Opt copii cu COVID, spitalizați la Iași

3pediatrie

Dimensiune font:

| 10-01-2022 22:06

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria” din Iași depun toate eforturile pentru a salva viaţa unui copil de trei ani infectat cu COVID-19 şi care are o malformaţie cardiacă gravă. Acesta este unul dintre cei opt copii confirmaţi pozitiv la COVID şi care primesc îngrijire şi tratament în zona special amenajată a Spitalului de Pediatrie.

La Spitalul de Copii din Iași sunt internaţi opt pacienţi pozitiv COVID, trei dintre ei fiind la terapie intensivă. În cea mai gravă stare este un copil în vârstă de trei ani, care nu cu mult timp în urmă a fost supus unei intervenții pe cord deschis. Copilul suferă de o malformaţie congenitală rară foarte gravă, tetralogoie fallot. Din nefericire, aceasta este singura afecţiune medicală de care suferă. Micuțul are probleme asociate neurologic. El a fost diagnosticat pozitiv la COVID în urma investigaţiilor medicale făcute la Bacău şi a fost adus la Iaşi după ce medicii de acolo şi-au declinat competența. Copilul este în evidență la Spitalul din Târgu Mureș. A venit către noi. I se administrează tratamentul pentru COVID, urmând schema celor de la Târgu Mureș. Copilul urmează să fie transferat în străinătate pentru o nouă intervenție pe cord deschis. În zona roșie non-ATI avem cinci pacienți. Momentan, nu constatăm un aflux mare de pacienți pozitivi COVID. Noi nu am constatat o scădere a vârstei copilului infectat cu COVID-19, având în vedere că noi am avut pacient și de cinci zile în celelalte valuri, deci există pozitiv COVID și la o vârstă foarte, foarte mică”, a spus Alina Belu, managerul Spitalului de Copii.

Suspiciune de infectare cu Omicron

Printre copiii internaţi din cauza COVID-19 există o suspiciune de infectare cu tuplina africană a virusului, Omicron. Când vom primi confirmarea de la Institutul Cantacuzino, atunci o să putem spune dacă este sau nu. Momentan, este o stare relativ liniștită în ceea ce privește incidența cazurilor pozitiv COVID”, a spus şefa Spitalului de Copii.

În ceea ce privește incidența virozelor, aceasta este aceeași ca în orice sezon rece. „Cele mai multe viroze rămân la pacientul de până un an și la pacientul până în doi ani urmând după cel după un an, deci, în general, sugarul. Pneumonia rămâne la pacientul sugar, în rest, nefiind probleme deosebite. Suntem pregătiți cu toate forțele, vedem cum va evolua valul cinci asupra pacientului pediatric. Sperăm să nu fie o incidență foarte mare”, a mai spus managerul Spitalului de Copii. Laura RADU
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Ce sume alocă municipalitatea ieşeană drept ajutoare sociale sau de urgenţă
28/03/2023 23:59

    Municipalitatea ieşeană a lansat in dezbatere publică un proiect de hotărare privind acordarea beneficiilor de asistentă socială in municipiul Iasi. Potrivit documentului, primarul Ia ...

Fiecare poliţist călare a întocmit, anul trecut, câte 10 procese-verbale
28/03/2023 23:59

Apărută in structurile Poliţiei Locale Iaşi in urmă cu şase ani, Poliţia Călare a funcţionat pană pe 4 septembrie 2022 cu un  număr de 11 angajaţi, dintre care o funcţie de conducere şi 10 fu ...

Doi ieşeni agresivi au început săptămâna cu brăţară de supraveghere
28/03/2023 23:59

Începand cu data de 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcţional in municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, pentru monitorizarea prin int ...

Un veteran al puşcăriilor face colecţie de procese pierdute şi bătăi încasate
28/03/2023 23:59

Nemulţumit cu eternul statut de invins in lupta de stradă, s-a constituit, de fiecare dată, drept parte vătămată, cerand condamnarea celor ce-l cotonogiseră. A pierdut pe linie şi in instanţă. Mitică ...

Nu sunt bani!  Doar 10% dintre proiectele depuse la CNI de primăriile ieșene primesc finanțare
28/03/2023 23:59

Într-o intervenţie făcută luna aceasta de la prezidiul Camerei Deputaţilor, liberalul Alexandru Muraru a cerut Companiei Naţionale de Investiţii lista proiectelor depuse de UAT-urile din judeţul Ia ...

O puştoaică a bătut cu parul doi bătrânei
28/03/2023 23:59

 Influenţată probabil de prea multe filme de acţiune, Delia G. din Cotnari s-a inchipuit a fi, la numai 15 ani) un dur şef de bandă. A racolat doi copii de nici 12 ani pe post de locotenenţi şi a po ...

Prietenii musafiri s-au îmbătat şi au jefuit gazda
28/03/2023 23:59

 Abia intors din străinătate, Costel U. din Deleni s-a bucurat mult la revederea cu un vechi prieten, tizul său Costel P. Cei doi s-au intalnit, cu totul intamplător la magazinul din sat, primul a făc ...

Programul de depistare a tuberculozei, la final
28/03/2023 22:21

La Iasi, in cadrul proiectului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei in Romania”, initiat de Ministerul Sănătătii, au fost testate peste 2.000 de persoa ...

Limba română, barieră în calea integrării refugiaților ucraineni din Iași
28/03/2023 22:20

Limba romană, putin cunoscută sau chiar deloc de către ucrainenii veniti la noi in tară, reprezintă adesea un obstacol in continuarea activitătilor pe care acestia le făceau, zilnic, inainte de inceperea ...

Simularea Examenului de Bacalaureat, la Matematică şi Istorie, a încurcat calculele elevilor
28/03/2023 22:18

 * la proba de ieri a Simulării Bacalaureatului, profesorii spun că la Matematică subiectele au avut grad de dificultate medie * elevii care au dat simularea la Istorie au avut de rezolvat şase cerinţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei