Un ieşean s-a ascuns degeaba vreme de 14 ani. Stă în puşcărie pentru o condamnare din 2005

20 03 puscarias

Dimensiune font:

| 20-03-2023 21:52

 * omul se consideră nevinovat, a făcut numeroase contestaţii în anulare, toate fără succes * a fost inculpat pentru tâlhărie, după ce a luat un radio-casetofon dintr-un autoturism avariat într-un accident rutier * deţinutul susţine că declaraţiile i-au fost luate sub ameninţare şi în urma bătăilor încasate de la poliţişti

 Biografia ieşeanului Paul George Popa e un adevărat subiect de roman, bărbatul a izbutit să se ascundă de autorităţi aproape 15 ani, după ce a primit o extrem de severă condamnare pentru o a doua faptă de tâlhărie. Sentinţa a fost pronunţată de către Tribunalul Iaşi pe 11 martie 2005 şi, conform acesteia, Popa trebuia să execute zece ani şi sase luni în regim de detenţie.

După o noapte petrecută în arestul preventiv, inculpatul a scăpat de gratii, fiind judecat în stare de libertate, aşa că, imediat după aflarea verdictului a dispărut din judeţ. Mandatul de executare a fost emis pe 27 mai 2005, însă poliţiştii trimişi să-l aresteze n-au mai dat de el.

Dat în urmărire internaţională, condamnatul a fost prins abia pe 6 decembrie 2019. A făcut greşeala să se întoarcă pe plaiurile natale, convins fiind că a intervenit prescripţia.

Ajuns în Penitenciarul Iaşi, Popa nu s-a împăcat defel cu gândul că-şi va petrece aici următorul deceniu de viaţă şi s-a pus pe făcut, la foc automat, contestaţii în anulare şi cereri de revizuire. Toate, fără succes.

 

Bătut în sediul secţiei de poliţie şi obligat să scrie declaraţia după dictare

Fapta de care a fost acuzat s-a petrecut în seara de 9 iunie 2004, pe raza comunei Schitu-Duca. Un taximetrist, I.T., fusese implicat într-un accident rutier şi a trebuit să meargă la Iaşi, pentru recoltarea probelor biologice. Acesta l-ar fi rugat pe Popa să-l ajute să scoată din maşină aparatul de taxat şi staţia de emisie-recepţie, pe care să le pună în portbagajului unui anume C.A., prieten de-al taximetristului. Până aici, toate declaraţiile celor de faţă la eveniment sunt aproape identice. Mai departe, diferă radical.

Popa susţine că, după ce l-a transportat pe poliţist la secţia din localitate, s-a întors la locul accidentului, taxiul era răsturnat în şanţă, alături fiind împrăştiate mai multe obiecte. Ca să nu dispară, Popa le-a depozitat în propriul autoturism, apoi l-a aşteptat pe I.T. pentru a-i înapoia bunurile recuperate.

La scurt timp, a revenit şi taximetristul, el fiind însoţit de alţi trei bărbaţi. I-a cerut, pe un ton răstit, lui Popa să-i restituie casetofonul auto. Acesta a răspuns că nu ştie despre ce-i vorba, că n-are nicio legătură cu dispariţia aparatului şi i-a invitat pe cei patru să-i percheziţioneze autoturismul personal.

Nervos că nu găseşte casetofonul, I.T. a luat cheile maşinii lui Popa şi aşa a început conflictul. Până atunci, doar simplu martor la accident, actualul deţinut şi-a ieşit şi el din fire, a reuşit să pornească maşina, dar n-a putut demara. Unul din prietenii lui I.T., C.R. s-a agăţat insistent de ştergătoare.  

Conform susţinerilor condamnatului, I.T. a chemat în ajutor în cinci taxiuri, Popa a fost imobilizat şi dus la secţie. Acolo, ar fi fost bătut cu brutalitate, şi-ar fi pierdut cunoştinţa de câteva ori, şeful de post i-ar fi pus în faţă o coală de hârtie, obligându-l să scrie după dictare o declaraţie incriminantă. De aici, a fost dus la sediul  IPJ Iaşi, a mai semnat două declaraţi, după care a fost lăsat liber, spunându-i-se că va mai fi căutat la domiciliu de organele de poliţie. Nu s-a întâmplat aşa, astfel că, la începutul lui 2005, a părăsit ţara, stabilindu-se în Praga, Republica Cehă.

Actualul deţinut şi-a susţinut, tot timpul, nevinovăţia

În momentul emigrării, Popa ştia foarte bine că este inculpat, că are procesul e în plină desfăşurare, dar nu s-a prezentat deloc în faţa organelor judiciare. Avea să susţină că toate actele procedurale fuseseră expediate pe adresa bunicii sale, ori el n-a locuit niciodată acolo.

De fapt, i-a fost frică să nu ajungă după gratii, primise, cu trei ani în urmă, o condamnare cu suspendare, se afla în termenul de supraveghere.

Magistraţii l-au judecat în lipsă şi, în motivarea sentinţei, au susţinut că Popa sustrăsese din taxiul avariat bunuri în valoare de 12.000.000 lei şi că, pentru a-şi asigura scăparea, l-ar fi bătut pe taximetrist şi pe prietenii săi. Aceştia au prezentat în instanţă certificate medico-legale.

Cum spuneam, fugarul s-a întors în ţară după mai bine de 14 ani, convins fiind că a intervenit prescripţia. S-a înşelat, a ajuns după gratii şi, de atunci, tot bombardează instanţele cu contestaţii în anulare şi cereri de revizuire. Susţine mereu că e nevinovat, că declaraţiile i-au fost smulse prin forţă. Nimeni nu l-a crezut, la sfârşitul săptămânii trecute i-a fost respinsă a zece solicitare de punere în libertate. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
Maraton pentru viață, la Iași
08/06/2023 23:39

Un adevărat maraton pentru salvarea de vieti omenesti a avut loc la Iasi, după ce o familie a acceptat donarea de organe şi ţesuturi. Mai multe perspane au primit o şansă la o viaţă mai bună in urma un ...

Mii de cadre didactice, în stradă. Examenele se amână!
08/06/2023 23:21

* profesorii au continuat greva, joi, şi au protestat incă o dată in faţa Prefecturii Iasi * si in a unsprezecea zi de protest, cadrele didactice au cerut măriri salariale in raport cu inflaţia * dascăli ...

VIDEO Aglomeraţie la Aeroportul Iaşi
08/06/2023 15:45

De la inceputul anului, lună de lună, tranzitul de la Aeroportul International Iasi a fost in crestere, pozitionand aerogara pe in topul celor mai tranzitate din tară. La fel stau lucrurile şi luna aceasta, ...

 „Seară Culturală Poloneză”, la Palatul Culturii din Iași
08/06/2023 14:20

Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu" din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Uniunea Polonezilor din Romania „Dom Polski” - ...

Lansare de carte - „Cât mai departe de tot ce cunosc
08/06/2023 14:13

Iubitorii de poezie contemporană sunt invitati la lansarea cărtii „Cat mai departe de tot ce cunosc",  volumul de debut al poetei Cristina Alexandrescu. Evenimentul va avea loc la Cărturesti ...

 Braconier prins la pescuit
08/06/2023 13:34

Începand de astăzi, pescarii au liber la pescuit, o dată cu incheierea perioadei de prohibitie. Chiar dacă unditele ar fi trebuit să fie puse in cui, unii si-au incercat norocul si au iesit ...

 Probleme cu apa în județul Neamț
08/06/2023 13:05

De cateva zile, in judetul Neamt sunt probleme cu furnizarea apei potale, cauzele fiind legate fie de avarii, fie de cantitătile insuficiente. La Roman, locuitorii vor primi apă cu portia pană pe 14 iunie. & ...

 Psycho Bunny, Barrow, Haikure, Evisu și Madhouse branduri premium recunoscute la nivel mondial, aduse în ansamblurile mixte Palas Iași și Iulius Town Timișoara de magazinul Fashiondrop
08/06/2023 12:44

Fashiondrop, multibrandul care a adus pentru prima dată in Romania Psycho Bunny, Barrow, Haikure, Madhouse si Evisu, a deschis o locatie in ansamblul mixed-use Palas Iasi, după inaugurarea magazinului din pro ...

 Zece ani ani de pușcărie pentru o crimă
08/06/2023 12:42

O crimă petrecută anul trecut s-a soldat cu o pedeapsă cu puscăria, agresorul urmand să stea 10 ani după gratii. Agresiunea a avut loc in comuna Bara, judetul Neamt, pe 1 decembrie 2022. Victima ...

Campanie de prevenire a scădatului în locuri neamenajate
08/06/2023 10:33

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a lansat campania „Ai grijă in ce ape te scalzi", pentru a preveni scăldatul in locuri neamenajate in acest scop. Inspectorul şef al ISU N ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei