Răsturnare de situație în cazul 'fabricilor de droguri': opt persoane au fost arestate preventiv

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 28-09-2023 09:16

Răsturnare de situație în cazul 'fabricilor de droguri': opt persoane au fost arestate preventiv
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dispus arestarea preventivă a opt dintre cele 28 de persoane reţinute în dosarul privind producerea şi comercializarea dispozitivelor de vapat şi de produse "edibles", informează Agerpres.
Printre cei opt se află patronul fabricii din comuna Miroslava, Philipp Fuhrmann şi şapte dintre angajaţii săi. Magistraţii au menţinut decizia arestului la domiciliu pentru poliţistul din cadrul IPJ Iaşi care ambala produsele din fabrică: "Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii Iulian-Ionuţ Bogatu, Costel-Bogdan Toma, George Mădălin Ciucă, Mihnea-Leonard Loghin, Constantin Olăraşu, Alexandra Iftime, Radu Zonda şi Philipp Fuhrmann. Menţine dispoziţiile Încheierii contestate privind pe inculpatul Vlad-Constantin Acatrinei, plată a onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu şi plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond în vederea soluţionării propunerii de arestare preventivă", se precizează în minuta Curţii de Apel Iaşi.


Context
Decizia a fost luată după ce în urmă cu o săptămână Tribunalul Iaşi a respins cererea procurorilor de arestare a nouă persoane. În cazul a opt dintre ei, judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus arestul la domiciliu, iar al patronului fabricii, Philipp Fuhrmann, controlul judiciar. Decizia a fost contestată atât de procurori cât şi de avocaţii inculpaţilor, dosarul fiind judecat de Curtea de Apel Iaşi.
 

 

 

Cum au acționat?
Pe 20 septembrie, procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a 28 de persoane, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. În acest caz, anchetatorii ieşeni au efectuat marţi 121 de percheziţii domiciliare în 23 de judeţe.

 

"S-a reţinut că, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăţi comerciale de pe raza judeţului Iaşi au constituit un grup infracţional organizat având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context, aceştia produc şi comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip 'edibles' (jeleuri, prăjituri, drajeuri etc), cunoscând că au în compoziţie substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigaţiilor substanţele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P şi în unele cazuri inclusiv THC. De asemenea, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, membrii grupului infracţional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip Vape, care conţineau substanţe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viaţa persoanelor care le consumă", anunţau procurorii DIICOT, prin intermediul unui comunicat de presă.


În urma investigaţiilor au fost identificate 28 de societăţi care comercializau astfel de produse la nivel naţional, profitând de faptul că dispozitivele de tip "vape" se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane, preciza DIICOT.

De asemenea, conform anchetatorilor, s-a stabilit faptul că minorii au acces la aceste substanţe care le pun în pericol viaţa.

La acea dată, DIICOT menţiona că investigaţiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip "Vape", care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv.

"O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), o substanţă ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite generic 'etnobotanice'. Din cercetările efectuate, a mai rezultat că dispozitivele de tip 'vape' care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line (site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse), dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale. Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA)", mai arăta DIICOT. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Scrierea creativă pentru copii și adolescenți, un pământ fertil pentru imaginație și explorare
07/12/2023 10:30

Într-o lume in care tehnologia si mediile digitale domină peisajul cotidian, importanta scrierii creative pentru copii si adolescenti capătă un rol tot mai esential. Nu este vorba doar despre o si ...

Șapte traficanți de droguri, arestați la Iași
07/12/2023 09:25

* din cantităţile de drog de risc descoperite la acestia se puteau realiza aproximativ 50.000 de doze, a căror valoare este estimată la 800.000 de euro Şapte persoane au fost arestate preventiv, ieri, pen ...

S-a dat start sezonului de vin fiert
07/12/2023 09:20

* beneficiile vinului fiert, consumat moderat, sunt multiple - ajută in lupta cu răcelile, fiindcă ne creste imunitatea, incetineste procesul de imbătranire, mentine sănătatea oaselor, stimulează memoria ...

Barajele din Vaslui, pe avarie. Oraşul este alimentat cu apă preluată dintr-un baraj din judeţul Iaşi
07/12/2023 09:15

Principalele surse de aprovizionare cu apă potabilă ale municipiului Vaslui sunt la această dată protejate, datorită nivelului scăzut.  Ca urmare, municipiul Vaslui este alimentat cu apă doar din ...

Sute de dieteticieni, psihologi şi kinetoterapeuţi, din ţară şi din străinătate, se adună la Iași
07/12/2023 09:15

* Prima Conferinţă a Colegiului Dieteticienilor din Romania se va desfăşura, in perioada 8-9 decembrie, la Iaşi * şi-au anunţat prezenţa peste 300 de dieteticieni, medici, psihologi şi kinetoterapeuţi ...

GALERIE FOTO Influencerii Binelui. Povești despre dăruire și speranță
07/12/2023 09:11

De cateva zile, Iasul este cuprins de o forfotă specială - cea a cumpărării si impachetării cadourilor pentru copii. Acestea nu sunt doar jucării sau dulciuri; sunt simboluri ale sperantei si ale gri ...

Soțul agresor de la Belcești, 30 de zile după gratii
07/12/2023 09:11

* intre timp, femeia injunghiată, in varstă de 30 de ani, a fost supusă unei interventii chirurgicale complexe, iar timp de cateva ore medicii de la Spitalul „Sfantul Spiridon” din Iasi s-au lupt ...

Ursuleţii de Pluş au ajuns din nou la LIIS
07/12/2023 09:10

Elevii clasei a V-a A de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Iaşi au pregătit un ursuleţ de pluş, Armonel, care va pleca intr-o călătorie la o şcoală de peste Prut. Îmbrăcat in un ...

Birourile vamale de la frontiera de Est, modernizate cu 10 milioane de euro
07/12/2023 09:08

Birourile vamale de frontieră Albita, Sculeni si Giurgiulesti de pe teritoriul Romaniei si birourile vamale Leuseni, Sculeni si Giurgiulesti de pe teritoriul Republicii Moldova au beneficiat de fonduri de 10 m ...

Un ieșean a scăpat ca prin minune de pușcărie, după o piedică pusă mamei sale
07/12/2023 08:50

* bărbatul are casa in aceeaşi curte cu părinţii, e alcoolic şi scandalagiu * a incălcat ordinul de protecţie, batrana şi-a fracturat cotul drept şi a stat in ghips aproape două luni * inculpatul a sc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei