Malpraxisul, în colimatorul Colegiului Medicilor

2malpraxis

Dimensiune font:

| 03-02-2023 12:43

 Colegiul Medicilor din România a lansat o serie de dezbateri publice pentru teme de mare interes pentru medici, pentru pacienţi, pentru toată societatea românească. Aceste teme se referă la greşeala medicală, malpraxisul medical, cum mai este cunoscut.

Trebuie să recunoaştem cu toţii, greşeala medicală există. Ea este inerentă practicii medicale. Noi, medicii, suntem oameni, putem greşi. Sunt mai multe tipuri de greşeli, cele care se văd şi greşeli care nu se văd, greşeli care produc suferinţă pacientului şi greşeli care nu produc suferinţă pacientului. Pe noi ne interesează ca în astfel de situaţii medicul să îşi recunoască greşeală şi din asta să învăţăm cu toţii, a spus Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

El a spus că recunoaşterea unei greşeli medicale nu înseamnă doar înfiinţarea unei comisii disciplinare care să pedepsească doctorul care a greşit. „Nu. Trebuie să facem ca sistemul nostru să funcţioneze mai bine şi să nu mai permită repetarea acestei greşeli”, a spus dr Daniel Coriu.

Schimbare și responsabilizare

Ca atare, Colegiul Medicilor din România vrea să facă o schimbare radicală în mecanismul civil de responsabilizare a actului medical. „Avem câteva propuneri legislative cu care vom merge în Parlament. Greşeala medicală care produce o suferinţă sau un prejudiciu pacientului este numită, malparaxis. Cu toţii am căzut de acord că un pacient trebuie să primească o compensaţie corectă într-un timp rezonabil. Dar asta nu se întâmplă. Actuala lege a malpraxisului nu satisface această necesitate de bază a noastră a tuturor. Nici pacientul nu primeşte această compensaţie financiară, nici medicul nu e satisfăcut, a spus dr Coriu.

De aceea, Preşedintele Colegiului Medicilor din România propune eficientizarea mecanismelor de răspundere civilă şi disciplinară în caz de malpraxis. „Medicii sunt oameni, pot greşi. Nu este normal să greşim, ăsta e un adevăr, dar perfecţi nu suntem. Cineva spunea că medicul trebuie să fie perfect. Nu se poate. Într-o medicină modernă, unde sunt tot felul de mecanisme, medicul este numai o parte din acest angrenaj. Greşeala este inerentă. Şi atuci trebuie să identificăm greşelile, ca să nu le repetăm. Asta e cel mai important, a spus preşedintele colegiului Medicilor.

Corp de experți medical și polițe de malpraxis similare polițelor de răspundere civilă auto

Colegiul Medicilor vrea înfiinţarea unui corp al experţilor medicali care să facă expertiza judiciară pentru instanţele civile şi cere întărirea mecanismelor de răspundere discoplinară astfel încât, atunci când sunt greşeli grave sau repetate, să fie ridicat dreptul de practică a medicului pentru a proteja astfel şi alţi pacienţi. „În prezent sistemul de asigurare în caz de malpraxis nu funcţionează. Pacientul nu primeşte despăgubirea corectă şi nu oferă medicului o protecţie reală. Propunerea este de a îmbunătăţi sistemul poliţelor de asigurare de malpraxis astfel încât plata despăgubirilor materiale şi morale să fie preluată în mod real şi efectiv de către asigurator, în temeiul poliţei de malpraxis. În opinia Colegiului Medicilor din România, poliţa de malpraxis ar trebui să fie similară poliţelor de răspundere civilă auto iar asiguratorul să fie obligatoriu alături de medic în faţa instanţei civile iar poliţa să acopere cu adevărat riscul în caz de malpraxis, a spus Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, dr Liviu  Oprea spune că în sistemul de sănătate românesc sunt multe difuncţionalităţi atunci când vine vorba de gestionarea greşelilor. „Toate reglementările profesiei se găsesc în Legea 95 din 2006 şi nu în coduri deontologice. Accentul cade pe controlul costurilor şi nu pe promovarea calităţii. Legea e specifică în ceea ce nu avem voie să facem. Nu trebuie să depăşim limitele. În rare situaţii sunt descrieri exacte în ceea ce priveşte ce trebuie să facem, cum să facem. Respectarea legii în forma actuală capătă mai degrabă un aspect represiv decât un aspect de tip formativ, de prevenţie a greşelilor şi a dezvoltării calităţii actului medical, a spus dr. Liviu Oprea, preşeintele Colegiului Medicilor Iaşi.  

Medicul acuzat de malpraxis, a doua victimă

Dr Vasile Cepoi consideră că în astfel de situaţii o a doua victimă este chiar medicul acuzat de malpraxis. „Prima suferinţă este dată de faptul că nu a reuşit să facă un act medical aşa cum şi-a dorit, suferinţa pacientului este şi suferinţa medicului iar consecinţele greşelii este o altă cauză care traumatizează medicul. Din păcate, unităţile sanitare şi sistemul sanitar nu e pregătit să sprijine a doua victimă şi să folosească greşeala ca un element de învăţare şi de prevenire pe viitor a apariţiei altor greşeli, adică altcineva, în aceleaşi condiţii, să facă aceeaşi greşeală. Se spune că nu putem schimba condiţia umană, ci condiţiile în care lucrează omul, a spus dr Vasile Cepoi.  

Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 Family Market Bucium – atelier de gătit și spectacol de magie. La Miroslava continuă seria sesiunilor de teatru și ateliere de creație
29/03/2023 16:10

 Se anuntă un nou weekend dedicat copiilor in cele două proiecte Family Market din cartierul Bucium si comuna Miroslava. De data aceasta, „Teatro Blu Magic Show" ii invită pe micii spectatori ...

Simularea Examenului de Bacalaureat, la Matematică şi Istorie, a încurcat calculele elevilor
29/03/2023 15:18

 * la proba de ieri a Simulării Bacalaureatului, profesorii spun că la Matematică subiectele au avut grad de dificultate medie * elevii care au dat simularea la Istorie au avut de rezolvat şase cerinţ ...

Seratele culturale ieșene
29/03/2023 14:46

Universitatea Natională de Arte „George Enescu” din Iasi vă invită la SERATELE CULTURALE IESENE, joi, 30 martie 2023, ora 18.19 trecute fix, in Sala „Eduard Caudella”, Casa Bals. Prim ...

Pagube de 90.000 de lei plătite de Primăria Suceava în urma unei explozii
29/03/2023 12:09

Pagubele provocate de explozia produsă intr-un apartament din centrul municipiului Suceava se cifrează la peste 90.000 de lei şi vor fi plătite de la bugetul local, a anunţat intr-o conferinţă de presă, ...

Laborator clandestin de produse anabolizante
29/03/2023 12:02

Procurorii DIICOT au descoperit primul laborator clandestin de produse anabolizante. Oamenii legii au făcut 15 perchezitii in Iasi, Bacău, Bucuresti, Constanta si Sibiu. Alte 22 perchezitii sunt făcute dinco ...

Veritabilă industrie clandestină de anabolizante, îngenunchiată de către procurorii DIICOT
29/03/2023 11:50

Miercuri dimineaţă, 29 martie a.c., după o monitorizare indelungată, intinsă pe parcursul a aproape doi ani, , procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terori ...

Doi ieşeni agresivi au început săptămâna cu brăţară de supraveghere
29/03/2023 09:59

Începand cu data de 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcţional in municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, pentru monitorizarea prin int ...

Povestea Palatului Culturii, una din cele mai emblematice cladiri din municipiul Iasi
29/03/2023 09:54

Palatul Culturii din Iasi este o clădire emblematică, construită, in perioada 1906 – 1925, in perimetrul fostei curti domnesti medievale moldovenesti, pe locul fostului palat domnesc. Astăzi, Palatul ...

Un veteran al puşcăriilor face colecţie de procese pierdute şi bătăi încasate
29/03/2023 09:15

Nemulţumit cu eternul statut de invins in lupta de stradă, s-a constituit, de fiecare dată, drept parte vătămată, cerand condamnarea celor ce-l cotonogiseră. A pierdut pe linie şi in instanţă. Mitică ...

Prietenii musafiri s-au îmbătat şi au jefuit gazda
29/03/2023 08:59

 Abia intors din străinătate, Costel U. din Deleni s-a bucurat mult la revederea cu un vechi prieten, tizul său Costel P. Cei doi s-au intalnit, cu totul intamplător la magazinul din sat, primul a făc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei