Stațiile de transport în comun din Iași, dotate cu module de adăpostire a călătorilor

5statii

Dimensiune font:

| 27-05-2024 10:24

Stațiile de transport în comun din Iași vor fi dotate cu module moderne de adăpostire a călătorilor, în cadrul unui program de modernizare demarat de către autorități.

Potrivit primarului Mihai Chirica, într-o primă etapă vor fi dotate cu astfel de module 20 de stații din oraș, urmând ca ulterior acțiunea să fie generalizată. „Modernizarea transportului public ieșean, cel mai bun din țară, înseamnă nu numai investițiile în tramvaie noi și autobuze electrice, ci și grija pentru confortul călătorilor atât în mijloacele de transport, cât și în stațiile de așteptare. Astfel, în 20 de stații, începând cu Piața Unirii, Compania de Transport Public a început montarea de module noi de tip adăpost pentru călători, cu scaune rabatabile și panouri informative cu LED. Celelalte vor fi montate în special în stații cu flux mare de călători, ori care nu au astfel de facilități, ori unde acestea sunt degradate, de exemplu la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pe strada Anastasie Panu spre Târgu Cucu sau la la Baza 3”, a declarat șeful municipalității.

În prezent, în municipiul Iași sunt circa 400 de stații și peroane pentru autobuze și tramvaie, cele mai multe dintre acestea dotate cu panouri de afișare cu LED prin care sunt anunțați timpii de sosire la peron a mijloacelor de transport, parcul auto al Companiei de Transport Public fiind compus din 130 de tramvaie și 175 de autobuze, din care 44 electrice,  fluxul de circulație fiind de 240.000 de călătorii pe zi. Edi MACRI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:20

Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
„La cabine”, un spectacol despre partea nevăzută a teatrului
24/06/2024 10:50

La final de stagiune, artistii Teatrului Luceafărul Iasi ii provoacă pe fanii artei scenice cu un spectacol iesit din obisnuit. Intitulat „La cabine”, acesta isi propune să ii introducă pe spect ...

Caporalul ţepar a fost condamnat. O prietenie veche de 40 de ani, năruită pentru câteva bancnote
24/06/2024 09:04

În sfarşit, la Tribunalul Militar Iaşi s-a dat sentinţa şi in altă speţă decat cele de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. E vorba de un dosar de inşelăciune, in care inculpat e un ...

Şofer ieşean angajat în curieratul britanic, condamnat pentru consum de droguri
24/06/2024 09:03

Ieşeanul D.I.L. are 31 de ani, este şofer profesionist şi găsise un post excelent in Marea Britanie. Asta incă de acum şase ani. Lucra ca livrator - curier pentru un lanţ de pizzerii din sud-estul Anglie ...

Viitorul sediu al Operei, la mâna arhitecților ieșeni
24/06/2024 08:30

* „Ne-am intalnit cu reprezentantii conducerii Ordinului Arhitectilor din Romania – filial Iasi, pentru a pregăti nota conceptuală si tema de proiectare ale viitorului sediu al Operei iesene, astf ...

ApaVital devine principalul operator de apă al municipiului Roman
24/06/2024 08:12

După ce a semnat, anul trecut, primul contract de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă si de canalizare in afara Romaniei, la Fălestii Noi, Republica Moldova, ApaVital SA continuă campania ex ...

Muzeul „Mihail Sadoveanu” intră în conservare
24/06/2024 08:08

Muzeul „Mihail Sadoveanu” va fi scos de pe lista muzeelor ce pot fi vizitate de către ieseni si turisti si inlocuit cu Muzeul „Nicolae Gane”, in cadrul „traseelor culturale” ...

Noi centre de zi destinate persoanelor cu dizabilități
24/06/2024 08:07

Începand cu 1 iulie, in judetul Iasi vor fi infiintate noi unităti de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilităti, care vor functiona in cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi ...

Ieșenii îmbrăcați cu ie vor circula gratuit cu tramvaiul!
24/06/2024 08:02

* „Tramvaiul Iei” aduce in prim plan, prin limbaj grafic, portul traditional romanesc, reprezentat in acest caz de ie, avand ca obiectiv sustinerea valorilor traditionale pe plan local si national. ...

Peste 7.000 de elevi ieșeni participă la Evaluarea Națională
24/06/2024 08:01

* pentru 95 de elevi din 49 de scoli ale judetului Iasi, Comisia judeteană de evaluare natională a propus adaptarea procedurilor de sustinere a examenului in vederea asigurării conditiilor de egalizare a san ...

Se complică situația în cazul focarului de tuberculoză de la Rediu!
23/06/2024 23:01

Este anchetă epidemiologică la un club educational din cadrul unei grădinite private din localitatea Reidu, judetul Iasi. O angajată si un copil au fost depistati cu tuberculoză, iar alti sase copii au pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei