Trei ani şi patru luni după gratii, după o ceartă cu președintele de la bloc

violator-incearca-sa-scape-de-instrumentul-infractiunii1

Dimensiune font:

| 24-06-2024 20:40

* magistraţii au decis că e vorba de „şantaj” şi „ameninţare” * inculpatul mai avea alte două condamnări: una pentru „înşelăciun” şi alta pentru „mărturie mincinoasă”

S.I.M. stătea la un bloc din cartierul Socola, e un recalcitrant tipic, scandalagiu notoriu şi un mincinos plin de tupeu. Până zilele trecute, a fost convins că nu i se poate întâmpla mai nimic, că legislaţia românească e prea blândă cu borfaşii.

Pentru o ţeapă dată în 2016, individul a primit doar un an cu suspendare. Mărturia mincinoasă din 2020 i-a adus o amendă penală de 4.000 lei, sumă din care nu a achitat niciun sfanţ.

Din nefericire pentru el, i s-a înfundat după o ceartă cu preşedintele asociaţiei de proprietari din bloc, un anume D.G.C. Acesta din urmă sesizase firma ce se ocupă cu administrarea imobilului în legătură cu posibile neconcordanţe între consumul de apă rece şi agent termic înregistrat de aparatele de măsurare şi consumul real din apartamentul în care locuieşte S.I.M.

Recalcitrantul a răbufnit, s-a dus peste preşedinte, deşi nu era oră de program cu publicul şi a pornit scandalul. Mai întâi, a distrus uşa de acces în sediul asociaţiei, lovind-o de mai multe ori cu piciorul. Apoi a intrat în încăpere şi s-a luat la harţă cu D.G.C. I-a reproşat atât chestia cu apa, cât şi faptul că, din cauza preşedintelui, înhăţase o amendă de 400 lei. Pentru că, în urmă cu câteva zile, D.G.C. solicitase intervenţia intervenţia poliţiei. S.I.M. dăduse câteva şuturi în autoturismul preşedintelui, boţind portierele. I-a cerut să o plătească el, altfel îi va boţi şi faţa. Şantaj.

N-au fost nici trei schimburi de replici că S.I.M. a şi trecut la ameninţări. Cum că-i va distruge pe toţi şi îi va goni din bloc (e vorba de familia lui D.G.C.) etc. Inspirat şi bun diplomat, preşedintele l-a lăsat pe intrus să-şi verse toate ofurile, a aşteptat să se calmeze şi să plece. Apoi, a încuiat sediul asociaţiei şi s-a dus acasă.

A doua zi însă, D.G.C. s-a dus la judecătorie şi a făcut plângere penală. S-a declanşat ancheta, a urmat procesul, iar zilele trecute a venit şi sentinţa. Una total neaşteptată pentru inculpat. De acuzaţia de „distrugere” a scăpat, pe motiv de prescripţie. Au rămas, în schimb, cele de „şantaj” şi ameninţare. Magistraţii au contopit toate pedepsele, inclusiv cele de „înşelăciune” şi „mărturie mincinoasă”, rezultanta fiind de trei ani şi patru luni de închisoare. Cu executare în regim de detenţie. Claudiu CONSTANTIN

 

.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:07

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
De la joacă la zen. Yoga, un pilon al dezvoltării copilului
25/07/2024 16:01

* yoga, o practică străveche ce isi are originea in India, nu este doar pentru adulti * in ultimii ani, yoga pentru copii a castigat popularitate ca metodă de relaxare si imbunătătire a sănătătii mintal ...

De la trenulețele din lemn, la roboți
25/07/2024 13:51

Romania comunistă a traversat o perioadă de izolare economică si politică, al cărei impact direct s-a reflectat in productia si disponibilitatea jucăriilor. Importurile erau strict controlate, iar industr ...

Bătrâni cazați în condiții mizerabile, la un centru din Neamț
25/07/2024 12:23

Mai multe nereguli grave au fost constatate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor in urma unui control efectuat la Centrul de Abilitare şi Reabilitare ‘Casa Colibri’ din localitatea Răzb ...

1.000 locuri de muncă disponibile în judeţul Iaşi
25/07/2024 11:11

* sporul e dat de construcţii, unde necesarul de personal a ajuns la 476 * creşteri uşoare in HoReCa, transporturi şi sănătate * vestea proastă e că scade in continuare numărul locurilor de muncă disp ...

Studenții de la Agronomie se bat pe locurile de muncă din fermele Universității
25/07/2024 09:30

Peste vară, studentii Universitătii pentru Stiintele Vietii din Iasi au ocazia să lucreze in cadrul fermelor sau centrelor de cercetare si primesc bani pentru asta. Salariul minim pe economie este atrăgăto ...

Curtea de Apel Iaşi n-a fost de acord să trimită un vasluian după gratii pentru câteva palme
25/07/2024 09:27

* Judecătoria Huşi il condamnase la doi ani şi şase luni, cu executare, pentru violenţe in familie * a fost vorba de o chelfăneală administrată la beţie * victima, adică soţia inculpatului, a vrut s ...

Peste 5.000 de elevi au fost admiși în învăţământul liceal ieșean
25/07/2024 09:25

* in etapele anterioare repartizării computerizate au fost admisi in invătămantul liceal alti 737 absolventi de clasa a VIII-a * pentru următoarele etape de admitere in liceu au rămas 165 de locuri libere ...

Roșiile din piețele ieșene, prea scumpe și de o calitate îndoielnică
25/07/2024 09:13

O simplă plimbare prin pietele din Iasi oferă o priveliste contrastantă: rosii strălucitoare si colorate pe de o parte, dar preturi care ii fac pe multi clienti să se intrebe dacă merită să scoată bani ...

Soprana Diana Bucur, de la Opera Națională Română din Iași, va cânta într-unul din teatrele istorice ale Italiei
25/07/2024 09:08

Într-un an marcat de celebrarea centenarului marelui compozitor italian Giacomo Puccini, Romania are ocazia să fie martoră la un eveniment artistic de exceptie. Soprana ieseană Diana Bucur, de la Opera ...

Încă opt ani de puşcărie pentru un violator care abia fusese pus în libertate
25/07/2024 09:00

* acesta şi-a petrecut aproape intreg deceniul trecut după gratii * n-a rezistat decat cateva luni in civilie * a fost la un pas s-o comită din nou, dar ameninţarea cu o piatră l-a făcut să dea inapoi * ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei