Mâini măiastre, păstrătoare ale meşteşugurilor tradiţionale. Cine sunt premianţii la Festivalul „Lada cu zestre“

25_11zon

Dimensiune font:

| 27-05-2024 16:29

Piatra Neamţ a fost, timp de trei zile, la sfârşitul săptămânii trecute, gazda Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre“, ediţia XVIII-a, cu acest prilej fiind acordate premiile „Neculai Popa“.

Distincţiile poartă numele unui mare meşter din Neamţ, care a înfiinţat în satul natal, Târpeşti, cel mai mare muzeu de artă populară din România, în colecţiile acestuia fiind zeci de mii de exponate.

Anul acesta, la manifestarea care a avut loc în Parcul Central al municipiului străjuit de culmile împădurite Cozla şi Pietrica, au participat circa 60 de invitaţi.

Ei au reprezentat diverse zone etnografice din ţară şi Republica Moldova, artiști în principalele domenii ale artei populare: olărit, prelucrarea lemnului, metalelor, industria casnică, pielărie, confecţionarea măştilor, podoabelor, realizarea de icoane, împletitituri, încondeiat ouă şi săpunărit. Meşterii au făcut demostraţii, fiind şi un atelier de prelucrarea lemnului.

Premiile „Neculai Popa“ pentru promovarea artei populare au fost obţinute anul acesta de Constantin Ciubotăriţa (comuna Vorona, judeţul Botoşani), declarat Tezaur Uman Viu în 2023 - tehnici de prelucrare a blănurilor şi a pieilor. A învăţat meşteşugul de la tatăl său şi rude, confecţonând, alături de soţie, Emilia, căciuli, chimire, curele, iniţiind copii în acest domeniu.

Ana Bodescu, declarată şi ea Tezaur Uman Viu (2020, este din Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, primind distincţia pentru confecţionarea pieselor de port popular - îmbrăcăminte şi accesorii. Tehnica preferată, cusături cu mărgele, a învăţat-o de la mamă şi de la bunici.

Nora Cornelia şi nepotul Grigoraş îi continuă activitatea, frumuseţea portului din Năsăud a fost dusă dincolo de graniţele ţării.

„Floarea Cosmi, din localitatea Runcu-Salvei, Bistriţa-Năsăud, ajunsă la vârsta de 87 de ani, este decan de vârstă al meşterilor participanţi la festival, a primit premiu pentru întreaga activitate. Ultima opincăreasă din Năsăud este o prezenţă constantă la manifestarea de la Piatra Neamţ, unde, an de an aduce şi descântă colacul“, a transmis Complexul Muzeal Naţional Neamţ (CMNN).

Un premiu a fost decernat Silviei Cozmâncă, preşedinta Asociaţia ART - Meşteşugurile Prutului, care sprijină şi promovează meşterii din România şi Republica Moldova, îi ajută să-şi valorifice produsele, iniţiază şi desfăşoară proiecte în parteneriat cu instituţii de cultură, autorităţi publice, organizaţii din ţară şi străinătate pentru organizarea de târguri, tabere şi ateliere de creaţie.

Laureat a fost şi cunoscutul etnograf Marcel Lutic, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.

Înfiinţată şi condusă de două decenii, organizaţia este iniţiatoarea a nenumărate târguri de meşteri din ţară, iar manifestarea de la Piatra Neamţ este un exemplu al profesionalismului şi al bunei colaborări cu muzeele şi instituţiile administraţiei locale.

În cadrul Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre“, vineri, 24 mai, la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ au avut loc şi lansări de carte: Feodosia Rotaru, „Patrimoniul cultural imaterial al judeţului Bacău“, Editura „Vasile Alecsandri“, Bacău, 2024 şi Eugen D. Neculau, „Rost şi rânduială în satul românesc“, Editura „Vasiliana '98“, Iaşi 2023, editor Marcel Lutic.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:48

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ găzduieşte a şasea ediţie a 'Grădinii cu ii', eveniment care pune în valoare cămaşa tradiţională cu altiţă
22/06/2024 13:08

Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ găzduieşte, duminică, a şasea ediţie a "Grădinii cu ii", eveniment care pune in valoare cămaşa tradiţională cu altiţă. La eveniment vor fi invitate cele 40 de mem ...

Drumul care leagă județele Iași și Neamț va fi modernizat
21/06/2024 11:33

* pe langă DJ 201C, alte patru drumuri judetene vor fi modernizate cu fonduri guvernamentale: DJ 244 D: limita judetului Vaslui – Dolhesti – Ciortesti - Coropceni (intersectia DN 24), DJ 282 B: int ...

Copil dispărut în Siret, la Liteni
21/06/2024 10:43

Un băiat in varstă de 10 ani, a dispărut, ieri, in apele raului Siret, pe raza oraşului Liteni din judeţul Suceava. Căutările pompierilor au fost reluate in această dimineată, după ce echipe de salva ...

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iași
21/06/2024 09:06

Un focar de tuberculoză a fost identificat de medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi la o unitate privată de invăţămant preuniversitar dintr-o localitate de langă municipiul reşedinţă ...

Socola - viața de dincolo de gard
21/06/2024 08:53

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi este un spital monospecialitate – de interes naţional – şi asigură asistenţă medicală de inaltă specialitate bolnavilor din teritoriul aron ...

Fermierii ieşeni au primit sfaturi de la specialişti cum să cultive pepenii
21/06/2024 08:42

Specialistii din cadrul Directiei pentru Agricultură Judeteană (DAJ) au continuat in aceste zile seria intalnirilor in teritoriu cu fermierii, in cadrul campaniei de informare in legătură cu cele mai noi re ...

O nouă ediție a „Marșului Vieții”, la Iași
21/06/2024 08:26

Primăria Municipiului Iasi (PMI), in colaborare Comunitatea Evreilor din Iasi si Rabinul Josef Wasserman din Israel, presedintele Fundatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Iudaismului in Romania, anuntă orga ...

Harta „zonelor reci” din Iași
21/06/2024 08:15

Iesenii nevoiti să străbată orasul la orele amiezii, atunci cand mercurul din termometre atinge cele mai ridicate valori, au la dispozitie cateva locuri in care se pot răcori si feri de arsită, care insă ...

Aeroportul Iaşi a sărbătorit 1 milion de pasageri înregistraţi în acest an, performanţă realizată în doar şase luni
20/06/2024 22:35

Aeroportul Iaşi a sărbătorit, joi, pentru a şasea oară in istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 Milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni ...

Două importante competiții internaționale, la Baza sportivă Brizo
20/06/2024 21:00

* la intrecerile de la Baza Sportivă Brizo, din Aroneanu, vor fi prezente reprezentativele Bulgariei, Kosovo, Republicii Moldova, Serbiei, Turciei si Romaniei, care, in calitate de tară organizatoare, va part ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei