Dezvăluiri despre execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Au existat mai multe tentative de ucidere a cuplului prezidențial (rechizitoriu)

0000   917418852800

Dimensiune font:

| 16-08-2022 20:24

Departamentul Securităţii Statului - fosta Securitate - a ştiut "exact" unde se aflau soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu după fuga lor cu elicopterul în decembrie 1989 şi nu a încercat să îi salveze înainte de procesul în urma căruia au fost condamnaţi la moarte. Declaraţiile mai multor martori, aflate la rechizitoriul dosarului Revoluţiei, "evidenţiază că au existat tentative de ucidere a soţilor Ceauşescu, înainte de organizarea falsului proces din 25 decembrie 1989", potrivit News.ro.


"Reţine atenţia faptul că anterior introducerii în incinta UM 01417 Târgovişte, Ceauşescu Nicolae şi Elena s-au aflat în custodia MI – DSS. Prin aceasta se probează în mod indubitabil că nu a existat nicio intenţie din partea conducerii MI – DSS de a-l salva pe fostul preşedinte. În acest fel, apar cu atât mai lipsite de logică afirmaţiile conform cărora cadrele DSS i-au atacat, pe întregul teritoriu al României pe reprezentanţii armatei, pe revoluţionari şi pe reprezentanţii CFSN, cu scopul readucerii la putere a fostului preşedinte. Mai mult, s-a dovedit că, încă de la început, DSS ştia exact unde se afla Ceauşescu Nicolae", se arată în rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul Revoluţiei.

Documentul precizează că UM 01417 Târgovişte, unitatea militară în care s-a aflat cuplul Ceauşescu în ultimele zile de viaţă, "nu a fost în niciun fel atacată în perioada de după introducerea soţilor Ceauşescu în unitate".

"În schimb, asupra acestei unităţi militare au fost simulate în mod succesiv atacuri, prin complicitatea directă a gl. lt. Stănculescu Atanasie Victor, gl. col (r) Militaru Nicolae şi col. Kemenici Andrei, totul cu ştiinţa factorilor decizionali ai CFSN. Scopul a fost justificarea eliminării fizice a fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae şi a soţiei acestuia. S-a acreditat ideea că unitatea de la Târgovişte este atacată de forţele securist-teroriste fidele fostului şef de stat şi în acest fel s-a creat cu bună ştiinţă aparenţa necesităţii judecării în regim de urgenţă a cuplului prezidenţial, scopul ultim fiind eliminarea fizică a fostului preşedinte", notează procurorii.

În rechizitoriu sunt, de asemenea, invocate declaraţiile a trei martori, protagonişti direcţi ai evenimentelor din incinta UM 01417 Târgovişte, care "evidenţiază că au existat tentative de ucidere a soţilor Ceauşescu, înainte de organizarea falsului proces din 25 decembrie 1989".

"Aceşti martori au arătat că prin implicarea directă a col. Kemenici Andrei, care a fost în permanentă legătură cu factorii de decizie din MApN (generalii Stănculescu şi Militaru), s-a creat aparenţa atacării unităţii, chiar a ocupării unităţii de către forţe ostile şi astfel aparenţa necesităţii uciderii cuplului prezidenţial. Doar ca urmare a eşecului uciderii acestora, a apărut necesitatea organizării unui simulacru de proces, cu final dinainte cunoscut – executarea cuplului Ceauşescu. (...) La data de 24 decembrie 1989, în sediul MApN, grupul de decizie politico-militară din cadrul CFSN (Iliescu Ion, Brucan Silviu, Militaru Nicolae şi Voiculescu Voican Gelu) a hotărât ca, la data de 25 decembrie 1989, să fie organizat un proces simulat în urma căruia Ceauşescu Nicolae şi Elena să fie condamnaţi la moarte şi executaţi imediat. S-a decis inclusiv ca gl.lt. Stănculescu Victor să se ocupe de organizarea procesului, iar Voiculescu Voican Gelu şi Măgureanu Virgil au fost desemnaţi în calitate de observatori ai procesului din partea CFSN", menţionează documentul citat.

Acesta mai arată că, "dacă Ceauşescu Nicolae şi Elena ar fi fost supuşi unei judecăţi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, anumite aspecte despre conspiraţia ante-decembristă şi protagoniştii ei filosovietici ar fi fost devoalate", iar "pentru grupul politico-militar ce a preluat puterea prin inducere în eroare în 1989, această posibilitate ar fi fost în mod cert dăunătoare". 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

MAE rus desființează dorința lui Zelenski și avertizează: 'Aceasta nu este altceva decât o altă modalitate de a prelungi vărsarea de sânge'
03/03/2024 11:11

Dorinta presedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a monopoliza dreptul la planurile pasnice de rezolvare a crizei cu sprijinul tărilor occidentale este contraproductivă si reprezintă o modalitate de a p ...

În timp ce tot mai multe companii auto renunță la visul electric, Comisia Europeană bagă un miliard de euro în instalarea de stații de încărcare pentru mașini electrice
03/03/2024 09:52

Mai multi producători de automobile au anuntat in ultima vreme că isi regandesc planurile pentru masini electrice, potrivit Business Insider. Dependenta de vehiculele electrice de lux cu preturi ridicate s-a ...

Serghei Lavrov: Conducerea română de la Chișinău calcă pe urmele regimului de la Kiev
02/03/2024 18:09

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, la Forumul Diplomatic din Turcia, că guvernul de la Chisinău indreaptă Moldova pe calea Ucrainei. „Reluarea formatului de negociere 5+2 privind reglem ...

Anunțul momentului. Kovesi dezvăluie dacă va candida pentru președinția României. 'Oamenii vor un candidat real, nu fantome'
02/03/2024 16:26

Fosta sefă a DNA, Laura Codruta Kovesi, a acordat un interviu unei publicatii online in care a vorbit despre posibila sa candidatură la alegerile prezidentiale din 2024. „Nu voi candida. Am văzut in ultim ...

Karl Nehammer păstrează suspansul cu privire la venirea sa în România. Siegfried Mureșan: 'Ar fi şi o ocazie potrivită să vadă...'
02/03/2024 16:19

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan a anunţat că la Congresul PPE care va avea loc la Bucureşti a fost invitat să participe şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus aderării Romaniei ...

Marcel Ciolacu, braț la braț cu Sanchez și Olaf Scholz. Premierul PSD al României cere mai multe politici sociale în Europa
02/03/2024 15:11

Intr-o postare pe pagina personală de Facebook, Ciolacu a precizat că Europa are nevoie de mai multe politici sociale si umanizare. „Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare ...

Adrian Năstase a observat un detaliu. Cotroceniul „ne crede proști”
02/03/2024 09:49

Cotroceniul a anuntat că nu există nicio solicitare din partea preşedintelui Klaus Iohannis sau a Administraţiei Prezidenţiale pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organiz ...

Concluzia lui CTP după înmormantarea lui Navalnîi: Poporul rus se poate elibera pe sine
02/03/2024 08:33

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, in stilu-i caracteristic, imaginile de vineri, de la inmormantarea dizidentului rus Aleksei Navalnii. "In ghearele Bestiei Cateva mii de oameni au venit la inmorma ...

Ciolacu a dat liber la traseism politic. Primarii pot schimba partidul cu 60 de zile înainte de 9 iunie
02/03/2024 00:16

Ministerul Afacerilor Interne a publicat in transparenţă decizională ordonanţa de urgenţă care prevede comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, pe data de 9 iunie. „Desfăşurarea la aceea ...

Candidatul care „încurcă socotelile“ la Primăria Capitalei. Chirieac a analizat șansele PSD - PNL la momentul actual
02/03/2024 00:09

'Nu stim cine vor fi candidatii, dar bănuim. La Primăria Capitalei, unul dintre candidati va fi sigur domnul Nicusor Dan. Al doilea candidat, probabil, va fi rodul aliantei dintre PSD si PNL, respectiv domnul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei