Ultimul termen în procesul minorului violat în Arestul Poliţiei

1milion

Dimensiune font:

| 02-02-2020 23:41

 * iniţial, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a dat verdictul de „neîncepere a urmăririi penale” * a fost admisă contestaţia la soluţia de clasare, iar acum dosarul este la Tribunal * se solicită despăgubiri de un milion  de euro * e foarte posibilă o amânare din cauza grevei din Justiţie

Un caz ce a stârnit multă vâlvă şi destule controverse revine în actualitate. E vorba despre acuzaţia de viol şi perversiuni sexuale, fapte produse în Arestul Poliţiei, la sfârşitul anului 2015. M.G., pe atunci în vârstă de 16 ani, fusese reţinut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea unei tâlhării, fiind introdus în aceeaşi încăpere cu alţi doi adolescenţi. La vremea respectivă, familia victimei a acuzat poliţiştii pentru lipsa supravegherii persoanelor încarcerate, afirmând că „sunt minori, ar fi trebuit să îi supravegheze. L-au violat în fund şi i-au dat să mănânce spermă cu linguriţa”, a povestit tatăl tânărului violat. Bărbatul a mai povestit că fiul său este bolnav cu inima şi că, nemaiavând probleme cu legea până în acel moment, nu s-a putut împotrivi celor doi presupuşi violatori.

Părinţii lui M.G. au făcut plângere, iar în paralel a avut loc şi o anchetă internă a poliţiei. Ancheta s-a împotmolit, iar procurorii au dat soluţia „neînceperea urmăririi penale”.

Dublă dramă: părinţii au divorţat la scurt timp după coşmarul fiului

Fiind vorba de o tâlhărie măruntă, comisă de un minor şi ţinându-se cont de faptul că acesta are probleme cu inima, M.G. a fost eliberat câteva luni mai târziu. N-a apucat să se bucure. Marcaţi de ce i se întâmplase copilului lor, părinţii au început să se certe, să-şi arunce unul altuia responsabilitatea, iar într-un final au ajuns la divorţ. „Pentru el a fost o dublă dramă”, spune avocata Gianina Poroşnicu, care a preluat cazul şi a făcut contestaţie la soluţia de clasare. Ea mai adaugă: „un copil a fost abuzat sexual în timp ce se afla în custodia statului, iar statul nu a fost capabil să îi ofere protecţie. Considerăm evidentă fapta de neglijenţă în serviciu! În timp ce se afla în custodia şi la dispoziţia statului, prin M.A.I şi Direcţia Penitenciarelor, într-o noapte, a fost maltratat şi abuzat sexual de alţi deţinuţi fără ca nimeni să intervină. A alertat de două ori agenţii de pază prin strigătele sale, dar a fost ignorat, deşi camera în care s-au petrecut aceste fapte era la un metru distanţă de biroul lucrătorilor Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Iaşi. Direcţia pentru Protecţia Copilului confirmă prin evaluările psihologice trauma imensă trăită de victimă. Dar instituţiile statului s-au spălat pe mâini în acest caz, deşi conform fişei postului trebuie asigurată pază permanentă”.

Contestaţia a fost admisă, dosarul penal ajungând la Tribunalul Iaşi, iar miercuri, 5 februarie a ar trebui să fie ultimul termen. M.G. a cerut daune morale în cuantum de 1 milion de euro drept despăgubire pentru tinereţea ce i-a fost distrusă.

Este posibil ca, din cauza grevei din Justiţie, procesul să fie amânat. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Patru tineri au ajuns în arestul preventiv, după câţiva pumni şi câteva înjurături
09/10/2024 17:57

În marea majoritate a cazurilor, inculpaţii pentru săvarşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” sau „tulburarea liniştii şi ordinii publice” răman in libertate p ...

Manager de vânzări, condamnat pentru câteva fumuri dintr-o ţigară cu cannabis
09/10/2024 17:56

* bărbatul tocmai o cumpărase de la un dealer aflat sub supravegherea procurorilor DIICOT Constantin S. (41 de ani) are un statut social solid, este absolvent de facultate şi lucrează ca manager de vanzăr ...

Ieşeancă judecată pentru „complicitate morală la tâlhărie calificată”
09/10/2024 17:54

* tanăra doar s-a bucurat de reuşitele prietenului ei Gabriel I. şi Iulia B. locuiesc in Alexandru cel Bun, s-au imprietenit de cateva luni şi, in zilele de vară, au ieşit mereu la plimbare prin cartier. ...

Festivalul Muzicii Românești la Iași
09/10/2024 14:58

În perioada 14-20 octombrie, Iasil va deveni centrul cultural al muzicii autohtone, găzduind cea de-a XXVI-a editie a Festivalului Muzicii Romanesti. Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat &bd ...

Peste 26.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Parascheva
09/10/2024 14:14

Aproximativ 26.000 de persoane au trecut pe la baldachinul din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a se inchina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotit ...

Eleganță și emoție la Operă. Iubitorii muzicii sunt așteptați povestea „Trubadurului”
09/10/2024 13:57

  Sala Mare a Operei Nationale Romane din Iasi se va transforma din nou intr-un sanctuar al artei si pasiunii, primind una dintre cele mai indrăgite capodopere ale repertoriului operistic internation ...

Pantelimon, vindecătorul de suflete. Minunile sale și întâlnirea cu pelerinii la Sărbătoarea Sfintei Parascheva
09/10/2024 13:52

Sărbătoarea Sfintei Parascheva adună anual zeci de mii de pelerini din toate colturile tării si din străinătate la Catedrala Mitropolitană din Iasi. Anul acesta, pelerinii vor avea ocazia să se inchine ...

Pecheziții la hoții din Neamț
09/10/2024 13:42

Poliţiştii efectuează, miercuri, 4 percheziţii domiciliare in localitatea Dumbrava Roşie, intr-un dosar de furt calificat, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. ‘Au fost puse ...

Moaștele Sfântului Pantelimon vor fi aduse la Iași
09/10/2024 13:40

Manifestările prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt in plină desfăşurare la Iaşi. Aproximativ 26.000 de pelerini s-au inchinat, pană la ora 12:00, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva ...

Unul din mituitorii poliţiştilor de frontieră de la Sculeni a semnat acordul de recunoaştere a vinovăţiei
09/10/2024 08:14

* astfel, el s-a ales cu o pedeapsă mică, una cu suspendare * in schimb, situaţia celorlalţi inculpaţi se agravează Marţi, 8 octombrie, magistraţii de la Tribunalul Iaşi au dat o primă sentinţă leg ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei