Copilul aruncat de mamă pe fereastră a început un program complex de terapie

4copilBT

Dimensiune font:

| 26-09-2023 20:46

Băieţelul de 3 ani care a fost aruncat de mamă peste fereastra unui hotel din Botoşani  a început un program complex de recuperare. Copilul a fost transferat de la Spitalul pentru Copii din Iaşi la Centrul Naţional Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii „Dr. Nicolae Robănescu”, din Bucureşti.

Copilul va sta la Spitalul  Răbănescu până se va recupera. „Poate să stea 3 luni, 6 luni. Nu ştim cât va dura recuperarea. Sperăm să aibă o evoluție favorabilă și să se recupereze cât mai mult şi cât mai repede”, a spus Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii din Iaşi.

În urmă cu o lună, băiatul și fratele său mai mic, de doar 2 ani, au fost aruncați de mamă de la fereastra unui hotel din centrul Botoșaniului. La rândul ei, mama a amenințat că se va arunca în gol.

Fratele mai mic al acestui băiețel greu încercat încă de la vârsta de 3 ani a murit.

Băiatul de 3 ani a fost adus în stare critică la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. După câteva săptămâni de comă profundă, băiatul și-a revenit și a fost transferat la Spitalul pentru Copii. La scurt timp băiețelul și-a recunoscut tatăl și a început să mănânce.

Mama băiatului a fost arestată pentru 30 de zile. Ea este acuzată de violență în familie sub formă de omor și violență în familie sub forma de tentativă de omor. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

IML Iași, suspectat de IGPR că-i face scăpați pe șoferii drogați!
07/12/2023 23:20

* „Suceava are 65% confirmări din totalul testărilor efectuate, judetul Neamt are 67% confirmate... Ambele judete duc probele spre analiză către Mdicina Legală din Iasi. Un contraexemplu pe acelasi t ...

Apartamentele în regim hotelier, la mare căutare
07/12/2023 21:33

* iesenii din diaspora plătesc sume impresionante pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă in orasul natal * acestia sunt nevoiti să scoată mii de lei din buzunare pentru a inchiria apartamente in regim hote ...

Mecanismul dependenței de jocuri de noroc, explicat de medicii ieșeni
07/12/2023 21:31

* conform psihiatrilor, jocurile de noroc au capacitatea de a distruge vieţi intr-un timp foarte scurt * astfel, dacă in cazul dependenţei de alcool vorbim despre perioade lungi de timp, lucrurile stau puţi ...

Primăria verifică toate locurile de parcare din oraș
07/12/2023 21:28

* in acest fel, municipalitatea va avea o imagine exactă atat in privinta identitătii celor care sunt indreptăţiţi să ocupe locurile respective, cat si a celor care fac acest lucru in mod abuziv Avand in ...

Transportul în comun s-a scumpit. Ieșenii, nemulțumiți
07/12/2023 21:27

* scumpirea biletelor de călătorie a starnit nemultumiri in randul iesenilor * acestia sustin că pretul cel nou, desi nu foarte mare, nu este justificat, insă speră ca, in viitorul apropiat, să aibă part ...

Istoria medicinei se scrie la Iași - Inimă artificială a studenţilor ieşeni poate funcţiona 100 de ani, fără întrerupere!
07/12/2023 21:26

Proiectul inimii artificiale concepute de 30 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi intră intr-o nouă etapă. Inima artificială a studenţilor ieşeni a ...

Gunoierii amatori au năpădit Iaşul
07/12/2023 21:25

Îi vezi pretudindeni. Dotaţi cu saci uriaşi, sacoşe, unii au şi cărucioare. Scormonesc cu o perseverenţă de invidiat prin tomberoane, „culeg” de acolo tot ce li se pare folositor ori le ...

Afaceriștii ieșeni, invitați să contribuie la modernizarea spațiilor de joacă
07/12/2023 21:24

* modernizarea spatiilor de joacă presupune insă un efort financiar amplu, iar in actualele conditii economice complicate, acest demers ar putea fi mult mai repede concretizat dacă ar exista o sustinere din ...

  Miracolul de Sfântul Nicolae - O fetiţă de 3 ani s-a detubat singură, după ce a fost operată de o tumoră gigant
07/12/2023 21:22

*„La ora 12 şi un pic s-a detubat singură. Mi-a cerut mancare şi a păpat. Cat era ea de sedată, era conştientă. Ba mai mult, marţi seara, grupul nostru de prieteni s-au hotărat ca la ora 21.00 s ...

Doctorița Mariana Pitrop, care a fost de gardă în noaptea în care a murit Alexandra Ivanov, a fost concediată de Spitalul Județean din Botoșani
07/12/2023 14:08

Conducerea Spitalului Judeţean din Botoşani a dispus desfacerea contractului de muncă al medicului Mariana Pitrop, de pe Secţia de obstretică şi ginecologie, considerată responsabilă de moartea Alexandr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei