La un pas de bătaie în PNL - Liberalii suceveni se acuză de trădare

1liberaliSV

Dimensiune font:

| 12-06-2024 22:37

* „Oameni importanți din PNL au vândut ca la piață susținerea candidaților noștri”, a acuzat Ioan Bălan, prim vicepreședinte PNL Suceava * vicepreședintele PNL Suceava, fostul ministru Daniel Cadariu, l-a identificat pe Ion Lungu ca fiind principalul trădător și a cerut excluderea acestuia din partid * Lungu a negat vehement acuzațiile și a fost la un pas de a se încăiera cu Lucian Harșovschi * el a spus că nu pleacă din PNL, iar dacă i se va propune de către noul primar, ar putea accepta postul de city manager

Președinții de organizații locale, primarii, parlamentarii și alți lideri ai PNL Suceava s-au întâlnit miercuri la Gura Humorului, pentru o analiză la cald a rezultatelor alegerilor locale de duminică, în urma cărora liberalii au pierdut atât președinția Consiliului Județean, cât și Primăria Suceava.

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, s-a arătat consternat că, în ciuda obținerii a 117.000 de voturi (locul 4 la nivel național), a pierdut președinția Consiliului Județean.

Primarul în funcție, Ion Lungu, a fost acuzat de trădare, fiind suspectat că ar fi încheiat un pact secret cu social-democratul Vasile Rîmbu, contracandidatul liberalului Lucian Harșovschi, pe care l-ar fi ajutat să obțină postul de primar al municipiului Suceava. „Din discuțiile purtate, una dintre cauze a fost că la nivel de municipii, cum ar fi Rădăuți, dar în mod special Suceava, oameni importanți din PNL au vândut ca la piață susținerea candidaților noștri”, a declarat Ioan Bălan, prim vicepreședinte PNL Suceava.

Și vicepreședintele PNL Suceava, fostul ministru Daniel Cadariu, l-a identificat pe Ion Lungu ca fiind principalul trădător și a cerut excluderea acestuia din partid.

Președintele organizației municipale PNL Suceava, Lucian Harșovschi, a precizat că primarul Ion Lungu a făcut campanie total împotriva lui având o înțelegere cu cei din opoziție și liberalii și-au amintit că în 2014 Ion Lungu s-a poziționat pe banner cu candidatul PSD la Președinția României, Victor Ponta, în detrimentul candidatului PNL, Klaus Iohannis.

Ion Lungu a negat vehement acuzațiile și a fost la un pas de a se încăiera cu Lucian Harșovschi. El a spus că nu pleacă din partid, a afirmat că este „un simbol pentru primarii liberali” și că el l-a adus pe Gheorghe Flutur în partid, astfel că se așteaptă la altă atitudine a acestora.

Primarul în exercițiu i-a cerut lui Lucian Harșovschi să își asume responsabilitatea pierderii Primăriei Suceava și a Consiliului Județean, să nu mai caute „țapi ispășitori”.

„Din păcate s-au spus lucruri destul de grele. La cald, în situații emoționante se spun și lucruri grele. Este foarte clar că Lucian Harșovschi are greșelile lui și este principalul vinovat al situație din municipiul Suceava. A pierdut alegerile din 9 iunie. Este principalul vinovat, dar nu ne putem face bine dacă nici de data aceasta nu suntem capabili să rupem pisica… Analiza ne va arăta unde s-a greșit și să reparăm și vom identifica în perioada următoare ceea ce nu a mers așa cum trebuie. Modificări sunt absolut necesare, dar suntem pregătiți să ducem și celelalte campanii electorale. Alegerile prezidențiale și parlamentare ne vom prinde în echipă cu motivație mai mare să câștigăm”, a spus Ioan Bălan care a adăugat că în perioada următoare vor fi adoptate măsuri pentru cei care vor fi identificați drept trădători, de la suspendare minim șase luni până la excludere.

Balan a precizat că ședința s-a desfășurat cu mandatul de președinte al lui Gheorghe Flutur pe masă, iar acesta, la insistențele celor 20 de primari care au luat cuvântul și l-au rugat să nu demisioneze, acesta a răspuns că va rămâne alături de echipă.

Lungu a afirmat, în cursul dimineții, că, dacă i se va propune, ar putea accepta postul de city manager și, de asemenea, că i s-ar părea normal ca PSD și PNL să asigure majoritatea în Consiliul Local  Suceava. Ecaterina VICOL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Accident grav la Suceava. Un microbuz s-a izbit de un TIR
21/07/2024 18:12

Autoritătile din Suceava sunt in alertă, in urma unui accident intre un microbuz si un TIR. Accidentul rutier a avut loc in localitatea Prisaca Dornei, pe DN 17. „Avand in vedere numărul persoanelor ...

Telefonul Amintirilor, o reconstituire a unor vieți din alte lumi
21/07/2024 14:00

  Telefonul Amintirilor este o punte intre generatii, elementul de legătură intre diferite varste, interactiv, emotional si educativ. Cei care doresc să afle fragmente sonore din vietile celor car ...

Canicula a ucis o parte din peștii din Lacul Ciric
20/07/2024 12:06

Din cauza temperaturilor caniculare din ultima perioadă, in Lacul Ciric 1 a fost observată prezenta unui număr semnificativ de pesti morti, aspect semnalat si de Administratia Bazinală Ape Prut – Barl ...

Tineri cu dizabilități ținuți în sclavie la Iaşi
20/07/2024 11:26

Un bărbat este cercetat pentru că ar fi supus la muncă forţată, intr-o fermă situată intr-o comună din judeţul Iaşi, trei persoane cu dizabilităţi, folosind acte de constrangere fizică şi psihică ...

Canicula a secat fântânile din Botoșani
20/07/2024 11:08

Prefectul de Botosani, Sorin Cornilă, a spus că ia in calcul declararea stării de alertă pe fondul lipsei de reacţie a operatorului de apă din judeţ, Nova Apaserv, in contextul caniculei prelungite din u ...

Un cadru medical, aflat în moarte cerebrală, a salvat două vieți
20/07/2024 08:03

Donarea inseamnă viaţă, o viaţă mai bună pentru sute de persoane bolnave aflate pe lungile liste de aşteptare ale Centrului de Transplant Renal Iaşi. Familia unui cadru medical aflat in moarte cerebral ...

Proiectul noii linii feroviare Iași – Chișinău – Odessa ar putea fi relansat!
20/07/2024 08:02

Un proiect mai vechi, lansat in urmă cu cativa ani de autoritătile din Romania, Republica Moldova si Ucraina, dar care a fost abandonat intre timp din cauza  agresiunii Federatiei Ruse asupra Ucrainei, a ...

O escroacă a ajuns la puşcărie din pricina unui... şlap!
20/07/2024 07:05

* tanăra are in spate un cazier foarte stufos, fiind axată pe furturi şi inşelăciuni * acum s-a dat drept avocată, l-a „făcut” pe un bătran de 5.000 lei, dar a mai vrut incă 10.000 * şi-a ...

Au prins-o pe ”Baba” din Ferentari! Femeia de 60 de ani, mamă a 11 copii, vindea droguri în Iași
19/07/2024 17:18

O femeie in varstă de 60 de ani din Ferentari, cunoscută sub numele de „Baba”, a fost implicată in vanzarea de heroină impreună cu o prietenă pentru o perioadă de aproximativ sase luni, servi ...

Ucigașii din Vaslui, Zoro și Narcisa, au recunoscut și alte crime. Poliția a găsit o a treia victimă
19/07/2024 14:49

Apar noi informatii in cazul cuplului ucigasi din Pungesti, Vaslui. Politistii si procurorii au inceput in această dimineată căutările pentru o a treia victimă a cuplului. Zoro si Narcisa, cuplul acuzat c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei