Parcul fotovoltaic de la Țuțora are nevoie de aviz de mediu

tutora

Dimensiune font:

| 08-05-2024 07:21

* investiţia se va întinde pe o suprafață de 5 hectare şi va avea o valoare de 1.219.411,20 de lei inclusiv TVA, urmând să fie realizată cu fonduri europene

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) va analiza în şedinţa din această săptămână documentația înaintată de autorităţile comunei Țuțora în vederea eliberării avizului de mediu necesar pentru începerea lucrărilor la viitorul parc fotovoltaic care urmează să fie amenajat în localitate.

Potrivit proiectului, investiţia se va întinde pe o suprafață de 5 hectare şi va avea o valoare de 1.219.411,20 de lei inclusiv TVA, urmând să fie realizată cu fonduri europene. „Proiectul privind amenajarea parcului fotovoltaic din comuna Țuțora face parte din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Iași, document care include, se asemenea, realizarea unor obiective similare pe platforma fostului Combinat de Utilaj Greu şi în localitatea Holboca”, se arată în nota de fundamentare a investiţiei.

Documentația tehnico-economică, inclusiv elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru obioectivul „Înființare parc fotovoltaic în comuna Țuțora”, propus a fi realizat în extravilanul localității, număr cadastral 61542, a fost aprobată la sfârșitul anului trecut de plenul Consiliului Local Țuțora, proiectul aflându-se în prezent în faza emiterii avizului de mediu.

În ceea ce privește finanțarea investiției, potrivit autorităților locale, aceasta ar urma să fie realizată prin atragerea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Fondului pentru Modernizare / Programul-cheie r. 1 – surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum.

Potrivit Hotărârii aprobate de consilieri, cofinanțarea proiectului precum și acoperirea contravalorii cheltuielilor neeligibile pentru implementarea proiectului vor fi asigurate de la bugetul local al comunei. Valoarea totală a fondurilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru implementarea unor astfel de investiţii de regenerare urbană cu ajutorul surselor alternative de energie este de 415 milioane de euro, deschiderea oficială a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul Fondului pentru Modernizare al Uniunii Europene având loc pe 25 aprilie 2024. Edi MACRI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

Actorii Ateneului, invitați la un festival important în Turcia
22/07/2024 13:35

Pe 24 iulie 2024, echipa actorilor Ateneului National din Iasi vor prezenta spectacolul de teatrul MEAT, semnat de Şule Demirel in regia lui Kubilay Erdelikara, la Festivalul Urla Toprak Sahne Theater Fest d ...

Mașină furată în Italia, depistată în Vama Albița
22/07/2024 13:32

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judetul Vaslui, au retinut recent un autoturism care figura in bazele de date ca fiind furat din Italia. Poliţiştii de frontieră efec ...

Vacanța Mare, o oportunitate pentru copii de a evada din lumea gadgeturilor
22/07/2024 13:19

Dependenta de gadgeturi este o problemă din ce in ce mai prezentă in randul copiilor si adolescentilor. Studiile arată că timpul petrecut in fata ecranelor a crescut exponential in ultimii ani, avand efecte ...

Lucrările la un drum județean, suplimentate cu zeci de milioane de lei
22/07/2024 09:03

În cadrul sedintei ordinare programată miercuri, 24 iulie, consilierii judeteni urmează să aprobe valoarea revizuită a devizului general pentru obiectivul de investiţie „Modernizare drum judeţ ...

S-a găsit constructor pentru lucrările de reabilitare a Școlii „Elena Cuza”!
22/07/2024 09:02

După mai multe luni de incertitudini, Primăria Municipiului Iasi este foarte aproape de semnarea contractului de executie a lucrărilor de reabilitare a Scolii Gimnaziale „Elena Cuza”, unitate de ...

CJ pătește 35.000 de lei să vadă bătălia dintre daci și romani la Iași
22/07/2024 08:45

În organizarea Asociaţiei Culturale Geto - Dacii din Moldova, in perioada 24 august - 25 august si respectiv 30 august - 1 septembrie, Iasul va fi gazda celei de-a V-a editii a Festivalul Istoric „ ...

Număr record de candidați la UAIC
22/07/2024 08:30

La sesiunea de admitere din iulie 2024, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a inregistrat un număr de 18.566 de dosare depuse, cu 1.052 mai multe decat in 2023. În ceea ce p ...

Afacerile cu microplante, profituri din agricultura de sufragerie
22/07/2024 08:09

Microplantele, cunoscute si sub denumirea de microgreens, sunt plante tinere, cultivate pentru a fi consumate la o varstă foarte fragedă, de obicei intre 7 si 21 de zile după germinare. În acest stadiu ...

Magistraţii ieşeni au dat liber la violențe!
22/07/2024 08:00

Iei bătaie pe stradă, chiar dacă o incasezi rău de tot şi se lasă cu multe zile de spitalizare, tot zadarnică rămane speranţa că justiţia va da celui ce te-a agresat pedeapsa cuvenită... În s ...

Trei tineri au fost agresaţi, au ripostat şi s-au ales cu condamnări
22/07/2024 07:57

Prin sentinţa definitivă pronunţată la sfarşitul săptămanii trecute, Curtea de Apel Iaşi a dat verdictul final in cel mai bizar caz de talhărie calificată intalnit, cel puţin in ultimul deceniu, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei