În decembrie aflăm dacă România intră în Schengen

schengen  1111

Dimensiune font:

| 05-10-2022 18:03

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene speră să obţină o decizie în unanimitate în favoarea admiterii României şi Bulgariei în Spaţiul comunitar de liberă circulaţie Schengen în luna decembrie, iar iniţiativa este susţinută de Comisia Europeană, anunță Mediafax.


"Preşedinţia cehă a Consiliului UE consideră că procedura în curs de completare a extinderii Spaţiului Schengen este un element central care lipseşte. Bulgaria şi România au îndeplinit condiţiile necesare astfel încât Consiliul UE să poată discuta ridicarrea controalelor la frontierele interne. În acest context, Preşedinţia cehă a Consiliuului UE este angajată să obţină progrese astfel încât să permită Bulgariei şi României să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen. Mai concret, Preşedinţia cehă a Consiliului lucrează în sensul obţinerii deciziilor necesare ale Consiliului prin unanimitate la reuniunea din decembrie. În acest sens, discutăm cu statele membre pentru a pregăti terenul pentru o discuţie substanţială asupra ridicării controalelor la frontierele interne cu Bulgaria şi România. În eforturile noastre de a asigura susţinerea în unanimitate în Consiliu, Preşedinţia a facilitat vizitele experţilor în Bulgaria şi România săptămâna viitoare, în coordonare cu reprezentanţii Comisiei Europene", a declarat în Parlamentul European, conform agenţiei MEDIAFAX, Mikuláš Bek, ministrul Afacerilor Europene din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a evidenţiat, în dezbaterea organizată la Parlamentul European, importanţa pe care Spaţiul Schengen o are pentru Uniunea Europeană şi a pledat pentru admiterea României şi Bulgariei în zona comunitară de liberă circulaţie.

"În ultimii 35 de ani, am construit o întreagă arhitectură Schengen, pentru a proteja mai bine acesta spaţiu fără frontiere, fără controale. Şi trebuie să continuăm să construim şi să îmbunătăţim arhitectura Schengen, pentru că niciun sistem nu poate rezista testului timpului fără o înnoire", a declarat Margaritis Schinas, cerând consolidarea structurilor interne şi a reglementărilor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

BANCUL ZILEI

06:00

 

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, șos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iași, tel: 0232-243.864; fax: 0232-212.231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Starmod S.A. Suceava cu sediul social în mun. Suceava, str. Universității, nr. 29, jud. Suceava, nr. înregistrare în Registrul Comerţului J33/69/1991 , C.U.I. RO3177717, numită potrivit Sentinţei Civile nr. 19 din data de 25.01.2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9819/86/2010**, invită toți agenții economici interesați ca, până la data de 11.11.2022, ora 16:00, să depună o ofertă financiară și o ofertă tehnică pentru efectuarea lucrărilor cadastrale de reglementare a situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. Condiții de formă: Ofertele vor fi depuse la sediul lichidatorului judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., din Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, într-un plic închis şi sigilat prin aplicarea ștampilei ofertantului, ce va conţine documentele de participare mai jos menţionate. Plicul va menţiona în mod obligatoriu şi limitativ: numele/denumirea ofertantului, adresa domiciliului/sediului social al ofertantului, precum şi menţiunea „ofertă servicii cadastrale, a nu se deschide înainte de data de 11.11.2022, ora 16.00”. Solicităm ca oferta financiară să conţină următoarele elemente obligatorii: -Preț (va fi exprimat în lei, fără T.V.A.); -Acordul expres al ofertantului ca plata prețului să se efectueze în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, pe măsură ce se vor obține fonduri din valorificari de active din patrimoniul societății debitoare. Solicităm ca oferta tehnică să conţină următoarele elemente obligatorii: -Termen de execuţie; -Lista serviciilor cadastrale ce vor fi prestate pentru reglementarea situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. -Certificatul de atestare din care reiese că ofertantul este calificat şi atestat în vederea efectuării de operațiuni/servicii cadastrale. Va fi descalificată automat orice ofertă care nu conţine toate documentele sus-menţionate. Pentru cuantificarea preţului de executare a lucrării, accesul în incinta societăţii debitoare se face cu programare (48 de ore) şi este condiţionat de semnarea unui Protocol de vizitare a acesteia care cuprinde clauze de confidenţialitate. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232-243.864 sau e-mail iasi@insolventa.ro intenţia de vizitare. Relații suplimentare se pot obține de la: -tel. 0232-243.864 0755.132.473 -fax: 0232-212.231 -email: secretariat@insolventa.ro
VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in data de 23.11.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei acelor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Ciolacu: 99,9% nu cred că voi candida la funcţia de preşedinte
25/11/2022 16:11

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că in acest moment nu ia in calcul o candidatură a sa la funcţia de preşedinte al Romaniei. In ceea ce priveşte eventuala candidatură a lui Mircea Geoană cu ...

Republica Moldova a rămas fără energie electrică din cauza bombardamentelor rusești din Ucraina
25/11/2022 15:54

Furnizarea de energie electrică a fost intreruptă in majoritatea localitătilor din Republica Moldova, inclusiv in capitala Chisinău, incepand cu ora 14:30, cel mai probabil din cauza valului de rachete tr ...

Macron anunţă un ”contact direct” cu Putin, în zilele următoare, pe tema domeniului nuclear civil
25/11/2022 15:53

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă miercuri că urmează să aibă ”un contact direct” cu omologul său rus Vladimir Putin ”in zilele următoare”, pe tema domeniului nuclear civil şi Cent ...

Avertismentul venit din Moscova: „Să fie clar, este capitala Rusiei antice”
25/11/2022 15:53

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a subliniat, duminică, legăturile istorice ale Kievului cu Rusia si URSS, mentionand că este „oras rusesc”, in care oamen ...

O nouă lovitură pentru Vladimir Putin: Rusia, declarată stat care sponsorizează terorismul. Rezoluția, votată în Parlamentul European
25/11/2022 15:49

Parlamentul European a desemnat Rusia drept stat sponsor al terorismului si a argumentat că loviturile militare ale Moscovei asupra tintelor civile, precum infrastructura energetică, spitalele, scolile si a ...

Rareș Bogdan, schimbare de poziție. Nu este pe deplin convins că România va fi acceptată în Schengen
25/11/2022 15:48

Desi pană acum isi exprima convingerea că Romania va fi primită in spatiul Schengen, acum, Rares Bogdan si-a schimbat opinia, nemaifiind la fel de convins. El a sustinut că nu există certitudini că aces ...

Veste cumplită pentru toată România! Klaus Iohannis a făcut anunțul chiar acum: Există posibilitatea ca…
25/11/2022 15:48

Presedintele Klaus Iohannis, aflat intr-o vizită oficială in Republica Letonia, a declarat că există posibilitatea ca aderarea Romaniei la spatiul Schengen să fie amanată, in ciuda faptului că tara noa ...

Curtea Supremă britanică a refuzat Scoției dreptul de a convoca un nou referendum de independență
25/11/2022 15:46

O stire de ultimă oră anuntă că nu va avea loc niciun referendum in Scotia, după ce Inalta Curte britanică a decis că parlamentul local scotian nu are puterea de a convoca un referendum de independent ...

„NATO nu este pregătită pentru un război direct cu Rusia, cu toate că al treilea război mondial deja se desfășoară într-o formă hibridă” – politolog rus
25/11/2022 15:45

Publicatia Novaya Gazeta a discutat cu politologul si jurnalistul rus Andrei Kolesnikov, dorind să afle de ce statele din Occident au avut o reactie atat de retinută fată de incidentul recent al rachetelor ...

Republica Moldova închide granița cu Ucraina / MAI a ridicat gradul de alertă
25/11/2022 15:38

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a ridicat gradul de alertă pe frontiera cu Ucraina, urmare a sistării temporare a activitătii tuturor punctelor de trecere a frontierei de stat ale Ucrainei, anuntă Sti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei