Decizia luată de directorul Spitalului Suceava, după ce şefa Secţiei de Oncologie a fost arestată pentru că lua șapgă pe bandă rulantă

images

Dimensiune font:

| 27-01-2023 08:55

 Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea, a declarat, joi, că tot personalul unităţii medicale va fi reinstruit pentru standardul anti-mită, după ce săptămâna trecută a fost arestată şefa Secţiei de Oncologie, care este cercetată penal după ce ar fi fost prinsă în flagrant în timp ce ar fi pretins şi primit mită de la pacienţii suferinzi de cancer, anunță Agerpres.

 Calancea a spus că spitalele nu au la dispoziţie prea multe instrumente pentru a preveni actele de corupţie, dar că acele puţine pe care le au la îndemână vor fi valorificate la maximum astfel încât aceste fapte să nu se repete.

"Am demarat reinstruirea personalului medical pentru standardul anti-mită care este implementat la nivelul spitalului din 2019 prin directorii medical şi de îngrijiri, şefii de secţie. Tot personalul va fi reinstruit", a spus Calancea.

 El a subliniat că SJU Suceava informează fiecare pacient la internare şi fiecare aparţinător că în toate secţiile, compartimentele sau cabinetele de ambulatoriu sunt căsuţe poştale de sugestii şi reclamaţii, dar şi formulare ce se înmânează fiecărui pacient, pentru ca acesta să scrie toate problemele cu care s-a confruntat pe perioada internării.

Totodată, directorul SJU Suceava a spus că va fi afişat în mai multe zone numărul de sugestii şi reclamaţii unde se pot face astfel de sesizări, ce pot fi trimise şi pe adresa de e-mail a secretariatului managerului care este afişată pe site-ul instituţiei.

"Voi intensifica comunicarea cu cadrele medicale, cu toţi angajaţii, astfel încât să înţeleagă fiecare că aceste practici nu sunt agreate de conducerea SJU Suceava. Aceste lucruri nu trebuie să ne umbrească obiectivele SJU Suceava, care sunt calitatea actului medical, siguranţa şi satisfacţia pacientului şi angajatului", a spus Calancea.

Totodată, directorul SJU Suceava a precizat că îşi doreşte să se finalizeze cercetarea în cazul medicului oncolog arestat.

"Susţinem activitatea organelor abilitate. Nu vom tolera aceste acte şi să înţelegem că SJU Suceava este în slujba pacienţilor", a spus Calancea.

Şefa Secţiei de oncologie din SJU Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată, vineri, 20 ianuarie, pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată, decizia Tribunalului Suceava fiind contestată, iar în prezent medicul se află în arest la domiciliu.

Parchetul Tribunalului Suceava a propus arestarea preventivă a medicului oncolog reţinut joi seara, 19 ianuarie, după un flagrant de dare/luare de mită.

La aceeaşi dată, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectei, faţă de care vineri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Cauza este instrumentată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie Suceava.

Cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la SJU Suceava, în perioada aprilie 2022 - 19 ianuarie 2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins şi a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc) de la 64 de persoane, pacienţi sau aparţinătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa anti-cancer ce trebuiau realizate gratuit.

În sarcina inculpatei s-au reţinut 64 de acte materiale ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, dintre care 62 de acte materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în şapte zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 Family Market Bucium – atelier de gătit și spectacol de magie. La Miroslava continuă seria sesiunilor de teatru și ateliere de creație
29/03/2023 16:10

 Se anuntă un nou weekend dedicat copiilor in cele două proiecte Family Market din cartierul Bucium si comuna Miroslava. De data aceasta, „Teatro Blu Magic Show" ii invită pe micii spectatori ...

Simularea Examenului de Bacalaureat, la Matematică şi Istorie, a încurcat calculele elevilor
29/03/2023 15:18

 * la proba de ieri a Simulării Bacalaureatului, profesorii spun că la Matematică subiectele au avut grad de dificultate medie * elevii care au dat simularea la Istorie au avut de rezolvat şase cerinţ ...

Seratele culturale ieșene
29/03/2023 14:46

Universitatea Natională de Arte „George Enescu” din Iasi vă invită la SERATELE CULTURALE IESENE, joi, 30 martie 2023, ora 18.19 trecute fix, in Sala „Eduard Caudella”, Casa Bals. Prim ...

Pagube de 90.000 de lei plătite de Primăria Suceava în urma unei explozii
29/03/2023 12:09

Pagubele provocate de explozia produsă intr-un apartament din centrul municipiului Suceava se cifrează la peste 90.000 de lei şi vor fi plătite de la bugetul local, a anunţat intr-o conferinţă de presă, ...

Laborator clandestin de produse anabolizante
29/03/2023 12:02

Procurorii DIICOT au descoperit primul laborator clandestin de produse anabolizante. Oamenii legii au făcut 15 perchezitii in Iasi, Bacău, Bucuresti, Constanta si Sibiu. Alte 22 perchezitii sunt făcute dinco ...

Veritabilă industrie clandestină de anabolizante, îngenunchiată de către procurorii DIICOT
29/03/2023 11:50

Miercuri dimineaţă, 29 martie a.c., după o monitorizare indelungată, intinsă pe parcursul a aproape doi ani, , procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terori ...

Doi ieşeni agresivi au început săptămâna cu brăţară de supraveghere
29/03/2023 09:59

Începand cu data de 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcţional in municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, pentru monitorizarea prin int ...

Povestea Palatului Culturii, una din cele mai emblematice cladiri din municipiul Iasi
29/03/2023 09:54

Palatul Culturii din Iasi este o clădire emblematică, construită, in perioada 1906 – 1925, in perimetrul fostei curti domnesti medievale moldovenesti, pe locul fostului palat domnesc. Astăzi, Palatul ...

Un veteran al puşcăriilor face colecţie de procese pierdute şi bătăi încasate
29/03/2023 09:15

Nemulţumit cu eternul statut de invins in lupta de stradă, s-a constituit, de fiecare dată, drept parte vătămată, cerand condamnarea celor ce-l cotonogiseră. A pierdut pe linie şi in instanţă. Mitică ...

Prietenii musafiri s-au îmbătat şi au jefuit gazda
29/03/2023 08:59

 Abia intors din străinătate, Costel U. din Deleni s-a bucurat mult la revederea cu un vechi prieten, tizul său Costel P. Cei doi s-au intalnit, cu totul intamplător la magazinul din sat, primul a făc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei