Ieşean condamnat pentru că insistă să vândă apartamentul familiei

pacanele

Dimensiune font:

| 08-08-2022 23:59

 * dependent de jocurile de noroc, un tânăr din Iași donase locuinţa părinţilor săi * rămas fără bani, a încercat, de mai multe ori, să valorifice bunul imobil * s-a lăsat cu scandaluri repetate şi ordine de protecţie * n-a renunţat, însă, la obsesia sa


 Ştefan D. e unul dintre miile de tineri ieşeni pentru care păcănelele reprezintă principala distracţie. Din nefericire, în cazul lui este deja vorba de o dependenţă cronică. A încercat pe toate căile să scape de acest nărav, a mers şi la psiholog, dar degeaba.

Acum câţiva ani, în unul din puţinele sale momente de luciditate, Ştefan s-a decis să doneze tatălui şi mătuşii sale apartamentul din Păcureţ. Ca să nu fie tentat să-l vândă, atunci când rămâne fără bani şi e în sevraj, nu poate fără să păcănească. El s-a mutat la un prieten.

S-a făcut act notarial, iar bătrânul Gică, tatăl său, a jurat că va avea grijă de locuinţă la modul cel mai serios. S-a mutat acolo împreună cu sora sa, cei doi s-au apucat de renovat şi reamenajat, lucrurile păreau să se reaşeze şi să reintre în făgaşul normal. Nimic notabil până la începutul lui noiembrie 2021. Rămas fără niciun sfanţ, Ştefan a bătut la uşa fostei sale case, a avut o lungă discuţie cu tatăl şi cu mătuşa, dar n-a reuşit să-i determine să vândă locuinţa. S-a lăsat cu scandal, ceva palme, a venit poliţia, s-a emis ordin de protecţie, Ştefan n-avea voie să mai treacă pe acolo până de Paşte.

După trei săptămâni, mai exact în seara de 4 decembrie, Ştefan s-a întors în Păcureţ, într-o nouă tentativă de a valorifica imobilul donat. Gică a spus pas  şi s-a dovedit mai bine pregătit fizic decât fiul său. L-a imobilizat, apoi a chemat poliţia. Agenţii au constatat încălcarea ordinului de protecţie, prima consecinţă fiind plasarea lui Ştefan în arest la domiciliu. A urmat deschiderea dosarului penal şi trimiterea în judecată.

Tânărul dependent de păcănele tocmai primise o condamnare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, e judecat pentru distrugere, după ce a făcut ţăndări un slot-machine, riscul de a ajunge în spatele gratiilor devenind maxim. Tatălui i s-a făcut milă, şi-a schimbat declaraţia, susţinând că Ştefan a venit pentru o scurtă discuţie, a vrut să plece, dar el, bătrânul, s-a agăţat de tânăr, împiedicându-l să părăsească locaţia.

Judecătorii n-au crezut o iotă din noua versiune, apreciind că „rezultă cu evidenţă că declaraţiile nesincere din faza de judecată au fost date tocmai pentru a-l proteja pe inculpat de o eventuală soluţie în prezentul proces penal care i-ar fi nefavorabilă”. Mai mult: „instanţa constată că, deşi ar fi avut posibilitatea şi interesul de a declara că a fost imobilizat de către tatăl său, motiv pentru care nu a putut părăsi imobilul în care se aflau persoanele vătămate, inculpatul nu a afirmat în niciun moment acest lucru, nici în faţa organelor de poliţie care au intervenit ulterior apelului 112 şi nici cu ocazia audierii în calitate de suspect şi de inculpat în faza de urmărire penală”.

Ca atare, prin sentinţa dată la finele săptămânii trecute, Ştefan s-a ales cu o nouă condamnare. Un an şi nouă luni, deocamdată cu suspendare. Pe 21 septembrie e un nou termen în procesul având ca obiect distrugerea aparatului din sala de jocuri. În cazul unui foarte probabil verdict potrivnic, Ştefan ajunge în puşcărie. Singura salvare e să-i convingă pe patronii sălii să-şi retragă plângerea. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Direcţia Silvică Botoșani aduce în premieră lemne de foc din Neamţ şi Bacău, pentru a onora solicitările populaţiei
04/10/2023 09:15

Direcţia Silvică Botoşani a decis să achiziţioneze, in premieră, lemne de foc din alte judeţe ale ţării, pentru a face faţă cererilor venite din partea populaţiei, a declarat, marţi, directorul ins ...

370 de firme din Iași, prezente în Topul Național realizat de Camera de Comerț și Industrie
04/10/2023 07:59

Camera de Comert si Industrie Iasi a publicat lista firmelor din judet care s-au clasat in Topul National al Firmelor. Clasamentele judetene sunt realizate pe baza unei metodologii complexe si unitare la nivel ...

Prețurile chiriilor au crescut cu până la 20%, la Iași!
04/10/2023 07:56

 * „Am fost surprinsi de faptul că cererea pentru apartamentele de inchiriat a apărut chiar de la inceputul lunii iulie, fapt destul de neobisnuit. Principala cerere vine din partea studentilor, ca ...

UAIC suportă 90% din preţul abonamentelor CTP pentru studenți
04/10/2023 07:38

* pentru cei de la „Cuza” asta inseamnă o implicare financiară de circa 5 milioane de lei * rectorul UAIC speră ca banii să fie recuperaţi atunci cand ministerul de resort va face rectificarea ...

Un bilet va costa 3,5 lei, iar un abonament 110 lei
04/10/2023 06:59

Biletele pentru serviciile de transport public furnizate de Compania de Transport Public (CTP) Iaşi vor fi eliberate conform unui nou plan tarifar, care urmează a fi validat intr-o şedinţă de Consiliul Loc ...

IT-ul a acaparat piața muncii din capitala Moldovei
04/10/2023 06:55

* „Salariul contează foarte mult. În acest domeniu, contractele sunt foarte bine puse la punct. Un tanăr angajat, incepător, dar care are cunoştinţe suficiente şi doreşte să evolueze, caşti ...

„Cea mai faină chestie e că, dincolo de gusturi, cititorii și spectatorii află câte ceva despre epilepsie”
04/10/2023 06:29

La Iasi se ridică astăzi cortina celei de-a XVI-a a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanăr (FITPTI), un eveniment mult asteptat de public, organizat de către Teatrul „Luceafărul&r ...

Turnură neaşteptată în cazul fetei care a murit după o supradoză în casa amicului din Neamț. Șase poliţişti, cercetaţi
04/10/2023 00:25

Ancheta declanşată in dosarul fetei din Bucureşti, decedată după o supradoză de droguri in locuinţa amicului din Neamţ, cunoscut pe internet, a luat o turnură neaşteptată, şase poliţişti fiind cer ...

Proiecte de miliarde, moarte la spitalul groazei din Neamţ. DSP dă amenzi, directorul pleacă
04/10/2023 00:24

La Spitalul Judeţean Neamt, fiecare control al DSP Neamţ se termină cu amenzi, iar după ultimul control, directorul a demisionat. In ultimii ani, proiecte de miliarde de lei au fost ingropate la spitalul gr ...

O femeie a murit în Neamț după ce a sărit dintr-o autoutilitară aflată în mers
04/10/2023 00:18

Incidentul a avut loc, marti, in zona forestieră din apropierea mănăstirii Brăditel din judetul Neamt, după ce femeia s-ar fi speriat si a sărit din mers, informează Ziar Piatra Neamt. Femeie in varstă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei