Incendiu la un depozit de furaje din Tutova

furaje-VS

Dimensiune font:

| 28-05-2023 12:30

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o hală pentru depozitarea furajelor situată în curtea unei ferme de păsări din localitatea Tutova.

Detaşamentul de pompierii Bârlad a intervenit la locul producerii incendiului cu două autospeciale de stingere şi echipaje specializate.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta într-o hală pentru depozitarea furajelor, masă vegetală uscată şi concentrate, existând pericol de propagare la halele din apropiere. Curentul electric nu era întrerupt, astfel că, pompierii au procedat la deconectarea de la reţeaua de electricitate. După aproximativ o oră şi jumătate incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars ori s-au degradat aproximativ patru tone de masă vegetală uscată şi trei tone de concentrate, respectiv 30 de metri pătraţi acoperiş din plăci de azbociment. De asemenea, a fost degradat un tablou electric. Au fost salvate halele de păsări, aproximativ patru tone de masă vegetală uscată şi şapte tone de furaje concentrate", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

125 de manageri de fermă ieșeni au pest 90 de ani!
15/07/2024 23:35

* in momentul de fată, 4.934 de ieseni cu varstele cuprinse intre 30 si 50 de ani sunt angrenati in muncile din cadrul exploatatiilor agricole, iar numărul lor scade de la an la an, in 2023, de exemplu, fiind ...

Obosit de-atâtea înjurături şi scandal, a adormit pe preş, aşteptând poliţia
15/07/2024 23:04

* in urma acelui „recital”, s-a ales cu o condamnare de patru ani şi două luni * e recidivist şi, de data asta, a fost judecat pentru nerespectarea ordinului de protecţie Nelu H. (44 de ani) e ...

Un hoţ a evadat de două ori din dispensarul grav deteriorat
15/07/2024 23:03

Ionuţ-Ciprian I. e un hoţ destul de vestit in comuna sa natală. Are deja la activ patru victime printre consăteni, insă doar unul dintre procese s-a incheiat, Ionuţ fiind condamnat la trei ani de inchisoa ...

Peste 4.000 de ieșeni au sunat la 112 în doar două zile!
15/07/2024 22:55

* speriati de caniculă, iesenii sună la 112 chiar si cand nu au nevoie urgentă de auto * numărul apelurilor la numărul unic de urgentă a crescut cu 25% in ultima săptămană * multe dintre cazuri s-ar fi ...

Institutul Regional de Oncologie se aşteaptă la un număr şi mai mare de pacienţi
15/07/2024 22:51

 * asta pentru că s-au făcut modificări legislative in lupta impotriva cancerului * pacienţii neasiguraţi trebuie să se inscrie pe lista medicilor de familie, evaluaţi din punct de vedere a riscului ...

Se redeschide piața Dacia!
15/07/2024 22:46

În organizarea Directiei pentru Agricultură Judeteană (DAJ), in colaborare cu Primăria Municipiului Iasi (PMI), EcoPiata SA, Directia Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA), Serv ...

Un cleptoman a dat atacul la butoiul cu vin al unui consătean
15/07/2024 22:43

* prins in flagrant, el a scos cuţitul * mai eficient a fost gospodarul, care i-a dat peste braţe şi a renunţat la ideea fugii * s-a aşezat cuminte pe o bancă, aşteptand sosirea echipajului de poliţie * ...

 Un dascăl ieșean, finalist al Galei Profesorilor Excepționali
15/07/2024 22:36

Ioana Diaconu, profesoară de limba si literatura romană la Scoala Profesională de Industrie Alimentară din Tibana, judetul Iasi, este finalista editiei din acest an a campaniei „Liga Profesorilor Exce ...

Aventuri de vacanță pentru adolescenți. Cursuri de pilotaj
15/07/2024 17:03

Pentru majoritatea tinerilor, fascinatia pentru zbor incepe devreme, inspirată de povesti, filme sau chiar de zborurile cu avionul in familie. Însă, pentru a o transforma  in realitate, este nevoie ...

Dacă ai bani și relații, scapi oricum! Patron prins drogat la volan și cu canabis în buzunar, „transformat” în stâlp al societății
15/07/2024 16:36

Patronul unui club din Vaslui a fost prins drogat la volan si cu 11 grame de canabis in buzunare. Dar n-a contat pentru magistrati, care au mers pe varianta apărătorilor: „este un stalp al societătii”. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei