Cum comentează presa internațională retragerea președintelui Iohannis din cursa pentru șefia NATO

10_11zon

Dimensiune font:

| 20-06-2024 19:31

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a retras joi din cursa pentru conducerea NATO, deschizând calea premierului olandez Mark Rutte pentru a deveni următorul secretar general al alianței militare transatlantice.

Toți ceilalți membri NATO îl susținuseră deja pe Rutte, un aliat ferm al Ucrainei și un critic deschis al președintelui rus Vladimir Putin, pentru a-i lua locul lui Jens Stoltenberg, care se retrage anul acesta după un deceniu de mandat.

Cu războiul din Ucraina la ușa NATO și cu națiunile europene îngrijorate de posibila revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, critic la adresa NATO, membrii alianței au ajuns la concluzia că Rutte, cu o experiență foarte mare, era cea mai bună persoană pentru acest post.

În timp ce Iohanis își anunta decizia, Consiliul Suprem de Apărare a României a declarat că va dona Ucrainei unul dintre cele două sisteme Patriot operaționale ale țării, răspunzând astfel solicitărilor adresate de Kiev aliaților săi pentru mai multă asistență în domeniul apărării aeriene.

Iohannis, al cărui al doilea mandat de președinte al României se încheie anul acesta, a declarat în repetate rânduri că statele est-europene au nevoie de o mai bună reprezentare în rolurile de conducere euro-atlantice.

România, membră atât a NATO, cât și a Uniunii Europene, a crescut cheltuielile pentru apărare la 2,5% din produsul intern brut ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Iohannis a intrat târziu în cursă

Președintele României, Iohannis, ș-a inscris în cursă într-o etapă târzie. Când și-a declarat candidatura în martie, două treimi din toți aliații NATO se poziționaseră deja de partea lui Rutte. De-a lungul celor trei luni de cursă, Iohannis a reușit să obțină un singur vot dintre cei 32 de aliați - cel al premierului ungar Viktor Orbán, care și-a folosit votul pentru a câștiga influență și a asigura excluderea Ungariei din sarcinile și finanțarea NATO pentru Ucraina.

Selecția lui Rutte urmează, de asemenea, unui proces îndelungat în urma căruia mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit de patru ori.

România a anunțat joi că președintele Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru șefia NATO, iar Bucureștiul îl susține pe premierul olandez Mark Rutte pentru funcția supremă a alianței de apărare.

"Președintele României a informat... aliații NATO că își retrage candidatura pentru funcția de secretar general al organizației", a anunțat cancelaria prezidenială după o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, adăugând că România îl susține acum pe Rutte.

"Președintele Klaus Iohannis a cerut membrilor Consiliului să se pronunțe asupra candidaturii lui Mark Rutte pentru funcția de secretar general al NATO, iar aceștia s-au declarat în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez."

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:07

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Marcel Ciolacu spune clar că nu-l va propune comisar european pe Klaus Iohannis: Nu am avut niciodată o discuție
25/07/2024 00:17

Marcel Ciolacu, premierul si presedintele PSD, a vorbit, despre propunerea pentru comisar european, spunand aproape clar că nu-l va nominaliza pe Klaus Iohannis. "Nu am avut niciodată o discutie pentru comis ...

Ciolacu, despre candidat comun PSD-PNL la prezidențiale: 'Nu am crezut niciun moment, cum nu au crezut nici PNL'
25/07/2024 00:16

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că alegerile locale au demonstrat că actuala coalitie de guvernare este legitimă, iar Romania are in continuare nevoie de o majoritate solidă si după alegerile parlamentare ...

Credeți-mă: Obama și Statul Paralel nu sunt proști...
25/07/2024 00:11

O analiză de Wayne Allyn Root de la The Gateway Pundit tradusa de ActiveNews pentru cititorii lor. De ce v-ati indoi de mine tocmai acum? Bilantul previziunilor mele este cel mai bun din istoria mass-media. ...

Europarlamentarul PSD-PNL – primul pe țară, al doilea pe județ
25/07/2024 00:10

Stră-străbunicul meu, Tasta de la Vădastra, a fost fecior in casă la boierul Propopescu, zis Căpitanul. Ca fecior in casă, Tasta, prevăzut din nastere cu niste buze uriase, avea misiunea să stropească ...

I-a venit mintea la cap? Zelenski vrea să pună capăt războiului cât mai urgent ”pentru a nu fi pierdute și mai multe vieți omenești”
25/07/2024 00:09

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care l-a primit marti la Kiev pe secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolín, a subliniat in fata acestuia necesitatea de a pune capăt cat mai repede războiul ...

Iulian Capsali: Trei vesti din Statele Unite
25/07/2024 00:02

1.Directoarea Serviciului Secret al SUA, Kimberly Cheatle, a demisionat, desi cu o zi in urmă, după audieri in Senat, refuzase să plece din post. Părerea mea este că Serviciul Secret a conlucrat la tenta ...

Cristoiu: Biden o fi fost şi el actor în piesa „complotului” marca „Dragă Stolo” sau a fost victima acestuia?
24/07/2024 18:18

„Duminică, 21 iulie 2024, Joe Biden si-a anuntat retragerea din cursa pentru Casa Albă. Anuntul survine la capătul unui veritabil război intre majoritatea liderilor Democrati si Joe Biden in chestiunea da ...

Lumea întreagă este cu ochii pe SUA - Șansele lui Trump au început să fluctueze
24/07/2024 17:55

Lumea intreagă este cu ochii pe SUA după retragerea lui Joe Biden din cursa prezidentială. Partenerii externi ai SUA sunt si mai atenti acum la miscările de pe scena politică americană, mai ales pentru c ...

Europarlamentarul Cristian Terheș a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Control Bugetar din Parlamentul European
24/07/2024 17:46

Cristian Terhes, actual europarlamentar PNCR intrat in PE intr-o aliantă cu AUR, a fost ales al doilea vicepresedinte al Comisiei de Control Bugetar. Grupul ECR trebuia să fi avut primul vicepresedinte, ins ...

Șoșoacă s-a luat la trântă iar în Parlamentul European: Mă ofer să mediez pacea cu Putin în numele UE! Europa e pe marginea prăpastiei
24/07/2024 17:24

Diana Sosoacă nu se dezminte nici in Parlamentul European. După intreruperile luărilor de cuvant din plenul Parlamentului European cand a fost evacuată din sală, acum liderul SOS Romania a luat azi cuvantu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei