Trei basarabeni, condamnaţi în aceeaşi zi, pentru aceleaşi delicte

GettyImages-1133007687-1-1-720x405

Dimensiune font:

| 27-11-2021 10:30

 * e vorba de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” * ei tranzitau România în drum spre Occident * au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au scăpat cu amânarea executării pedepselor

 O suită de coincidenţe bizare a avut loc, la începutul acestei săptămâni, la Judecătoria Răducăneni. Trei basarabeni, fără vreo legătură unul cu altul, au fost condamnaţi pentru aceleaşi delicte: „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „ punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Primul, în ordinea numărului sentinţei, a fost Adrian I. (26 de ani) din Măcăreşti, care a fost oprit în seara de 24 septembrie 2020, pentru un control de rutină, de o patrulă a poliţiei de frontieră, în apropiere de Gorban. Tânărul se afla la volanul unui microbuz Mercedes Benz care tracta o remorcă plină cu bagaje. În microbuz se aflau şase călători, destinaţia fiind Germania. Basarabeanul a prezentat actele la control, convins fiind că nu-i nicio problemă. Au fost mai multe. Microbuzul avea o masă maximă autorizată de 3.500 kg, remorca de 750 kg, în total 4.250 kg. Pentu a putea conduce un asemenea ansamblu, şoferul trebuia să deţină permis de conducere categoria BE. Ori Adrian nu avea decât B şi B1. În plus, numerele remorcii erau expirate. A rămas pieton, n-a mai ajuns în Germania şi s-a ales cu dosar penal.

Situaţie asemănătoare în cazul lui Gheorghe T. (37 de ani) din Străşeni, Republica Moldova. În noaptea de 15 iunie, duba Mercedes Sprinter condusă de el a fost oprită de un echipaj al poliţiei de frontieră în apropiere de Osoi pentru că nu avea plăcuţele de înmatriculare. Îi fuseseră ridicate, cu câteva ore mai devreme, de cei de la Rutieră pe motiv de expirare a inspecţiei tehnice periodice. Bărbatul se întorcea în Irlanda, acolo unde lucrează de câţiva ani. A trebuie să găsească altă soluţie de deplasare. Şi să aştepte sentinţa pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În fine, al treilea caz a fost cel al lui Mihail C. (43 de ani), care a fost oprit în trafic, o lună mai târziu, în apropiere de Osoi. La fel ca şi Gheorghe, se afla tot la volanul unei autoutilitare Mercedes Sprinter de culoare albă, care nu avea aplicate numere de înmatriculare. Şi nici n-avea certificatul de înmatriculare. Acestea îi fuseseră reţinute puţin mai devreme de poliţiştii din Podu Iloaiei pentru lipsa asigurării auto. Spre deosebire de precedentul caz, Mihail venea din Irlanda şi se îndrepta spre Basarabia natală pentru a-şi petrece concediul.

Fără a se cunoaşte unul cu altul, toţi trei au avut acelaşi comportament. Au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi, ca atare, s-au ales doar cu condamnări cu amânare. Şase luni fiecare. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

În temeiul art. 1.2., 2.1. şi 3.1. din Anexa nr. 2 - Regulamentul privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aparţinând instituţiilor publice - la H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, modificată prin H.G. nr. 966/1998 şi H.G. nr. 411/2005, Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” (ICMPP), cu sediul în Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, cod fiscal 4541750, cod de înregistrare în scopuri de TVA RO11409036, reprezentat prin Director dr. Valeria Harabagiu, vă solicita respectuos publicarea la sediul instituţiei d-voastră, în data de 27.01.2022, a următorului Anunţ privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu strigare: “Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, cod poştal 700487, judeţul Iaşi, vinde prin licitaţie publică deschisă cu strigare aproximativ 12.000 kg materiale feroase, rezultate ca deșeu în urma operatiunii de dezafectare pentru reabilitarea şi modernizarea Institutului. Cantitatile in plus sau in minus rezultate ca urmare a cantaririi, stabilite prin proces-verbal de cantarire, vor fi evidentiate intr-un act aditional la contractul de vanzare-cumparare, luandu-se ca baza de calcul pretul unitar al ofertei declarate castigatoare. Adresa, data şi ora ţinerii licitaţiei de vânzare: Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, Etajul 1, Birou achizitii publice, 11.02.2022, ora 11.00. Preţul de pornire a licitatiei: 1,20 lei, fără TVA/ Kg materiale feroase. In caz de neadjudecare, a doua licitatie va avea loc la aceeasi adresa, in data de 18.02.2022, ora 11.00. Numerele de telefon sau de fax unde se pot obtine relatii privind conditiile de participare si informatii suplimentare despre bunurile scoase la vanzare: Tel: 0332/880.050; 0722 950 069; Fax: 0232/211.299. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii achizitori spre a fi admişi la licitaţie: a) pentru persoanele juridice: - copie de pe certificatul de înmatriculare emis de Registrul comerţului; - copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis de ANAF; b) pentru persoane fizice: - copie de pe cartea de identitate. Documentele de participare la licitaţie se primesc până la data de: 07.02.2022, ora 11.00.”
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Ce promite ministrul Muncii la Iași
28/01/2022 17:37

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a venit la Iaşi pentru a se intalni cu autorităţile locale, sindicalişti, oameni de afaceri. Ministrul a luat parte şi la lansarea unui proiect, ...

Recesământul populației și a locuințelor, digitalizat
28/01/2022 16:15

 În anul 2022, in Romania, cat si in alte state membre UE, se va realiza Recensămantul Populatiei si Locuintelor,Unitatea Judeţeneană de Implementare a Recensămantului din&nbs ...

 Tragedie fără margini: O copilă din Vaslui a murit în drum spre spital
28/01/2022 15:58

* fata in varstă de 15 ani, din comuna vasluiană Tăcuta avea simptome de răceală de mai multe zile, iar joi, intrucat starea i s-a inrăutătit, a mers impreună cu mama la medicul de familie * atunci, dej ...

Peste 70% dintre pacienții TBC sunt extrem de contagioși, iar numărul deceselor precoce a crescut
28/01/2022 15:50

* pandemia de COVID-19 a dus la o scădere considerabilă a incidentei la tuberculoză, fiind inregistrate cu 40% mai putine cazuri, la Iasi, in ultimii ani * cu toate astea, in randul medicilor pneumologi iese ...

Efectele școlii online - elevi mai puțin răbdători și mai frustrați
28/01/2022 15:33

  Copiii de varste mici, in special cei din ciclul primar, par a fi resimtit mai puternic impactul negativ al izolării. Efectul  unei scoli online prelungite va crea insă nepotriviri pentru cei din ...

Chirica a cerut, la Bucureşti, sediu pentru Opera din Iaşi
28/01/2022 15:30

Ieri, primarul Mihai Chirica a făcut o trecere in revistă  a discuţiilor pe care le-a purtat miercuri la multe ministere pentru a discuta despre viitorul proiectelor Iasului. Principalele discutii au vi ...

Cinci copii rămași fără adăpost, la Comarna
28/01/2022 14:30

 O gospodărie din localitatea ieseană Comarna a fost mistuită de flăcări la inceputul acestei săptămani. Flăcările au fost atat de puternice incat familia formată din cei 5 copii si doi ...

 Pacienții COVID își pot verifica starea de sănătate în centrele de evaluare
28/01/2022 14:17

* de miercuri, 26 ianuarie, in judetul Iasi functionează nouă centre de evaluare, unde cei care sunt depistati pozitiv la noul coronavirus isi pot verifica starea de sănătate * practic, pacientii pot fi tri ...

AJOFM a dat de muncă la peste 7.800 de ieșeni, anul trecut
28/01/2022 13:58

În urma serviciilor de mediere şi ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare din partea AJOFM, in anul 2021 au fost ocupate pe piata fortei de muncă 7.801 de persoane. Adică, aproximativ 68% din ce ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei