Cine îl sprijină pe Mircea Geană la prezidențiale

210318a-003_rdax_775x440s

Dimensiune font:

| 06-07-2022 12:45


Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, își pregătește candidatura la prezidențiale, au declarat pentru G4Media mai multe surse politice. Alegerile sunt în 2024, iar mandatul lui Geoană la NATO se încheie în octombrie 2023. Mircea Geoana nu a raspuns până la ora publicării articolului întrebărilor transmise de G4Media.ro.

Deja s-ar fi format un comitet de sprijin pentru candidatura lui Geoană, de care s-ar ocupa în mod special soția acestuia, Mihaela Geoană.

Geoană s-a remarcat printr-o prezență constantă și tot mai intensă la evenimente publice din România și prin ieșiri publice periodice în media românească.

De pildă, pe data de 5 iunie, Mircea Geoană a participat la București la un eveniment caritabil organizat de Fundația Renașterea, patronată de soția sa, Mihaela Geoană, la care a participat și ministrul sănătății, Alexandru Rafila.


Pe data de 25 și 27 iunie, Geoană a participat la un alt eveniment monden, Tiff Talks și TIFF Unimited, la Cluj, unde a discutat cu Mihnea Măruță despre importanța valorilor democratice și pericolele autocrației, având ca punct de plecare filmul „Navalny”, al lui Daniel Roher, vizionat în cadrul festivalului.

 

Pe 26 iunie, Geoană a vizitat o bază militară din Bistrița, alături de ministrul apărării, Vasile Dâncu.

Pe data de 25 iunie Geoană a participat la o dezbatere pe tema modernizării la Universitatea Babeș Bolyay din Cluj.

Tot în luna iunie, Geoană a participat la o serie de evenimente organizate de institutul Aspen România.


Potrivit informațiilor G4Media, mai mulți apropiați ai lui Mircea Geoană vor lansa un think-tank de politici publice, ce va avea un parteneriat cu fundația germană de stânga Friedrich Ebert Stiftung (FES).

Think-tank-ul va lansa dezbateri despre un viitor proiect de țară pentru România, dar va putea servi ca platformă de lansare pentru Mircea Geoană dacă acesta va avea sprijin politic pentru intrarea în competiția pentru alegerile prezidențiale.

 

Printre membrii think-tank-ului se vor număra politicieni apropiați de Mircea Geoană, dar și antreprenori și figuri publice.

Potrivit surselor G4Media.ro, candidatura lui Mircea Geoană nu se bucură însă de susținere la vârful PSD. Marcel Ciolacu și alți lideri din partid s-ar teme că scandalurile și controversele din trecutul lui Mircea Geoană ar putea compromite din nou șansele PSD la prezidențialele din 2024.

Pe data de 17 mai, judecătorii de la Curtea de Apel București, care judecă dosarul de corupție a lui Marian Vanghelie, au decis să mențină măsura asiguratorie asupra celor trei ceasuri de lux pe care Mircea Geoană le-a primit de la fostul primar al sectorului 5. Magistrații cred că obiectele de lux au fost achiziționate din banii obținuți din mită. În urmă cu un an, instanța ridicase sechestrul asupra ceasurilor, potrivit Fanatik.ro.

Marian Vanghelie ar fi cumpărat ceasurile din șpaga de 30 de milioane de euro

Decizia judecătorilor a fost luată în cadrul apelului formulat de Marian Vanghelie la condamnarea de 11 ani și 8 luni pentru 9 infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și 7 infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar au fost trimiși în judecată: Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan (director Economat sector 5) și Marian Dumitru. Procurorii DNA susțin că, în perioada 2006-2015, pe vremea când era primar al sectorului 5, Vanghelie a solicitat și primit foloase materiale necuvenite în valoare de 30,4 milioane de euro (20% din vânzări) de la omul de afaceri Marin Dumitru.

Din banii obținuți din mită, Vanghelie ar fi cumpărat și trei ceasuri de lux pe care i le-a oferit lui Mircea Geoană. Este vorba despre două modele diferite Vacheron Constantin și un Glashutte Panoramic Crono, care au costat, în total, peste 100.000 de euro.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

Dosarele grele care zac la marile parchete, unele de 7 ani: Ghiță, Ponta, Ciorbă (soțul deputatei Laura Vicol),Relu  Fenechiu, Buzăianu
06/08/2022 20:30

Dosare grele si vechi, unele din 2015-2016, sunt incă in lucru pe rolul DNA, DIICOT sau PG, fără ca procurorii să dea o solutie intr-un sens sau altul, potrivit unei analize realizată de G4media.ro pe baza ...

Ion Iliescu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii
03/08/2022 12:15

Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat miercuri retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, in care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Ios ...

Românii vor primi amenzi uriașe dacă refuză ordinul de mobilizare militară. Ce prevede noul proiect de lege al MApN
03/08/2022 07:31

Rezervistii voluntari vor putea fi amendati cu peste 8.000 de lei dacă refuză ordinul de chemare sau nu se prezintă la timp la centrul militar, in cazul instituirii stării de urgenţă, a stării de asediu ...

 PNL și PSD au dat sume uriașe din subvențiile de la stat pentru propagandă
02/08/2022 14:15

  PSD a dat din banii primiti ca subventie de la stat nu mai putin de 5,3 milioane de euro pentru cheltuielile pentru presă si propagandă, in perioada ianuarie-iunie 2022. Si PNL a directionat 3,6 milio ...

Ex-premierul Năstase - Complicea sa din Trofeul Calității scapă de executarea celor 5 ani de pușcărie
01/08/2022 16:19

Tribunalul Bucuresti a admis, luni, contestatia la executare făcută de Diana Gasparovici, fostul inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat in Constructii, condamnată definitiv la 5 ani de in ...

Soldati rusi raniti in razboi  nu pot obtine compensatii, in ciuda promisiunii lui Vladimir Putin
30/07/2022 20:34

  La o săptămană de la declansarea războiului in Ucraina, presedintele rus Vladimir Putin a anuntat un gest de solidaritate cu soldatii săi de pe front. Liderul de la Kremlin a promis că militarii ...

Soldat rus condamnat la inchisoare pe viata, scapa cu 15 ani de închisoare
30/07/2022 20:28

  Curtea de Apel din Kiev a anuntat vineri că reduce sentinta soldatului rus Vadim Sisimarin, in varstă de 21 de ani, care fusese condamnat la inchisoare pe viată in 23 mai, in primul proces pentru cr ...

Wikipedia renunta la ortografia ruseasca a cuvantului Odesa
30/07/2022 20:23

  Versiunea in limba engleză a Wikipedia a schimbat ortografia orasului portuar sudic Odesa pentru a reflecta varianta ucraineană, potrivit Sky News. În ortografia rusească, numele orasului este ...

Tancuri din era sovietica donate de catre Macedonia de Nord Ucrainei
30/07/2022 20:21

  Macedonia de Nord intenţionează să doneze un număr nespecificat de tancuri din era sovietică Ucrainei in contextul in care incearcă să-şi modernizeze propria armată pentru a corespunde standard ...

18 sisteme Caesar comandate de Franta pentru Ucraina
30/07/2022 20:19

  Ministerul francez al Forţelor Armate a comandat 18 tunuri Caesar pentru a inlocui cele 18 exemplare care au fost donate Ucrainei, a anunţat vineri grupul industrial Nexter, transmite France Presse, c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei