatul PSD la Preşedinţie, sau potenţialul candidat”, a declarat Mihai Tudose

Chestionat despre declaraţiile liberalului „Eu cred că domnul Rareş Bogdan, analizând foarte bine ce se întâmplă la domnia sa în partid, extinde şi la alte partide. Dacă la ei e cu „împinsul pe scări”, la noi nu funcţionează aşa, deci întrebaţi-l pe el ce a vrut să spună”.

Ce a spus despre rezultatul alegerilor

„Referitor la «toate partidele au câştigat alegerile», unii au comparat, ştiu eu, ca să folosesc o figură de stil, au o furnică şi au comparat-o cu un armăsar, şi au spus că furnica e mult mai importantă că are mai multe picioare şi oricum poate să îşi care de 100 de ori propria greutate, şi atunci, nu-i aşa, furnica e mult mai importantă, mai mare şi mai valoroasă. În regulă, să îşi facă toţi analiza cum vor, cert este că PSD este mulţumit de rezultatul alegerilor”, a conchis Tudose.

Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că nu exclude posibilitatea ca PSD şi PNL să aibă candidat comun la prezidenţiale şi listă comună la alegerile parlamentare, însă „PSD momentan a câştigat alegeri” şi „este foarte puţin probabil ca PSD să renunţe la candidat, ţinând cont că chiar le-a câştigat”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

Traian Băsescu: România nu e pregătită să ţină piept 30 de zile unei invazii a armatei ruse
22/07/2024 13:59

Fostul presedinte al Romaniei,Traian Băsescu, este de părere că Romania nu este pregătită de o confruntare in care să ţină piept unei invazii a armatei ruse timp de 30 de zile. El s-a referit şi la efe ...

Verdictul lui Traian Băsescu. Românii să fie gata pentru ce e mai rău: „Poate avea un sfârșit tragic”
22/07/2024 11:17

Traian Băsescu a dat verdictul. Fostul presedinte a oferit o analiză detaliată cu privire la viitorul lider al Romaniei, subliniind cine ar putea prelua conducerea tării de la Cotroceni. Ce sanse au Mircea ...

Retragerea lui Biden naște reacții surprinzătoare: anunț de ultim moment al guvernatorului Californiei, considerat ca un posibil rival al Kamalei Harris
22/07/2024 08:54

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, considerat ca un posibil rival al Kamalei Harris, i-a oferit duminică sprijinul său vicepreşedintei Statelor Unite pentru a-l inlocui pe Joe Biden drept candidată la ...

Cum a primit Zelenski vestea retragerii lui Joe Biden din cursa prezidenţială / Ce speranțe are de la noul şef al Casei Albe
22/07/2024 08:30

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat duminică recunoştinţa faţă de ajutorul primit de la Joe Biden de la izbucnirea războiului, dar a spus că ii respectă decizia şi speră că ori ...

Ambasadorul României în SUA reacționează după retragerea lui Joe Biden
22/07/2024 07:42

Ambasadorul Romaniei in SUA, Andrei Muraru, a afirmat, duminică seară, că, după retragerea lui Joe Biden din cursa electorală, Convenţia Democrată de luna viitoare va fi ”cu totul şi cu totul excepţi ...

Care a fost cel mai bun președinte al României - Verdictul lui Traian Băsescu
22/07/2024 07:39

Traian Băsescu a afirmat că el a fost şi cel mai bun preşedinte al Romaniei, dar şi cel mai rău, adăugand: “Depinde la ce televizor vă uitaţi”. Fostul preşedinte a mai fost intrebat care este omu ...

Boris Johnson are 'soluția' pentru încetarea războiului: 'Ucraina va trebui să renunțe la cererea sa privind revenirea la frontierele din 1991'
22/07/2024 07:36

Ucraina va trebui să renunte la cererea sa privind revenirea la frontierele din 1991 pentru reglementarea conflictului si va trebui să fie de acord cu frontierele care au existat pană la 24 februarie 2022, a ...

Donald Trump, reacţie după retragerea lui Biden: „A fost de departe cel mai prost preşedinte din istoria SUA”
21/07/2024 21:42

Fostul preşedinte Donald Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”, intr-o convorbire telefonică la postul american de televiziune CNN, la ...

Joe Biden se retrage din cursa prezidențială
21/07/2024 21:34

Presedintele american Joe Biden si-a anuntat duminică retragerea din cursa prezidentială, după ce colegii democrati si-au pierdut increderea in capacitatea sa mentală si capacitatea de a-l invinge pe Donald ...

Scenariul Trump 2.0 pentru Ucraina. Fostul său consilier, John Bolton, aruncă în aer planul de pace și avertizează: Vor fi 'devastatoare'
21/07/2024 16:41

Politica referitoare la Ucraina a candidatului la presedintia SUA Donald Trump, in cazul in care va castiga alegerile, va duce la concesii făcute Rusiei, care vor fi "devastatoare" pentru partea ucraineană, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei