1 decembrie 2021, Ziua Națională a României

download

Dimensiune font:

| 01-12-2021 07:45

 

În urmă cu 103 ani decidenții politici votau unirea României cu Transilvania. 1 Decembrie 1918 este cea mai importantă zi din istoria noastră a românilor.


Românii din ţară, dar şi de peste hotare sunt invitaţi la parade, spectacole şi acţiuni dedicate acestei zile, printre care proiecţii video sau concerte, unele dintre acestea putând fi urmărite şi online.

Programul manifestărilor de 1 decembrie 2021 la București
La parada militară de 1 Decembrie 2021 ce se va desfășura în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti vor participa 1500 de militari şi specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu mijloace tehnice terestre şi aeriene.

Anul acesta, vor participa în premieră transportoarele blindate Piranha 5 și formații cu sisteme de rachete Himars și Patriot.

Festivitatea va începe la ora 11:00, cu intonarea imnului național și executarea a 21 de salve de tun.

Președintele Klaus Iohannis va depunde apoi o coroană de flori în memoria eroilor români care au murit pe câmpurile de luptă, precum și pentru victimele COVID-19. Se va ține, de asemenea, un moment de reculegere.

Pe 1 decembrie, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" începe seria de evenimente intitulată "Muzeul Satului... în sărbătoare!", care se va închide în 5 decembrie. Programul începe cu un târg cu obiecte şi bucate tradiţionale româneşti, iar cei mici sunt aşteptaţi de 1 decembrie să descopere frumosul meşteşugurilor populare în ateliere de creaţie. Ca în fiecare an, Asociaţia Tradiţia Militară va susţine pe aleile muzeului o demonstraţie militară în uniforme de epocă.

În Capitală, vizitatorii vor beneficia de acces gratuit la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian şi la Muzeul Theodor Pallady.

Opera Naţională Bucureşti ne invită în foaier, de la ora 18:30, la Spectacolul dedicat Zilei Naţionale a României. Lucrările prezentate aparţin exclusiv zonei componisticii româneşti, în interpretarea soliştilor operei. Evenimentul se înscrie în stagiunea dedicată celebrării a 100 de ani de la instituţionalizarea primei scene lirice româneşti, "Opera 100".

Tot cu ocazia Zilei Naţionale a României, Teatrul Naţional Bucureşti va prezenta câteva evenimente speciale. Astfel, pe parcursul întregii zile de 1 decembrie, mai exact la orele 12:00, 15:00 şi 18:00, sunt programate, în regim gratuit, trei tururi ghidate ale spaţiilor din incinta TNB. Fiecare grup de vizitatori va putea avea un număr de maximum 15 persoane, iar înscrierile vizitatorilor pentru participarea la Turul Ghidat al TNB pot fi făcute la Agenţia de Bilete a teatrului.

Începând cu ora 17:00, va putea fi vizionată pe faţada Sălii "Ion Caramitru" a TNB, o proiecţie video sub titlul "Mari actori ai Naţionalului, de Ziua Naţională!". Trecătorii care vor ajunge aici, în intervalul orar 17:00 - 22:00, vor putea asculta înregistrări inedite ale vocilor unora dintre marii actori ai Teatrului Naţional, care au marcat istoria teatrului românesc, aşa cum sunt George Vraca, Gheorghe Cozorici, George Calboreanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilinca Tomoroveanu, Leopoldina Bălănuţă, Mircea Albulescu. Vor putea fi ascultate versuri din Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu şi alte fragmente literare din literatura naţională.

De la ora 18:00, on-line, pe TNB-TV, canalul de youtube al TNB, va putea fi urmărită în sistem live-streaming, una dintre conferinţele din celebra serie Conferinţele Teatrului Naţional. Sub titlul "Limitele aşteptării", expozeul a fost prezentat de Ion Caramitru în data de 28.01.2009, la Teatrul Naţional Bucureşti şi are la bază discursul din 1992, prezentat de Ion Caramitru în Camera Comunelor din Marea Britanie în care sunt prezentate fragmente din istoria României în context european, într-o viziune personală şi interesantă a regretatului om de cultură. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

În temeiul art. 1.2., 2.1. şi 3.1. din Anexa nr. 2 - Regulamentul privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aparţinând instituţiilor publice - la H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, modificată prin H.G. nr. 966/1998 şi H.G. nr. 411/2005, Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” (ICMPP), cu sediul în Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, cod fiscal 4541750, cod de înregistrare în scopuri de TVA RO11409036, reprezentat prin Director dr. Valeria Harabagiu, vă solicita respectuos publicarea la sediul instituţiei d-voastră, în data de 27.01.2022, a următorului Anunţ privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu strigare: “Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, cod poştal 700487, judeţul Iaşi, vinde prin licitaţie publică deschisă cu strigare aproximativ 12.000 kg materiale feroase, rezultate ca deșeu în urma operatiunii de dezafectare pentru reabilitarea şi modernizarea Institutului. Cantitatile in plus sau in minus rezultate ca urmare a cantaririi, stabilite prin proces-verbal de cantarire, vor fi evidentiate intr-un act aditional la contractul de vanzare-cumparare, luandu-se ca baza de calcul pretul unitar al ofertei declarate castigatoare. Adresa, data şi ora ţinerii licitaţiei de vânzare: Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, Etajul 1, Birou achizitii publice, 11.02.2022, ora 11.00. Preţul de pornire a licitatiei: 1,20 lei, fără TVA/ Kg materiale feroase. In caz de neadjudecare, a doua licitatie va avea loc la aceeasi adresa, in data de 18.02.2022, ora 11.00. Numerele de telefon sau de fax unde se pot obtine relatii privind conditiile de participare si informatii suplimentare despre bunurile scoase la vanzare: Tel: 0332/880.050; 0722 950 069; Fax: 0232/211.299. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii achizitori spre a fi admişi la licitaţie: a) pentru persoanele juridice: - copie de pe certificatul de înmatriculare emis de Registrul comerţului; - copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis de ANAF; b) pentru persoane fizice: - copie de pe cartea de identitate. Documentele de participare la licitaţie se primesc până la data de: 07.02.2022, ora 11.00.”
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
 Marcel Boloş, noul ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării
28/01/2022 12:47

Decretul privind numirea lui Marcel Boloş in funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării a fost publicat, vineri, in Monitorul Oficial. "La data publicării prezentului decret in Mo ...

DNA despre fostul edil Oprescu, la CAB: Faptele au fost făcute SUB UMBRELA FUNCȚIEI publice și ORGANIZAT
28/01/2022 12:39

 Curtea de Apel Bucuresti, a reluat, vineri, pentru a doua oară, in complet de divergentă, judecata in cazul apelurilor din dosarul fostului edil al Capitalei, Sorin Oprescu, după o schimbare din oficiu ...

România, elogiată în Texas pentru contribuția remarcabilă la contracararea antisemitismului
28/01/2022 12:10

Romania a fost elogiată in cadrul a două evenimente care au avut loc in statul Texas, cu prilejul Zilei Internationale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, pentru contributia remarcabilă la contracarare ...

 Alexandru Muraru: „Atacurile AUR la adresa instituțiilor media sunt inacceptabile”
27/01/2022 16:38

* „Fac apel la partidele politice democratice să condamne acest linsaj de natură fascistă la libertatea presei”, a declarat Alexandru Muraru, presedintele PNL Iasi, deputat in Parlamentul Romanie ...

Statele UE, acord privind certificatul verde. Restricțiile ELIMINATE
25/01/2022 20:30

Statele Uniunii Europene au ajuns la un acord privind certificatul verde si eliminarea mai multor restrictii pentru cei care il detin. Veste bună pentru romanii care au un certificat COVID. Ţările membre ...

Procesul prin care statul român a pierdut un litigiu cu frații Micula și le-a plătit despăgubiri de câteva sute de milioane de euro va fi rejudecat - decizie a Curții de Justiție a UE
25/01/2022 18:04

Procesul prin care oamenii de afaceri Ioan si Viorel Micula, fondatorii grupului European Food&Drinks, au cerut şi primit de la statul roman despăgubiri de 400 de milioane de euro pentru presupuse prejudi ...

Armata României, sub cea a Nigeriei în 2021. Ce mai înseamnă România în materie de armată?
24/01/2022 21:59

Armata unei tări reprezintă siguranta că in cazul unui conflict armat, niste oameni bine pregătiti vor proteja suveranitatea si integritatea statului. În lume, există state cu o fortă militară imen ...

SONDAJ CURS Ce cred bucureștenii despre orașul lor și conducerea lui. Care sunt principalele probleme și ce șanse dau actualei administrații
24/01/2022 13:14

Bucurestenii nu sunt deloc multumiti de ceea ce se intamplă in orasul lor si nici nu sunt optimisti cu privire la viitor. Doar 19% din respondenti cred că orasul merge intr-o directie bună, in timp ce 73% ...

George Simion, stropit cu cerneală la Iași
24/01/2022 11:30

În urma incidentului din Piata Unirii, bărbatul care l-a stropit pe George Simion cu cearneală riscă dosar penal pentru tulburarea  ordinii si linistii publice. „Bărbatul bănuit că ar f ...

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
24/01/2022 08:50

În fiecare an, la 24 ianuarie, in intreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Romane, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Romanească (1859) sub conducerea domnitorului Alexan ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei