Studenții, tot mai interesați de antreprenoriat

2studenti

Dimensiune font:

| 05-08-2024 09:14

Studenții universităților din Iași, Constanța și Cluj-Napoca au avut parte de experiențe de învățare complexe în cadrul programului Mindcraft Academy, privind explorarea opțiunilor de viață și de carieră, cu desfășurare online și offline, pe parcursul a 8 luni.

Mindcraft Academy este un program educațional implementat în colaborare cu o bancă comercială și Școala de Valori, partener educațional, adresat tinerilor studenți din Iași, Constanța și Cluj-Napoca, „Activitățile au fost create cu scopul de a oferi contexte sigure și creative de învățare și expunere a tuturor întrebărilor de carieră. Studenții participanți au avut vârsta cuprinsă între 18 - 26 de ani, cu interes pentru dezvoltarea personală și cunoașterea oportunităților de carieră”, au declarat organizatorii, care au precizat că în proiect au participat 600 de tineri din cele trei orașe.

Prin particiaprea la programul indcraft Academy, studenții au reușit să facă diferența între sensul muncii și spiritul antreprenorial, înțelegând astfel că succesul înseamnă adoptarea transformării ca un stil de viață, unde flexibilitatea, învățarea continuă, digitalizarea, comunicarea și gândirea critică sunt piloni principali. Pentru Petru Macsim, student și participant Mindcraft Academy din Iași, programul i-a adus abilități noi pentru a se putea adapta la piața muncii. „Cu ajutorul acestui program am reușit sa dezvolt o multitudine de abilități în dezvoltarea mea pe piața muncii, unde am avut ocazia de a participa la numeroase webinarii și de a cunoaște traineri și oameni de succes și am învățat din experiențele lor”, spune tânărul.

În cadrul evenimentului „Tineri și Joburi”, desfășurat la Iași, au fost atinse subiecte precum locul de muncă ideal și când suntem gata de antreprenoriat. „Cercetări recente ne arată că trei forțe cheie vor modela viitorul muncii: oamenii vor crea mașini din ce în ce mai inteligente care vor îndeplini sarcini din ce în ce mai umane; oamenii vor putea lucra oricând și de oriunde, pentru și cu oricine; vor exista multe locuri de muncă, în regim de freelancing sau la mulți angajatori, adesea în același timp. Aceasta ne indică faptul că piața muncii se schimbă ireversibil, provocând deja perturbări semnificative în arhitectura locurilor de muncă, deschizând noi perspective cu privire la cum vor arăta ocupațiile și profesiile, dar și ce competențe vor fi necesare cu precădere. Cu aceste idei în minte am creat Mindcraft Academy, un program prin intermediul căruia am oferit studenților din Iași, Constanța și Cluj-Napoca inspirație, provocări și modele contemporane referitoare la cum s-ar putea pregăti pentru o muncă productivă într-un viitor în care vor avea multiple oportunități ocupaționale și chiar mai multe cariere de-a lungul vieții”, a declarat Silvia Bogdan, președintele Școlii de Valori.

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucre colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Ieșenii fac coadă la... terapia de cuplu!
16/09/2024 23:52

* „De cele mai multe ori, cei care apelează la astfel de sedinte sunt cei care au ajuns la un singur pas de divort si caută, pe ultima sută de metri, să-si salveze relatia. Nu este de mirare că a cre ...

În premieră națională, un basarabean a făcut puşcărie pentru că a condus fără permis
16/09/2024 23:49

* a primit pedeapsa cu executare, deoarece nu s-a prezentat la niciun termen al procesului * la finele săptămanii trecute, el a fost liberat condiţionat În Romania, să primeşti o pedeapsă cu execut ...

Ploile din weekend au răvășit orașul
16/09/2024 23:47

 Ploaia căzută in ultimele zile a făcut prăpăd la Iasi, mai multe străzi din oras fiind inundate, la fel si pasajele din Galata, Frumoasa si Canta, care au fost inchise mai multe ore traficului auto ...

La închisoare după o partidă de sex cu o femeie cu intelectul redus
16/09/2024 17:51

* inculpatul e judecat pentru comiterea infracţiunii de viol * procurorii spun că femeia nu are „capacitatea psihică de a discerne asupra faptelor şi a acţiunilor sale” Atunci cand a agăţat- ...

Judecat pentru distrugere, după ce şi-a înjunghiat prietenul de pahar
16/09/2024 17:51

* lovitura de cuţit a despicat geaca şi bluza părţii vătămate După cateva ore de băut la aceeaşi masă, intr-un băruleţ din apropierea sediului Poliţiei Muncipiului Iaşi, Mihai B. s-a luat la sfad ...

Noi locuri de parcare de reședință, scoase la licitație în Grădinari
16/09/2024 17:50

Primăria Municipiului Iasi (PMI) anuntă organizarea a două noi licitatii pentru inchirierea unui număr de 69 de locuri de parcare de resedintă situate in parcarea din str. Grădinari nr. 11. Prima licitati ...

Cel de Sus l-a avertizat, dar hoţul tot a intrat în biserică, la furat
16/09/2024 17:49

* a escaladat un geam lăsat deschis, apoi a căzut in interiorul lăcaşului, zdrelindu-şi mana dreaptă * nu s-a gandit că acolo sunt camere de supraveghere şi nici sistem de alarmă * a fost prins in flag ...

Proprietarii din zonele afectate de inundații, obligați să-și vaccineze animalele
16/09/2024 17:48

* directiile judetene sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor vor trebui să ia măsuri urgente pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale, a celor transmisibile la om şi să efectueze cu c ...

Procurorii DIICOT au şi simţul umorului: i-au pus traficantului halva în loc de cannabis
16/09/2024 17:47

Aflat in vacanţă in Franţa, ieşeanul Petronel T. a cumpărat, de la un dealer local, cateva sute de grame de cannabis. Atat pentru consumul propriu, cat şi pentru a mai face un ban grămadă din vanzarea d ...

Universitatea de Științele Vieții din Iași și-a deschis porțile
16/09/2024 17:30

* sute de studenti si cadre didactice au luat parte la ceremonia de deschidere a noului an universitar * 1.000 de boboci are anul acesta universitatea din dealul Copoului la cele patru facultăti * două tinere ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei