UAIC va avea două parcări etajate, cu o capacitate totală de peste 1.000 de locuri!

1parcari

Dimensiune font:

| 28-02-2024 21:43

* documentația privind PUZ-ul viitoarei parcări din spatele Corpului A a trecut ieri prin plenul Consiliului Municipal Iași * parcarea va avea peste 300 de locuri, distribuite pe cinci niveluri, spălătorie auto automată, sistem de verificare fotoelectrică pentru controlul dimensiunilor autovehiculelor * între timp, actuala conducere a UAIC a demarat demersurile pentru construcția unei noi parcări supraetajate, în spatele Corpului B, cu o capacitate de aproximativ 700 de locuri!

Parcările auto s-au convertit într-o uriașă problemă la nivel municipal, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” fiind afectată tot mai mult, de la o zi la alta, de aceaste neajunsuri „contemporane”.

Din dorința de soluționa problema, odată pentru totdeauna, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, prof.univ.dr Tudorel Toader, a inițiat, în urmă cu câteva luni, demersurile necesare pentru construirea unei parcări supraetajate în spatele Corpului A, cu scopul de a descongestiona traficul, de a îmbunătății condițiile comunității universitare a UAIC și de a crește mobilitatea.

Propunerea rectorului a fost bine primită de comunitatea universitară a UAIC, iar documentația va trece chiar astăzi, 28 februarie, prin plenul Consiliului Municipal Iași.

Așadar, UAIC va avea, în perioada imediat următoare, una dintre cele mai moderne parcări din Iași, prima parcare supraetajată construită în oraș de către o instituție publică!

Parcarea va fi construită în spatele Corpului A (strada Titu Maiorescu nr. 15), pe locul actualului atelier tehnic (care va fi relocat la parterul viitoarei construcții), va dispune de 300 de locuri, distribuite pe cinci niveluri - subsol, demisol, parter și două etaje, urmând a fi prevăzută şi cu spălătorie auto automată.

Conform indicatorilor urbanistici aprobați, construcția va avea o înălțime maximă de 8 m la cornișă (măsurată în punctul cel mai înalt al terenului), POT (procent de ocupare a terenului) de maxim 30%, iar spațiile verzi amenajate vor reprezenta minim 54,2% din suprafața totală a terneului pe care se va construi.

Accesul în parcare se face din strada Toma Cozma nr 3, iar pentru a fluidiza traficul spre şi dinspre parcare, sectorul dintre zona edificabilă şi strada principală va fi semaforizat.

Construcția va avea o structură din beton armat, urcarea, coborârea și fluxul traficului în interior vor fi uni-direcționale, pe căi de acces separate.

Imobilul va fi dotat cu un sistem de verificare fotoelectrică pentru controlul dimensiunilor autovehiculelor, cu avertizoare de gabarit maxim, panouri electrice cu numărul de locuri de parcare disponibile, inscripții rutiere informative și de interzicere în parcaj a autoturismelor ce funcționează cu GPL, dar și cu un sistem de drenaj ce redirecționează în afară orice lichid care nu este necesar în condiții de siguranță.

Totodată, se are în vedere instalatrea de stații de încărcare pentru autoturismele electrice, dar și de panouri fotovoltaice. 

Iar pentru că problema locurilor de parcare să fie rezolvată în totalitate, actuala conducere a UAIC a demarat demersurile pentru construcția unei noi parcări supraetajate, în spatele Corpului B, cu o capacitate de aproximativ 700 de locuri!

Adina MARCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

„Tarași & friends”. Experiențele refigurativului
17/04/2024 16:05

ArtEast Gallery vă invită joi, 18 aprilie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei „Tarasi & friends”, curatoriată de Dana Lungu si Dan Lungu. Expozitia va putea fi vizitată in perioada 18 ...

Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a avut parte de o moarte cumplită. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie
17/04/2024 13:23

Apar noi detalii in cazul bebelusului din Suceava găsit mort in masina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat. Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul ...

Consilierii de probațiune acuză umilințele la care sunt supuși de către Ministerul Justiției
17/04/2024 12:24

* „Este regretabil ca la 17 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, sistemul de probatiune din Romania să fie măcinat de greve ale foamei si proteste in randul consilierilor de probatiune, ge ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei