Colegiu ieșean, premiat la concursul „Școli fără bullying” 2023

3colegiu

Dimensiune font:

| 30-05-2023 13:51

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași a obținut locul II la Concursul Național „Școli fără bullying”, organizat de „Salvați Copiii”. În total au fost 59 de aplicații analizate de reprezentanții organizației, aplicații ce au sintetizat eforturile școlilor în prevenirea bullying-ului.

Astfel, premiul obținut constă în amenajarea în incinta școlii a unui spațiu destinat elevilor: Safe Corner (dotat cu board games, materiale educaționale, pufuri, cărți).

Cele patru secțiuni ale concursului au fost: activități de prevenirea a bullyingului derulate cu elevii din școală, grup de acțiune antibullying funcțional, implicarea activă a ambasadorilor antibullying în desfășurarea sesiunilor de informare pe problematica bullying-ului, activități cu întreaga comunitate educațională (elevi, părinți, cadre didactice). „Toate aplicațiile primite au fost deosebit de valoroase și au adus în atenția noastră strategii inovative de construire a unui climat educațional sigur, propice dezvoltării fiecărui copil. Deși a fost o misiune dificilă pentru membrii juriului, aceștia au apreciat în mod deosebit școlile care au reușit să înscrie activități complexe și creative în cadrul celor patru secțiuni”, au declarat reprezentanții organizației „Salvați Copiii”.

Proiectul a fost destinat școlilor care derulează activități la nivel de comunitate educațională cu implicarea elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru prevenirea fenomenului de bullying. „Proiectul nostru a inclus diferite activități de încurajare a respectării valorilor și misiunii declarate a Colegiului Național „V. Alecsandri” Iași și de creștere a gradului de coeziune între elevi, de identificare a situațiilor de tip bullying și propunerea unor măsuri de corectare a comportamentelor asociate bullying-ului, de încurajare a implicării active a elevilor cu rol de ambasadori anti-bullying în promovarea și respectarea codului antybullying al școlii, de informare a părinților cu privire la responsabilitățile parentale în reducerea situațiilor de bullying”, a declarat prof. consilier școlar Cristina Vameșu. Denisa PINTILIE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:44

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Fragment din lemnul Sfintei Cruci, adus la Straja
22/09/2023 08:50

În perioada 28 septembrie - 2 octombrie, Parohia „Sfintii Împărati Constantin si Elena” Straja II se va bucura de zile de sărbătoare. În cadrul manifestărilor, la 1 octombrie, ...

Un botoșănean i-a oferit unui polițist 1.000 de euro și riscă să ajungă în pușcărie
22/09/2023 08:33

Ofiterii de politie ai Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Botosani au finalizat cercetările in cadrul unui dosar penal in care, la data de 13 septembrie 2023, procurorul de ...

Nereguli pe bandă rulantă la stațiile GPL din Neamț
22/09/2023 08:29

* in urma unui nou control al autoritătilor, activitatea a 3 statii care comercializează GPL in judet a fost sistată, fiind emise 26 de sanctiuni, cu amenzi in valoare totală de 28.500 lei Prefectul judetu ...

Trafic normal în Ziua fără Maşini!
22/09/2023 07:59

    Spre deosebire de alti ani, cand restrictiona accesul autoturismelor in jumătate din oras, Primăria Iasi a decis să nu mai ia astfel de decizii, nici măcar cu ocazia „Zilei Internation ...

Fără tramvaie prin faţa Palatului Culturii
22/09/2023 07:59

  Compania de Transport Public Iasi contribuie la desfăsurarea evenimentului Magia Serii din această seară, motiv pentru care vor fi efectuate modificări in circulatia mijloacelor de transport. Astfel ...

Noi depăşiri ale concentraţiilor de praf în Podul de Piatră şi la Ungheni
22/09/2023 07:59

Ultima monitorizare a calitătii aerului de către Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Iaşi prin intermediul reţelei automate de monitorizare din judeţ, evidenţiază depăşiri faţă de valorile maxim ...

„Let's do it, Romania!”, la Iași: s-au strâns 2.300 de saci cu deșeuri
22/09/2023 07:59

  Asociatia Let’s Do It Romania a organizat săptămana trecută Ziua de Curăţenie Naţională, in cadrul căreia sute de localităţi din intreaga ţară au participat la acţiuni de colectare a ...

Asfaltări în ritm de melc!
22/09/2023 07:59

Consilierul local Iulian Huşanu (USR), cel care a făcut recent o analiză a asfaltărilor pe care echipele municipalităţii ieşene le-au realizat in 2022, revine pe subiectul lentorii cu care angajaţii soc ...

Psihologii trag semnalul de alarmă: Copiii ieșenilor, pândiți de pericole, la tot pasul
22/09/2023 07:52

* „Nu trebuie să ne mai mirăm că foarte multi tineri, minori, fumează si consumă alcool. Aceste lucruri apar din cauza presiunii la care ii supune societatea, din cauza dorintei de a fi la modă, de ...

Oază de verdeață pentru pacienţii de la „Recuperare”
22/09/2023 06:59

  Investiţiile pe care municipalitatea ieşeană le-a demarat in ceea ce priveşte eficienţa energică sau dotările Spitalului de Recuperare au fost dublate de cele vizand crearea unui cadru adecvat in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei