Generalul (r) Ben Hodges: 'Dacă rușii ocupă Odesa, România nu ar avea suficiente forțe să se apere de rachetele Rusiei'

14

Dimensiune font:

| 28-05-2024 10:19

Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staţionate în Europa, a explicat luni, într-un interviu riscurile pentru România şi Republica Moldova dacă ruşii ajung să ocupe Odesa.

„Dacă rușii reușesc cumva să ocupe Odesa, asta va însemna că Statele Unite, Germania, restul aliaților, au dat greș în încercarea lor de ajuta Ucraina. Acesta ar fi un eşec al nostru. Nu ar trebui să se întâmple asta, Ucraina ar trebui să poată învinge Rusia în Ucraina. Dar scenariul se poate întâmpla, dacă, noi în occident nu vom reuși să ajutăm Ucraina. Dacă ruşii ocupă Odesa, asta va însemna că ei vor controla întreaga coastă a Mării Negre, practic de la gurile Dunării până la Poti, în Georgia, ceea ce, evident, vor. Aceasta ar fi o mare problemă pentru libertatea de navigaţie, pentru modul de livrare al cerealelor, a energiei electrice şi Ucraina nu va mai putea să exporte nimic pe mare. Şi chiar dacă ar exista un acord de pace după aceea, niciun investitor nu va mai vrea să ajute Ucraina. Va fi deci o problemă continuă cu refugiații şi probleme economice pentru Ucraina”, a declarat Ben Hodges.

„Din punct de vedere militar, dacă vor ocupa Odesa, vor fi în poziția de a controla Dunărea, pot controla gurile fie prin forţe navale cu rachete cu raza lungă de acţiune şi cu forţe terestre. Acum vorbim despre o situaţie în care Republica Moldova este amenințată grav şi suntem foarte aproape de o situaţie în care Rusia se confruntă cu o ţară NATO. Şi am fi în această situaţie pentru că noi toţi, mai ales SUA şi Germania, am acţionat fără prea mare încredere în noi de teamă că am putea provoca Rusia şi am ajunge într-un conflict între NATO şi Rusia”, a adăugat acesta.

România nu se poate apăra total de rachetele Rusiei

Generalul (r) american crede că România nu are capacitatea, încă, de a respinge un eventual atac rusesc.

Întrebat dacă sunt suficiente grupurile de luptă de pe flancul de est de la Marea Baltică la Marea Neagră cu peste 40.000 de soldați pentru a apăra teritoriul NATO, acesta a răspuns:

`În România avem forţele aeriene românești, avem misiunea NATO în Marea Neagră, forţele aeriene ale SUA, deci mai sunt şi alte capacitați de luptă pe lângă forţele terestre. Şi apoi mai este şi forţa maritimă a României, Bulgariei şi Turciei. Dar nu sunt suficiente pentru a ne apăra împotriva atacurilor cu rachete ale Rusiei, pentru că ar trebui să presupunem că vor face împotriva noastră aici, în România, ceea ce au făcut în Ucraina şi mă refer la atacul asupra infrastructurii de transport: aeroporturi, porturi, căi ferate, generatoare electrice, precum şi ţinte civile. Deci nu cred că avem destule forțe de apărare aeriană şi rachete pentru a-i contracara şi, în mod cert, nu avem destulă muniție, de la arme, la lansatoare de rachete", a declarat generalul Ben Hodges.

Cele două săptămâni critice

Fostul şef al Forţelor Terestre Americane din Europa spunea săptămâna trecută că în cazul în care Rusia atacă România, ţara noastră trebuie să reziste două săptămâni până când vin greul trupelor NATO din SUA şi Europa.

'Un aspect critic al apărării este ca fiecare naţiune să-şi asume că s-ar putea să trebuiască să reziste cam două săptămâni pe cont propriu. Se va lupta cu ceea ce există aici. Deci, cu trupele franceze, americane plus toate forţele armate române. Pentru trupele terestre, presupun eu, cam două săptămâni ar fi perioada în care să reziste. Forţele aeriene pot veni mai repede. Forţele maritime din Turcia şi Bulgaria pot ajunge mai repede. Ce înseamnă asta şi de ce două săptămâni? În funcţie de cât de repede ne dăm seama, de cât de repede anticipăm atacul, şi dacă forţele politice vor avea curajul să se pună în mişcare de dinainte de atac, este posibil ca aceste două săptămâni să se reducă la mai puţine zile. Dar în cele mai multe ţări, în cele mai multe locuri, am văzut o reticenţă în a se pune în mişcare, pentru că oamenii nu vor să fie consideraţi provocatori, nu vor să creeze o motivaţie, o justificare pentru ca Rusia să atace. Deci, dacă ne asumăm că nu ne punem în mişcare foarte repede, atunci, cred că România, la fel ca toate celelalte ţări, Polonia, Lituania, toată lumea, vor trebui să aştepte cam două săptămâni înainte de sosirea unor forţe suplimentare”, afirma Ben Hodges.

„O parte din capacitatea de apărare a unei naţiuni depinde de capacitatea de mişcare din ţara respectivă. Deci, a avea drumuri bune, nu este important doar pentru ca oamenii să ajungă bine la muncă sau ca să meargă la mare, în vacanţă, sau la munte, în Transilvania. Drumurile sunt şi pentru a putea să mutăm trupe mai repede. Motivul pentru care noi avem un sistem inter-statal în SUA a fost că Eisenhower, atunci când era preşedinte, şi-a amintit de autostrăzile din Germania din al Doilea Război Mondial şi şi-a amintit de un exerciţiu din anii 1930, în care el a trebuit să conducă un convoi militar de pe Coasta de Est a SUA, până pe Coasta de Vest şi i-au trebuit luni întregi. El a înţeles că o parte importantă din capacitatea de apărare a SUA ţine de existenţa unei bune reţele de transport. Aş spune că asta e şi mai important în România”, a mai explicat generalul (r) american.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Comarna, cu sediul in sat Comarna, comuna Comarna, Str. Dreptatii nr. 465, judetul Iasi, telefon/fax 0232.238.900, e-mail: comarnaiasi @yahoo.com, cod fiscal 4540640. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -cladire in suprafata de 69 mp si teren aferent in suprafata de 250 mp, situat in T42, Parcela CC 1867-1868, nr. cadastral 63013, CF 63013, in intravilanul satului Comarna, comuna Comarna, nr. 112, judetul Iasi, ce apartine domeniului privat al Comunei Comarna, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comarna nr. 39/31.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se poate consulta pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria comarna.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Secretariat din cadrul Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 30Lei/exemplar, ce se achita la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 24.07.2024, ora 16.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 01.08.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.08.2024, ora 10.00, Sala de sedinte a Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Raducaneni, comuna Costuleni, sat Cozia, judetul Iasi -sediu temporar, telefon 0232.292.315, fax 0232.273.999, e-mail: judecatoria- raducaneni-gref @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 10.07.2024
În timp ce Biden e în corzi, Trump lansează o operațiune de amploare în SUA: planul pentru a ajunge la putere (analiză AFP)
13/07/2024 22:19

Cu un Joe Biden tot mai contestat din cauza problemelor de sănătate, Donald Trump nu se implică major in acest scandal, el mizand pe propriul program pentru a ajunge din nou la Casa Albă. Schimbarea de ton ...

Diana Șoșoacă cere punerea sub acuzare a președintelui Iohannis pentru înaltă trădare
13/07/2024 21:42

Diana Sosoacă, europarlamentar si presedintele al partidului S.O.S. Romania, cere punere sub acuzare a presedintelui Iohannis, pentru inaltă trădare, după semnarea acordului de cooperare cu Ucraina in domen ...

Disensiuni adânci în UE! Germania rupe rândurile și vrea să se abţină la votul cu privire la tarifele pentru vehiculele electrice venite din China
13/07/2024 21:07

Germania urmează să se abţină la votul de luni al statelor membre ale Uniunii Europene privind impunerea de tarife provizorii pentru vehiculele electrice din China Uniunea Europeană impune tarife provizor ...

Tentativă de asasinat împotriva lui Vladimir Putin
13/07/2024 20:58

Au fost făcute incercări de asasinare a presedintelui rus Vladimir Putin, dar toate au esuat, a declarat seful Directiei Principale de Informatii (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei, generalul-locoten ...

În loc să scadă, cresc. Ciolacu angajează alți 50 de bugetari de lux
12/07/2024 19:37

La Guvern s-a pregătit un Proiect de lege prin care vor fi angajati alti 50 de bugetari. Proiectul prevede infiintarea Centrul de excelentă pentru administratia publică in domeniul dezvoltării durabile (CEx ...

Marcel Ciolacu dezvăluie pactul secret făcut cu Nicolae Ciucă: E o regulă de bun-simț
12/07/2024 19:10

Liderul social -democratilor dă detalii de culise din deciziile agreate in coalitie. Ciolacu spune că el si Nicolae Ciucă, presdintele PNL, au decis asupra unei reguli de bun-simt. Preşedintele PSD, Marcel ...

Nicolae Ciucă s-a descătușat după ce Ciolacu l-a criticat pe Iohannis: Politica nu se face cu zgomot la TV
12/07/2024 18:53

Presedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a dezlăntuit după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat pe Klaus Iohannis. Intrebat dacă Iohannis l-a luat cu el pe Ciucă la Summit-ul NATO, Ciolacu a spus că Iohan ...

Polonia se face de rușine la NATO: Preşedintele şi premierul s-au certat, în timpul summitului, pe teme de politică internă
12/07/2024 12:44

Premierul liberal polonez, Donald Tusk, l-a acuzat pe preşedintele Poloniei, conservatorul Andrzej Duda, că i-a "scuipat in faţă" guvernul, după ce preşedintele a declarat că se va opune prin veto legali ...

'Nimeni nu-l mai poate suferi': Macron își face inamici chiar în propria tabără
12/07/2024 12:31

Presedintele francez Emmanuel Macron nu se grăbeşte să instaleze un nou guvern si asta ii enervează pe o parte din reprezentanti taberei prezidentiale. După alegerile legislative anticipate, pe care le-a ...

Urmează o săptămână decisivă pentru Ursula von der Leyen: 'Nu trebuie să-i facem un cadou lui Viktor Orban'
12/07/2024 11:46

In opinia liderului PPE, un esec al Ursulei von der Leyen in fata Parlamentului European ar face fericită o singură persoană, pe Viktor Orban. „Dacă Ursula von der Leyen ar esua săptămana viitoare in f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei