Suflete zugrăvite cu pensula

1ucraina
1ucraina1

Dimensiune font:

| 07-08-2022 08:13

Pe terasa tivită cu ghivece cu flori oamenii se adună în liniște. Se așază ușor pe scaune, privesc în jur si zâmbesc celor cunoscuți, dar și oaspeților. Se simt cumva stingheri, nu știu ce surpriză le-a fost pregătită din partea coordonatorului Centrului de Asistență Umanitară și Socială CTR Nicolina, Mihaela Munteanu. Privind către mesele aranjate cochet, cumva intuiesc - pânze, pensule, culori acrilice. „Ne-am gândit că activitățile de socializare vor mai alunga din gânduri și am ales un atelier de art terapie”, a spus Mihaela Munteanu.

În timp ce muzica umple ușor spațiul terasei, invitații, cu toții în vârstă, primesc indicații de la Vilen Maftei, unul dintre artiștii plastici cu care Asociația Kre@tivIS organizează ateliere de pictură pentru adulți. Curioși sau puțin, timizi și plini de griji, bătrâneii s-au aplecat asupra pânzelor. Au fost forțați să fugă din calea rachetelor rusești sau au fost alungați de copiii care au preferat să îi știe înstrăinați, dar în siguranță, și trăiesc acum departe de casele lor. Am sperat că muzica domoală a pianului, terasa cu gardul vopsit de mâna noastră, a tuturor, florile puse cu grijă în jur și ceaiul negru dulce, adorat de ei, le vor da o stare de confort. Faptul că cei din asociație au ales o lucrare-simbol a completat dorința noastră de a-i face să se simtă răsfățați. Unii au intrat în jocul nostru și au găsit resurse pentru câteva momente de bucurie. Alții și-au exprimat starea prin lucrarea făcută, iar unii au fost doar politicoși. La final am primit câteva lucrări pentru expoziția care evident va fi făcută. De două ori pe lună îi vom tenta cu astfel de invitații și poate le vor onora. Dacă nu, va fi semnul de suflet greu care nu se poate zugrăvi cu pensula, au spus reprezentanții centrului.

Cu gândul la fiii de acasă

Oameni cu vieți distruse după ce tancurile rusești au mușcat din pământul Ucrainei și cu sufletele fărâmițate de dor, de teamă și de grijă. Oameni buni și calzi, unii mai deschiși, alții mai puțin... „Proiectul le-a fost dăruit cu scop de încurajare. Am întâlnit oameni blânzi pe care întâmplările neplăcute din viața lor i-au făcut să fie puțin reticenți, poate chiar să piardă încrederea în cei din jur. Am văzut acest lucru pe chipul lor la începutul întâlnirii noastre, dar pe măsură ce am lucrat unii dintre ei s-au relaxat. Sper că măcar pentru o perioadă scurtă de timp i-am ajutat să uite de probleme și de griji. Sunt o persoană curioasă și îmi place să interacționez cu oameni din alte țări și culturi diferite față de estetic, a zâmbit Vilen Maftei la finalul atelierului. Fiecare a avut propria abordare transpusă într-o trăire colorată. Așa am aflat că unii dintre ei lucrează alături de nepoți atunci când cei mici au de pictat diferite lucruri, așa am aflat și cum le era viața înainte ca tancurile rușești să muște din pământul Ucrainei. În timpul liber croșetau, îngrijeau flori, mergeau la pescuit ori citeau. „A fost o experiență de lucru și de viață care sigur a lăsat amprente benefice de ambele părți ale mesei de pictură. Am lucrat cu oameni în vârstă,  bunici majoritatea, care au primit întâlnirea cu art terapia timizi unii, dezinvolți și optimiști alții, relaxați sau foarte ancorați cu gândurile la fii rămași acasă să apere glia. Fiecare dintre ei a lăsat în urmă o viață normală, cu pasiuni sau hobby-uri diverse, pictura reîntâlnind-o  la atelierul nostru. Tema aleasă a sensibilizat mult persoanele participante care, după cum am observat din culorile folosite și mesajele transmise, nu doresc decât pace în jur. Cu inima deschisă, empatie și bucuria de a ajuta puțin ce-i drept, să treacă cât mai ușor peste această perioadă, vom fi alături de ei un timp”, a adăugat Geanina Enache, co-fondatorul Asociației Kre@tivIS. După ce pensulele și-au îndeplinit misiunea, lucrările au fost strânse cu grijă și cât de curând vor putea fi admirate la centru.  Privind către lucrarea finală puteai afla multe despre ei, despre clocotul din sufletul lor, despre rugăciunile pentru fiii care luptă într-un război nedorit.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:06

Bancul Zilei

06:21

VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in datele de 12.10.2022 si 26.10.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei celor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Extinderea Ansamblului Metropolitan, amânată
02/10/2022 23:59

Încă de anul trecut, Mitropolia Moldovei si Bucovinei a primit din partea consilierilor localul acceptul de a incepe extinderea Ansamblului Mitropolitan. Proiectul urbanistic a fost initiat in 2017, dar ...

Cel mai tare hoţ de motorină din judeţul Iaşi a fost trimis în judecată
02/10/2022 23:59

 Florinel Iordăchel din Prăjeni, judeţul Botoşani a stabilit un record greu de egalat in materie de furt de combustibil. În noaptea de 27 spre 28 iunie a.c., bărbatul a pus in aplicare un plan l ...

Un ieşean şi-a violat iubita cu vătraiul până ce a omorât-o
02/10/2022 23:59

Barfa sătenilor l-a făcut pe Florentin Covrig să comită o grozăvie in urma căreia va petrece mulţi ani in spatele gratiilor. Bărbatul şi-a toată după-amiaza de 8 iunie a.c. la o terasă din Mogoşeş ...

Direcţia de Creşe Iaşi, reorganizată
02/10/2022 23:59

    Întrunit in sedintă extraordinară de indată, Consiliul Local a aprobat zilele trecute transformarea denumirii serviciului public din Direcţia Creşe in Unitatea de invăţămant antepr ...

12 ani de puşcărie pentru un măturător devenit criminal din greşeală
02/10/2022 23:59

Originar din satul Ursoaia, comuna Romaneşti, dar stabilit in Iaşi, Mihai Aprofirei (48 de ani) avea deja un cazier impresionant, atunci cand a fost liberat condiţionat, la sfarşitul lui 2020. Individul era ...

Reprezentanții aeroporturilor din țară vin Iași
02/10/2022 23:59

În această săptămană, Iasul va găzdui intalnirea reprezentantilor aeroporturilor din intreaga tară, in cadrul unei sedinte de lucru organizată de Asociatia Aeroporturilor din Romania (AAR) si Aerop ...

Scandal monstru la zilele Dorohoiului. Concert lângă o catedrală, cu melodii obscene
02/10/2022 23:27

Locuitorii din Dorohoi s-au scandalizat duminică, 2 octombrie, in contextul organizării evenimentelor de zilele orasului. Unii reclamă că scena pentru spectacole a fost amplasată langă Catedrala Maicii Do ...

Împușcături mortale, la Bacău
02/10/2022 15:43

Doi bărbaţi, in varstă de 37 ani şi 50 ani, au fost impuşcaţi in gat şi abdomen, duminică, de un bărbat in varstă de 49 ani. Purtătorul de cuvant al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a d ...

începe pelerinajul la Sfânta Parascheva
02/10/2022 15:18

Pelerinajul organizat la Iaşi cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, va incepe sambătă, 8 octombrie, a anunţat Lucian Apopei, directorul de co ...

Un tânăr din Iași, printre cei mai premiați artiști plastici din lume
02/10/2022 11:00

La doar 17 ani, David Alexandru, este nu doar mandria familiei sale, ci si a orasului in care locuieste, Iaşi. Dar Romania se stie putin despre performanta sa. Pictează dumnezeieste si uimeste pe toti cei ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei