Centrele culturale, chemate să-şi ia în primire sediile de la Palatul Braunstein

1 palatul braunstein

Dimensiune font:

| 25-03-2023 11:30

Începând de ieri, Institutul Francez din Iași va funcționa la etajul 1 al Palatului Braunstein, iar Centrul Cultural German a primit spre folosință un spațiu aflat la etajul 3

Proaspăt reabilitat și refuncționalizat, Palatul Braunstein va găzdui Centrul Cultural European, noua instituție urmând să promoveze proiectele culturale locale, naționale și europene, susținând totodată valorile și tradițiile multiculturale ale României. În ședința de Consiliu Local din 26 iulie 2022 au fost votate patru proiecte de hotărâri privind asocierea Institutului Francez din Iași, Centrului de Cultură Italian, Centrului Cultural German, Universității Națională de Arte „George Enescu” și Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Iași cu Primăria Municipiului Iași pentru constituirea Centrului Cultural European.

Conform acordurilor de asociere, care vor fi încheiate pe o perioadă de cinci ani, Institutul Francez din Iași și Centrul Cultural Italian vor funcționa la etajul 1 al Palatului Braunstein, Centrul Cultural German va primi spre folosință un spațiu aflat la etajul 3, în timp ce Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și filiala ieșeană a Uniunii Artiștilor Plastici din România vor desfășura activități la parterul și mansarda clădirii.

Acordurile de asociere prevăd ca toate aceste instituții să organizeze manifestări cu caracter cultural (concerte, spectacole, expoziții, donații de carte, seri culturale, proiecții de film, târguri) și educative (dezbateri, concursuri, conferințe, prelegeri, mese rotunde, teatru – lectură).

Primele două centre au intrat în casă nouă

Începând de ieri,  palatul a devenit gazdă pentru noile sedii ale Institutului Francez și Centrului Cultural German. „Am făcut astfel pașii decisivi pentru a transforma Palatul Braunstein, așa cum am promis, în Centrul Cultural European! Am avut bucuria și onoarea de a-i avea alături la inaugurarea festivă a acestora pe Excelența Sa doamna Laurence Auer, Ambasadorul Republicii Franceze în România, și Excelența Sa domnul Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania la București. Celor două centre le urez succes în toate proiectele viitoare! Rămânem deschiși și către celelalte instituții culturale ale statelor partenere, pe care le așteptăm alături în Centrul Cultural European ieșean!”, a spus primarul Mihai Chirica.

Valoarea totală a proiectului de consolidare și refuncționalizare a Palatului Braunstein a fost de 22.893.522,86 lei, inclusiv TVA (circa 4,65 milioane de euro). Proiectul, încheiat în urmă cu un an, a fost cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de investiții 5.1.

Ambasadori mulţumiţi

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Laurence Lauer a declarat celor veniţi să ia parte la inaugurarea Institutului Francez în Palatul Braunstein coincide cu aniversarea a 30 de ani de când România a aderat la Asociaţia Internaţională a Francofoniei. „Se ştie că Iaşul este un oraş francofon, atât datorită universităţilor, cât şi profesorilor, dar şi legăturilor între artişti, oameni de cultură. Sunt cu atât mai fericită să fiu la această inaugurare a centrelor culturale din Palatul Braunstein. Ce simbol mai frumos decât reunirea în aceaşi loc a două centre culturale prezente la Iaşi încă de la începutul anilor 1990. Două centre care mai bine de 30 de ani au oferit oraşului, comunităţii academice, şcolilor, artiştilor şi tuturor iubitorilor de cultură germană şi franceză către tot ce creau şi produceau aceste ţări”, a spus ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, Laurence Lauer.

La rândul său, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer consideră că inaugurarea celor două centre culturale în Palatul Braunstein arată dimensiunea culturală internaţională deosebită pe care o are Iaşil. Azi nu inaugurăm doar Centrului Cultural German şi Institutului Cultural Francez în splendidul şi recentul reabilitat Palat Braunstein, ci scriem un alt capitol al colaborării franco-germane în Europa, în ţara noastră gazdă şi parteneră, România, aici, în Iaşiul ospitalier cu o activitate culturală deosebit de dinamică”, a declarat Peer Geuber. Laura RADU, Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Orasul Iasi ! 4 K/VIDEO
05/06/2023 17:22
 Românul cel mai bine plătit din Europa este un sucevean
05/06/2023 16:47

Una dintre cele mai mari companii din lume este condusă de un roman. Este vorba despre Silviu Popovici, care este seful Diviziei Europa a PepsiCo, o companie cu o cifră de afaceri de 13 miliade de dolari in 2 ...

 Ciprian Porumbescu, omagiat la Stupca
05/06/2023 13:25

Marele compozitor Ciprian Porumbescu a fost comemorat astăzi la Stupca, locul nasterii sale. La manifestări, care au reunit si o slujbă religioasă, a participat si presedintele Consiliului Judetean Suceava, ...

 Artiștii lirici ai Iașului, prezenți la două festivaluri importante de operă
05/06/2023 12:56

Opera Natională Romană din Iasi va participa in această lună la DescOperă, un festival international organizat la Butuceni, in Republica Moldova. La inedita manifestare in aer liber, care a atras la fiecar ...

Ciprian Porumbescu, sărbătorit la Stupca
05/06/2023 11:55

Împlinirea a 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu va fi marcată luni, 5 iunie, la Stupca, printr-o serie de manifestări deschise cu o slujbă de pomenire, care va fi oficiată la ...

 Au apărut problemele pe autostrada A7
05/06/2023 11:43

La santierul deschis pentru construirea Autostrăzii A7 au apărut probleme. Unul dintre contractanti, asocierea Pizzarotti – Retter, a cerut si primit o prelungire de termen pentru finalizarea lucrărilo ...

Iertat de judecători, după ce a dat foc la grajdul vecinului
05/06/2023 08:59

Ion B. din Hartoape, comuna Vanători, a intrat in belea pe data (număr cu ghionion) de 13 aprilie 2020. Era in plină pandemie şi, neavand altceva mai bun de făcut, omul s-a apucat să-şi cureţe grădina. ...

VIDEO Serbările comunei Ciurea
05/06/2023 08:12

Autoritătile din Ciurea au marcat astăzi o nouă sărbătoare a comunei. Ciurenii, şi nu doar ei, au fost invitaţi la un program artistic si cultural susţinut de artişti profesionişti, care se va intinde ...

Depoul Dacia, demolat
05/06/2023 07:59

Lucrările de demolare de la Depoul din Dacia incep in această lună. Pe acel amplasament vor fi construite un al depou si un alt garaj, autonome din punct de vedere energetic, pentru tramvaiele si autobuzele ...

Cosmos Tănase, taxat cu 28.000 lei, după ce a ameninţat un poliţist
05/06/2023 07:59

Prin sentinţa pronunţată miercuri, 31 mai a.c., Curtea de Apel Iaşi a stabilit un record in ce priveşte cuantumul unei amenzi penale, condamnatul fiind nimeni altul decat celebrul interlop Cosmos Tănase. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei