Psihiatrii vorbesc despre un real fenomen care lovește tot mai puternic în rândul populației

1jocuri

Dimensiune font:

| 09-10-2024 07:24

În ultimii ani, susțin specialiștii, jocurile de noroc au câștigat foarte mult teren la nivelul județului Iași. Astfel, foarte multe persoane ajung să fie dependente și să piardă tot în sălile care sunt prezente la tot pasul. Pe lângă bani, mulți dependenți ajung să își piardă și familiile, din cauza faptului că nu solicită ajutor la momentul potrivit.

Psihiatrii vorbesc despre un real fenomen care lovește tot mai puternic în rândul populației și care abia acum a intrat în atenția publică. „Jocurile de noroc sunt o problemă uriaşă, ţinută sub preş de mulţi ani de zile. Abia în ultimul timp au intrat în atenţia publică, în atenţia decidenţilor şi sunt unele încercări, cel puţin jenante, de reglementare. Cred că discuţia legată de jocuri este mult mai amplă, pentru că implicaţiile jocului patologic pot fi extrem de profunde, similare cu cele ale consumului de droguri de mare risc. Lucrurile au luat-o razna, au ieşit de sub control, nu există direcţie, strategie de reglementare. Statisticile ar putea arăta, în realitate, mult mai rău. Există și minori dependenți și persoane care nu recunosc dependența de jocuri de noroc. Rămân fără bani, fără familii și ajung în pragul disperării”, a transmis dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict.

Promovarea jocurilor de noroc, o reală capcană pentru oameni

Pe lângă sălile de jocuri de noroc care sunt prezente la tot pasul în capitala Moldovei, medicii psihiatri susțin că există o mulțime de persoane care obișnuiesc să piardă bani online, pe site-urile casinourilor. Publicitatea extrem de agresivă, prezentă la televizor, pe internet dar și pe stradă reprezintă o adevărată capcană pentru cei neexeperimentați, care ajung să cadă foarte ușor în plasă. „Marketingul este extrem de agresiv, vorbim despre foarte mulţi bani, sume de miliarde de euro. Publicitatea agresivă şi lipsa unei reglementări unitare au dus la derapaje. Astfel, unii jucători, din mediul online, dacă s-au retras şi au cerut să fie şterşi din liste, primesc şi după un an sau doi tot felul de e-mail-uri cu recompense pentru a fi atraşi, pentru a juca în continuare”, adaugă medicul ieşean.

Cabinetele psihologilor, pline de dependenți de jocuri de noroc

Psihologii din Iași susțin că se confruntă cu un val de persoane care întâmpină probleme din cauza jocurilor de noroc. Mulți dintre ei ajung în cabinete în momentul în care sunt pe punctul de e pierde persoane dragi, mai susțin specialiștii, iar acest lucru îi determină să solicite ajutor de specialitate. „Avem foarte mulți pacienți care se confruntă cu această problemă. În cazul nostru, pot spune că una din cinci persoane ajunge la noi din cauza jocurilor de noroc. Din păcate, solicită ajutor când este destul de târziu, dar nu prea târziu. Vin multe persoane care sunt pe punctul de a pierde familii, locuri de muncă, tot. Este greu de gestionat o astfel de situație. Practic, nu te lupți doar cu o dependență, te lupți și cu o depresie, cu o anxietate. Deci, este o problemă care se ramifică, generează mult mai multe probleme grave. Este nevoie de timp, de răbdare, de voință”, a declarat Andreea Coman, psiholog clinician. Cristian ANDREI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:42

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Costul real al educației în România
14/11/2024 14:42

Pentru multe familii din Romania, costurile educatiei reprezintă una dintre cele mai mari provocări financiare. De la primii pasi ai unui copil in grădinită pană la absolvirea universitătii, sumele pe c ...

„Cărți cu Suflet pentru Copii Speciali”
14/11/2024 13:49

Într-o lume in care cuvantul poate aduce alinare, iar povestile pot să deschidă noi orizonturi, Clubul Inner Wheel Iasi lansează campania „Cărti cu Suflet pentru Copii Speciali” – o ...

Primarul Iașului: „Voi interzice circulația mașinilor în caz de ninsori abundente”
14/11/2024 12:53

* „Pentru unii vin alegerile, pentru mine vine iarna. Încălzirea orasului si pregătirea pentru deszăpezire sunt principalele actiuni pe care le acum acum. Suntem pregătiti in functie de cum vine ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
14/11/2024 09:48

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU * Un proiect de exceptie realizat in parteneriat exclusiv cu SOLUTII IMOBILIARE ce ofera spatii dedicate serviciilor medicale in sco ...

Decembrie în pași de dans și note lirice la Opera Națională Română din Iași
14/11/2024 09:17

Iasul se pregăteste să vibreze in luna decembrie cu o serie de evenimente culturale care imbină traditia cu spiritul sărbătorilor de iarnă. Opera Natională Romană din Iasi aduce pe scenă un program div ...

La un pas de carnagiu pe un drum din judeţ. Planul Roşu a fost activat
14/11/2024 07:40

* in urma ciocnirii dintre un autoturism si un microbuz scolar cu 14 elevi, la Ciortesti, au rezultat două victime, un bărbat in varstă de 44 ani şi o fată in varstă de 15 ani, care a suferit un traumatis ...

De Ziua Națională, Primăria va preda cheile apartamentelor sociale
14/11/2024 07:40

Primăria Municipiului Iasi face in această perioadă ultimele lucrări si demersuri pentru finalizarea blocurilor de locuinte sociale si convenabile C1 si C2 din zona Grădinari. Acestea vor fi predate către ...

Firmele de utilități, somate să închidă șantierele și să refacă domeniul public afectat de lucrări
14/11/2024 07:36

  * „În ultima lună au fost date 44 de somatii pentru refacerea domeniului public ca urmare a interventiilor pentru remedierea avariilor ori pentru executarea unor lucrări de extinderi, bran ...

Dotări cu aparatură de ultimă generaţie la Institutul Regional de Oncologie Iași printr-un proiect cu fonduri UE
14/11/2024 00:27

Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi implementează un proiect finanţat cu fonduri nerambursabile in valoare de de peste 67,8 milioane de lei, prin care se vor achiziţiona peste 170 de echipamente de ...

Două dosare DNA pentru Eusebiu Diaconu: Angajare dubioasă și achiziții frauduloase la Căminul de Bătrâni din Bacău
14/11/2024 00:20

Fostul consilier local Eusebiu Diaconu se află intr-o situatie tot mai complicată, fiind cercetat de procurorii DNA Bacău pentru constituirea unui grup infractional organizat in legătură cu achizitiile de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei