Ciolacu, replică pentru liderul PNL care exclude o guvernare cu social-democrații după alegeri: Ca să guvernezi trebuie să câștigi alegerile

7

Dimensiune font:

| 07-08-2024 15:35

Nicolae Ciucă vorbea despre o guvernare de dreapta după alegeri, care exclude PSD. Replica liderului PSD, Marcel Ciolacu, nu a întârziat să vină.

„Eu am crezut că am scăpat de președinții care nu respectă Constituția. Ca să guvernezi trebuie să câștigi alegerile sau cel puțin să fi pe primul loc. Peste tot, mai ales în Europa, partidul care câștigă alegerile desmnează prim-ministrul, vede apoi dacă crează majoritatea. Chiar nu aș vrea să ne mai întoarcem la trecut, mai ales că mandatul președintelui care obișnuia să facă acest lucru se va finaliza anul acesta”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

El afirmă că investițiile din această guvernare sunt duble față de cele ale guvernului PNL-USR.

„Al doilea aspect - tocmai am spus niște cifre din celebra guvernare de dreapta, care dacă am fi fost corecți, trebuia atunci când cu toții știm că eram aproape de o criză socială, să nu mai vorbim de criză economică, de criză energetică cu acel ministru celebru care țipa să lăsăm piața liberă și am fi avut o inflație de peste 30%, cred că ar fi corect să explice, cum am avut discuțiile ca PSD, care cel mai bine ar fi stat atunci în opoziție, și-a asumat intrarea la guvernare și bine am făcut, fiindcă în acest moment vedem realizările”, încheie Ciolacu.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că a deschis dialogul cu forţele politice de dreapta cu privire la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

„Este o întrebare foarte bună, pentru că am deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta. Partidul Naţional Liberal este cea mai puternică forţă politică de dreapta din România şi atunci disponibilitatea la dialog este către toate forţele politice de dreapta”, a spus Ciucă, întrebat dacă va sta la masă cu Elena Lasconi, Eugen Tomac și Ludovic Orban.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
PMP, REPER și Forța Dreptei au găsit soluția pentru prezidențiale. Care este candidatul pe mâna căruia ar merge la alegeri
16/09/2024 12:01

După ce negocierile partidelor de dreapta au esuat si USR a decis să meargă pe cont propriu la alegerile prezidentiale din decembrie, PMP, REPER si Forta Dreptei au strans randurile si acum discută despre u ...

Tomac: Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD
16/09/2024 11:54

Liderul PMP, Eugen Tomac, estimează luni, pe contul său de Facebook, că liberalii si social-democratii nu vor fi de acord cu dezbateri intre candidati si că partidele curajoase de dreapta au stat departe de ...

Un zvon ciudat provoacă rumoare: Cristian Diaconescu s-ar putea retrage din cursa prezidențială
16/09/2024 11:07

Un zvon politic circulă cu insistentă, in ultimele zile, iar cum fum fără foc nu iese, STIRIPESURSE.RO a verificat informatiile. Zvonul arată faptul că Cristian Diaconescu ar urma să se retragă din curs ...

Germania suspendă total acordul Schengen: Se închide inclusiv față de țările din Occident
16/09/2024 10:58

La graniţele nordice şi estice ale Germaniei vor intra in vigoare măsuri mai stricte de verificare. Vor fi implementate verificări ale vehiculelor care intră din Danemarca, Ţările de Jos şi Franţa. Guv ...

Ucraina se oferă să ajute România în lupta cu inundațiile: ordinul a fost dat de Zelenski
16/09/2024 09:32

Ucraina e pregătită să ajute Romania in lupta cu inudatiile. Anuntul a fost făcut de ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha. „Ucraina stă alături de vecinii care se confruntă cu inundatii devas ...

Nicușor Dan, despre o candidatură la alegerile prezidențiale: „Mai vedem peste doi-trei ani”
16/09/2024 08:58

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a explicat, duminică seară, că desi la ultimele alegeri locale a fost intrebat in repetate randuri despre o posibilă candidatură la prezidentiale sau parlamentare, a prefer ...

Câte locuri de parlamentari a cerut Dan „Felix” Voiculescu pe lista PSD
16/09/2024 08:42

Incepand din anul 2000, a devenit o obisnuintă ca partidul păstorit de mogulul Dan „Felix” Voiculescu, indiferent cum s-a numit, să aibă parlamentari alesi pe lista PSD. Iar, pentru alegerile parlamenta ...

Trump scapă nevătămat dintr-un nou atentat
16/09/2024 07:34

In ultimele luni, Donald Trump, fostul presedinte al Statelor Unite, pare să fie magnet pentru incidente periculoase. Cel mai recent episod s-a petrecut pe terenul său de golf din Florida, unde a fost evitat ...

Patriarhul Daniel: Apel la solidaritate cu persoanele grav afectate de inundații
15/09/2024 23:36

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel, face un apel public la solidaritate crestină, in urma inundatiilor devastatoare care au lovit judetele Galati, Arges, Vaslui si alte regiuni din tar ...

Ciucă și Ciolacu își fac campanie electorală pe spatele tragediei din Galați
15/09/2024 23:34

Sambătă seară, Premierul Marcel Ciolacu si liderul PNL, Nicolae Ciucă, au fost văzuti impreună in imagini difuzate de postul de televiziune Antena 3, deplasandu-se spre zonele afectate de inundatiile deva ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei