VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului

spital_Regional de URGENTE IASI

Dimensiune font:

| 17-05-2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași au ajuns la un stadiu de 20% în execuție la o lună de la deschiderea șantierului: constructorul spune că lucrările vor fi finalizate cu cel puțin două săptămâni mai devreme față de termenul din contract (4 luni). 

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a inspectat vineri șantierul, iar, printre altele, responsabilii de lucrări i-au transmis că deja a fost excavat tot pâmântul vegetal (circa 50.000 metri cubi), pământ care va fi transportat pe un teren al Primăriei Iași pentru utilizare ulterioară în amenajări peisagistice la nivelul municipiului Iași.

 

Potrivit responsabililor de proiect, excavările din următoarele trei luni vor produce o cantitate de 500.000 metri cubi (30.000 de autocamioane)

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila, prezent și el la Iași, a spus că șantierul de la Iași este cel mai avansat, în condițiile în care recent au început și lucrările la Craiova iar, în weekend, se va da startul și la Clujul. În cazul tuturor celor trei spitale, lucrările au fost împărțite în două etape: pregătitoare (organizare de șantier, excavări, devieri de utilități etc.) și construirea efectivă a unității.

Banner Marius Bodea

La acest moment, lucrările de construire a SRU sunt lansate doar în cazul Iașului, contractul având o valoare de 1,8 miliarde lei. Inițial, ofertele trebuiau deschise pe 11 aprilie, dar au fost mai multe amânări ale termenului, iar ultimul anunțat este 7 iunie. Foarte probabil, și acest termen va fi prelungit până la finalul lunii iunie . 

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a primit 800 de solicitări de clarificare de la 50 de companii, majoritatea fiind de ordin tehnic. Nu toate aceste firme sunt constructori, solicitările fiind și pe partea de dotări. Conform estimărilor directorului ANDIS (Adrian Popa), interpelat de APIX.ro pe temă, cel puțin 10 consorții de firme, din țară și din străinătate, ar putea să participe la licitație.

 

„Cred că vom putea semna contractul pentru construirea SRU până la finalul acestui an. Odată ce vom deschide ofertele, avem termen trei luni pentru evaluare”, a declarat, pentru APIX.ro, Adrian Popa. Însă, el a subliniat, că semnarea contractului poate fi întârziată de eventuale contestații.

„După 15 ani, în sfârșit, chiar dacă avem și machete, și panouri, în schimb avem de această dată și un șantier în lucru în spate. După 15 ani, în sfârșit, s-au pornit cele trei spitale regionale. A fost o muncă de echipă și a agenției ANDIS, a domnului director și a Ministerului Sănătății și am reușit totuși să deblocăm, din punctul meu de vedere, cele mai importante investiții din domeniul sănătății, cele trei spitale regionale, acesta de la Iași, cel de la Cluj și cel de la Craiova”, a spus, la rândul lui, premierul Marcel Ciolacu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:20

Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Caporalul ţepar a fost condamnat. O prietenie veche de 40 de ani, năruită pentru câteva bancnote
24/06/2024 09:04

În sfarşit, la Tribunalul Militar Iaşi s-a dat sentinţa şi in altă speţă decat cele de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. E vorba de un dosar de inşelăciune, in care inculpat e un ...

Şofer ieşean angajat în curieratul britanic, condamnat pentru consum de droguri
24/06/2024 09:03

Ieşeanul D.I.L. are 31 de ani, este şofer profesionist şi găsise un post excelent in Marea Britanie. Asta incă de acum şase ani. Lucra ca livrator - curier pentru un lanţ de pizzerii din sud-estul Anglie ...

Viitorul sediu al Operei, la mâna arhitecților ieșeni
24/06/2024 08:30

* „Ne-am intalnit cu reprezentantii conducerii Ordinului Arhitectilor din Romania – filial Iasi, pentru a pregăti nota conceptuală si tema de proiectare ale viitorului sediu al Operei iesene, astf ...

ApaVital devine principalul operator de apă al municipiului Roman
24/06/2024 08:12

După ce a semnat, anul trecut, primul contract de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă si de canalizare in afara Romaniei, la Fălestii Noi, Republica Moldova, ApaVital SA continuă campania ex ...

Muzeul „Mihail Sadoveanu” intră în conservare
24/06/2024 08:08

Muzeul „Mihail Sadoveanu” va fi scos de pe lista muzeelor ce pot fi vizitate de către ieseni si turisti si inlocuit cu Muzeul „Nicolae Gane”, in cadrul „traseelor culturale” ...

Noi centre de zi destinate persoanelor cu dizabilități
24/06/2024 08:07

Începand cu 1 iulie, in judetul Iasi vor fi infiintate noi unităti de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilităti, care vor functiona in cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi ...

Ieșenii îmbrăcați cu ie vor circula gratuit cu tramvaiul!
24/06/2024 08:02

* „Tramvaiul Iei” aduce in prim plan, prin limbaj grafic, portul traditional romanesc, reprezentat in acest caz de ie, avand ca obiectiv sustinerea valorilor traditionale pe plan local si national. ...

Peste 7.000 de elevi ieșeni participă la Evaluarea Națională
24/06/2024 08:01

* pentru 95 de elevi din 49 de scoli ale judetului Iasi, Comisia judeteană de evaluare natională a propus adaptarea procedurilor de sustinere a examenului in vederea asigurării conditiilor de egalizare a san ...

Se complică situația în cazul focarului de tuberculoză de la Rediu!
23/06/2024 23:01

Este anchetă epidemiologică la un club educational din cadrul unei grădinite private din localitatea Reidu, judetul Iasi. O angajată si un copil au fost depistati cu tuberculoză, iar alti sase copii au pre ...

Bani mai mulți pentru modernizarea infrastructurii de apă
23/06/2024 19:09

* pandemia si conflictul militar din regiunea Mării Negre, suprapuse pe o crestere de preturi in sectorul de energie si al materiilor prime, au făcut necesară o reajustare a preturilor, implicit a valorii co ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei