RAM, arhitectura comunității. Inovație, identitate și puterea competițiilor de excelență

ram-is

Dimensiune font:

| 27-06-2024 15:07

* ajunsă la cea de-a cincea ediție, Regionala de Arhitectură Moldova-RAM urmărește crearea unui liant între societate, administrație, mediu de afaceri și arhitecți, prin întărirea ideii de comunitate * scopul este evidențierea necesității dialogului între public și specialiști, de a sublinia contribuția acestei profesiuni în dezvoltarea socio-culturală a zonei * pe lângă o competiție de proiecte, RAM include și o serie de conferințe la care vor participa nume de referință din țară și străinătate

Arhitectura, în complexitatea sa, depășește cu mult simpla construcție de clădiri. Reprezintă o expresie a identității, culturii și valorilor unei comunități, având capacitatea de a influența starea de bine, coeziunea socială și estetica urbană. Arhitectul, în această ecuație, este nu doar un creator de spații, ci și un mediator între visele comunității și realitatea constrângerilor tehnice și economice. Arhitectura are o funcție esențială în viața de zi cu zi a oamenilor. Clădirile în care trăim, lucrăm și ne petrecem timpul liber ne influențează starea de spirit și comportamentul. Un design bine gândit poate crea spații care promovează interacțiunea socială, confortul și productivitatea. Mai mult decât atât, arhitectura are puterea de a conserva și de a transmite istoria și tradițiile unei comunități. Clădirile istorice și monumentele nu sunt doar mărturii ale trecutului, ci și simboluri ale identității colective, oferind un sentiment de continuitate și apartenență. Ele servesc ca puncte de referință vizuală și culturală, contribuind la coeziunea socială. La fel de importante sunt și competițiile, care creează oportunități pentru arhitecți de a-și demonstra creativitatea și de a propune soluții inovatoare pentru probleme complexe. Ele stimulează concurența sănătoasă și încurajează dezvoltarea unor proiecte de valoare, care pot deveni modele de bună practică. Prin intermediul competițiilor, specialiștii au șansa de a-și face cunoscute ideile și de a câștiga recunoașterea. Un exemplu în acest sens este Regionala de Arhitectură Moldova, un eveniment cu caracter de bienală ajuns deja la a cincea ediție. E altceva decat o competiție. E un moment in care putem fi, împreună, mai valoroși. Ne bucurăm că atâția arhitecți au răspuns cu entuziasm invitației noastre. Prin vizibilitatea tuturor, prin expunerea lucrărilor reușite, reale, concrete. Să nu căutăm să fim mai buni unul decât celălalt, ci noi, ca arhitecți, să arătăm că prin experiența, munca și talentul nostru putem aduce un plus de calitate vieții urbane, fie că vorbim de spații exterioare, de clădiri, de amenajări interioare sau chiar de inițiative civice. Ne propunem să facem un exercițiu de recunoaștere reciprocă, să arătăm că arhitecții merită să fie recunoscuți pentru valoarea lor”, a punctat Sebastian Săvescu, vicepreședinte OAR Iași și managerul evenimentului.

Ideea centrală de la care pornește RAM este crearea unui liant între societate, administrație, mediu de afaceri și arhitecți, prin întărirea ideii de comunitate, scopul final fiind acela de a evidenția necesitatea dialogului între public și specialiști, de a sublinia contribuția acestei profesiuni în dezvoltarea socio-culturală a zonei. La competiția din acest an au fost înscrise peste 250 de proiecte semnate de peste 100 de arhitecți din peste 70 de birouri din Iași și regiunea de Nord-Est, alături de tineri talentați din Republica Moldova. Lucrările vor fi jurizate de experți români și internaționali.

Publicul ieșean va putea vedea lucrările prezente la RAM, care vor face obiectul unei expoziții ce va fi amenajată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. „Veți avea ocazia să vedeți lucrări spectaculoase, care schimbă percepția despre rolul arhitectului în societate. Modul în care colegii noștri arhitecți înțeleg nevoile beneficiarilor și a societății vă va încânta, de la case la spații de producție, de la amenajări de interior la intervenții efemere în spații publice, de la concepte la lucrări care au în centru sustenabilitate, toate sunt imaginea arhitecturii contemporane. Ne bucurăm să fi putut să strângem la un loc atâtea realizări remarcabile, a transmis Alin Enver Hoblea, președintele OAR Iași.

O scenă pentru cele mai bune proiecte

Programul include conferințe cu arhitecți internaționali de prestigiu, cum ar fi Christos Christodoulou, vicepreședintele Consiliului European al Arhitecților, și Kerem Yazgan, autorul Palas Campus. Alături de ei se vor afla Roberto Beraldo (președintele Ordinului Arhitecților din Veneția), Georgi Sulaberidze (cel mai prolific arhitect din Georgia), Tomasz Kristof (unul din arhitecții sloveni care contribuie la refacerea fondului construit din această țară), Alkis Dikaios (arhitect cipriot recunoscut pentru viziunea sa inovatoare). Vor participa, de asemenea, arhitecți români remarcabili, precum Emil Ivănescu, președintele OAR București și autorul Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023, Claudiu Ionescu, arhitectul Terminalului 4 al Aeroportului Internațional Iași, Eliza Yokina (cofondatoare ARDI și de-a Arhitectura, asociată a celui mai mare birou românesc de arhitectură) și Diana Culescu (președinta Asociația Peisagiștilor din România).

RAM se va încheia cu o gală care va avea loc pe 27 iunie, în cadrul căreia vor fi decernate premiile pentru cele patru secțiuni. Regionala de Arhitectură Moldova 2024 va găzdui și două expoziții internaționale prezentate de SHARE Architects: „Cyprus State Architecture Awards” și „Architecture as a Political Act”, oferind o perspectivă asupra arhitecturii contemporane la nivel global.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:07

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
De la trenulețele din lemn, la roboți
25/07/2024 13:51

Romania comunistă a traversat o perioadă de izolare economică si politică, al cărei impact direct s-a reflectat in productia si disponibilitatea jucăriilor. Importurile erau strict controlate, iar industr ...

Bătrâni cazați în condiții mizerabile, la un centru din Neamț
25/07/2024 12:23

Mai multe nereguli grave au fost constatate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor in urma unui control efectuat la Centrul de Abilitare şi Reabilitare ‘Casa Colibri’ din localitatea Răzb ...

1.000 locuri de muncă disponibile în judeţul Iaşi
25/07/2024 11:11

* sporul e dat de construcţii, unde necesarul de personal a ajuns la 476 * creşteri uşoare in HoReCa, transporturi şi sănătate * vestea proastă e că scade in continuare numărul locurilor de muncă disp ...

Studenții de la Agronomie se bat pe locurile de muncă din fermele Universității
25/07/2024 09:30

Peste vară, studentii Universitătii pentru Stiintele Vietii din Iasi au ocazia să lucreze in cadrul fermelor sau centrelor de cercetare si primesc bani pentru asta. Salariul minim pe economie este atrăgăto ...

Curtea de Apel Iaşi n-a fost de acord să trimită un vasluian după gratii pentru câteva palme
25/07/2024 09:27

* Judecătoria Huşi il condamnase la doi ani şi şase luni, cu executare, pentru violenţe in familie * a fost vorba de o chelfăneală administrată la beţie * victima, adică soţia inculpatului, a vrut s ...

Peste 5.000 de elevi au fost admiși în învăţământul liceal ieșean
25/07/2024 09:25

* in etapele anterioare repartizării computerizate au fost admisi in invătămantul liceal alti 737 absolventi de clasa a VIII-a * pentru următoarele etape de admitere in liceu au rămas 165 de locuri libere ...

Roșiile din piețele ieșene, prea scumpe și de o calitate îndoielnică
25/07/2024 09:13

O simplă plimbare prin pietele din Iasi oferă o priveliste contrastantă: rosii strălucitoare si colorate pe de o parte, dar preturi care ii fac pe multi clienti să se intrebe dacă merită să scoată bani ...

Soprana Diana Bucur, de la Opera Națională Română din Iași, va cânta într-unul din teatrele istorice ale Italiei
25/07/2024 09:08

Într-un an marcat de celebrarea centenarului marelui compozitor italian Giacomo Puccini, Romania are ocazia să fie martoră la un eveniment artistic de exceptie. Soprana ieseană Diana Bucur, de la Opera ...

Încă opt ani de puşcărie pentru un violator care abia fusese pus în libertate
25/07/2024 09:00

* acesta şi-a petrecut aproape intreg deceniul trecut după gratii * n-a rezistat decat cateva luni in civilie * a fost la un pas s-o comită din nou, dar ameninţarea cu o piatră l-a făcut să dea inapoi * ...

Activitate intensă a pompierilor ieșeni, în ultimele 24 de ore
25/07/2024 08:32

Ultimele 24 de ore au fost cu adevărat „de foc” pentru pompierii militari ieseni, care au fost solicitati să intervină la nu mai putin de 47 de cazuri de stingere a incendiilor, acordarea de prim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei