Unul din autorii superjafului de la Tomeşti vrea să scape şi de arestul la domiciliu

03 11 talhar

Dimensiune font:

| 06-11-2022 11:30

 Spargerea dată, la finele anului trecut, la o vilă din Tomeşti a făcut multă vâlvă. Prin îndrăzneala dovedită de infractori şi prin valoarea prăzii. Autorii au fost trei tineri din comuna nemţeană Săbăoani, Iosif Imbrişcă (zis Jbec), Ciprian Susanu (zis Pyty) şi Alexandru Niculiţă (zis Bulă). Aceştia au acţionat la pont, venind în suburbia ieşeană la bordul unui Audi A4 condus de către cel din urmă. Ştiau că, în vila aparţinând unui bogat proprietar de sală de jocuri, nu se afla nimeni în acea seară de 21 decembrie 2021 şi că în clădire nu exista sistem de alarmă, ci doar camere de luat vederi.

Cei trei şi-au acoperit feţele cu cagule, au forţat uşa de la intrare şi au plecat de acolo cu 25.000 euro, 450 grame de bijuterii din aur, 2.700 franci elveţieni şi 10.000 lei, plus un laptop.

Săbăoanii şi-au pus degeaba cagulele, au uitat de mănuşi, au lăsat amprente, erau cu toţii recidivişti, Jbec şi Pyty au fost prinşi a doua zi. Ei au ajuns în arestul preventiv, nu şi Bulă. Acesta din urmă, fiind doar complice (a fost şoferul care a condus maşina), s-a ales cu arestul la domiciliu.

Au fost luni de singurătate, răstimp în care nu a avut deloc voie să părăsească imobilul în care locuieşte, astfel încât izolarea i-a afectat sănătatea într-un mod foarte bizar. I s-a paradit dantura.

 Nu mai are probleme stomatologice, deci nu mai poate ieşi la plimbare

După ce a aflat, la începutul lunii august, că probele sunt legal obţinute şi rechizitoriul e întocmit corect, poate începe judecata, durerile de măsele s-au amplificat îngrozitor. N-a mai putut dormi deloc noaptea, a sunat disperat la un cabinet stomatologic, a expus medicului problemele sale de sănătate, acesta a estimat că e nevoie de nişte intervenţii complexe şi a întocmit un calendar al lor. Bulă a trimis actul medical la judecătorul de cameră preliminară, solicitând încuviinţarea părăsirii domiciliului, întrucât trebuie să se trateze. Magistratul i-a admis solicitarea, astfel încât inculpatul a putut ieşi din casă în fiecare zi, în intervalul orar 16.00-19.00.

Cum tratamentul nu poate dura la nesfârşit şi au trecut deja trei luni de învoiri zilnice, iar el s-a învăţat cu plimbările cotidiene, Bulă n-a avut altă variantă decât să facă o contestaţie împotriva încheierii penale finale de cameră preliminară, solicitând revocarea măsurii arestului la domiciliu şi înlocuirea ei cu cea a controlului judiciar.

De data asta, n-a mai avut succesul din vară. Prin hotărârea dată alaltăieri, magistraţii i-au respins demersul. Nu mai are probleme cu dantura şi nu mai poate ieşi la plimbare. Marcel FLUERARU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

De patru ori mai mult gunoi pe Aleea Tudor Neculai
20/03/2023 23:59

    Primăria municipiului Iaşi continuă să se confrunte cu un fenoment care a luat amploare. Este vorba de depozitarea deşeului menajer sau a celui provenit din construcţii pe domeniul public. ...

Scandalul relocărilor din învăţământul ieşean ia amploare
20/03/2023 23:59

Primarul Mihai Chirica a lansat ieri in spaţiul public o scrisoare deschisă adresată profesorilor şi elevilor care invaţă la  Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iasi, prin care se aduc l ...

Şapte ani de puşcărie, după un conflict spontan, în care a dat cu maceta
20/03/2023 23:59

 Despre Eduard Benchea din Oţeleni se ştia că e un om aprig la manie, mai ales atunci cand bea peste măsură. În 2018 a fost dat in urmărire internaţională, după ce fusese condamnat la 11 lun ...

Taxe majorate la Muzeul Municipal „Regina Maria”
20/03/2023 23:59

Taxele pentru a beneficia de serviciile Muzeului Municipal „Regina Maria” Iasi - fotografiere, ghidaj, expozitii - vor suferi majorări. Conducerea instituţiei spune că demersul este unul logic at ...

Un ieşean a violat un adolescent beat, episodul a fost filmat şi distribuit pe internet
20/03/2023 23:59

Din pricina unui teribilism excesiv, Vlad Constantin Beldiman s-a ales cu cazier, evitand, in ultima clipă, inchisoarea. În noaptea de 29 spre 30 august 2020, tanărul a dat peste un consătean, Robert U ...

Noua Sală Polivalentă a obţinut avizul de mediu!
20/03/2023 21:53

Construirea Sălii Polivalente „Regina Maria” din Iaşi face noi paşi importanţi. Ieri, potrivit primarului,  a fost obţinut ultimul aviz favorabil  pentru construirea sălii. Este vorb ...

Un ieşean s-a ascuns degeaba vreme de 14 ani. Stă în puşcărie pentru o condamnare din 2005
20/03/2023 21:52

 Biografia ieşeanului Paul George Popa e un adevărat subiect de roman, bărbatul a izbutit să se ascundă de autorităţi aproape 15 ani, după ce a primit o extrem de severă condamnare pentru o a doua ...

Echipamente noi pentru Spitalul de Pediatrie din Iași
20/03/2023 21:44

În cadrul proiectului „Combat COVID Iasi – Consolidarea capacitătii unitătilor sanitare din judetul Iasi pentru prevenirea si combaterea COVID-19” s-au achizitionat echipamente medical ...

Zeci de mii de moldovence în programul de depistare a cancerului de col uterin
20/03/2023 21:43

În ultimii doi ani, zeci de mii de femei din Regiunea Nord-Est au fost testate in cadrul proiectului ONCOPREV - „Fii responsabilă de sănătatea ta! Preventie, depistare, diagnostic si tratament pr ...

Zeci de copii din Iași se află în situații de dificultate, în unitățile medicale
20/03/2023 21:42

* in urma evaluărilor făcute, DGASPC Iasi a preluat in sistemul de protectie special un număr de 8 copii Directia Generală de Asistentă Specială pentru Protectia Copilului (DGASPC) Iasi a primit, de la i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei