Cel mai dibaci hoţ din Iaşi, salvat de procurori

3betiv

Dimensiune font:

| 06-02-2023 07:59

 * după aproape trei ani de eforturi, procurorii s-au dat bătuţi și au renunţat la urmărirea penală * infractorul operează doar după ce se asigură că nu sunt camere de supraveghere în zona vizată, apoi cheltuieşte „prada” în sume mici, nu toţi banii deodată


Se ştie despre el că e tânăr, aproximativ 25 ani, are o constituţie atletică, atunci când iese la furat, se îmbracă în haine închise la culoare, poartă fes şi gluga trasă pe cap. E deosebit de prudent, nu operează decât după ce se asigură că, în zona unde dă atacul, nu sunt camere de supraveghere ori martori. Şi, evident, că victimele nu sunt capabile de a riposta.

Aşa au stat lucrurile şi în cazul lui Alexandru M., acesta rămânând, definitiv, cu buza umflată. În dimineaţa de 9 februarie 2020, după ce a petrecut toată noaptea într-un bar din Copou şi s-a îmbătat bine de tot, Alexandru a pornit către casă. A mers pe jos până în Piaţa Unirii, sperând să mai iasă alcoolul din el. Pe la 6.30, s-a urcat în tramvai şi a adormit buştean. L-a trezit vatmanul, patru ore mai târziu. A coborât şi, instinctiv, şi-a verificat buzunarele. Telefonul era la locul lui, dar portofelul în care ţinea cardurile bancare, cartea de identitate, permisul de conducere, precum şi aproape o sută de lei, dispăruse.

Obosit după aşa noapte, n-ar fi vrut să se ducă la poliţie chiar atunci, dar n-a avut încotro. Era bombardat cu notificări pe telefon despre tranzacţiile ce se tot făceau cu cardurile sale. Sume mici, între 2,50 şi 62 lei. Însă foarte multe, aproape la foc automat. S-a dus şi a reclamat furtul, menţionând că a rămas fără portofel în intervalul cât a mers cu tramvaiul.

Poliţiştii au demarat imediat ancheta, solicitând imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Atât din tramvai, cât şi din locurile unde fuseseră efectuate tranzacţiile bancare. Fiasco total. Mijlocul de transport în comun, caz extrem de rar, nu era dotat cu aşa ceva. La fel şi magazinele de unde hoţul făcuse cumpărături cu cardurile lui Alexandru. Unul singur a surprins câteva imagini, dar, în afara semnalmentelor pomenite la început, nimic care să ducă la identificarea făptaşului.

După aproape trei ani de eforturi, procurorii s-au dat bătuţi. Au solicitat judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi să confirme ordonanţa prin care au decis renunţarea la urmărirea penală. Întrucât „nu există un interes public în urmărirea faptelor, având în vedere imposibilitatea obţinerii de date suplimentare în cauză, date fiind împrejurările concrete de săvârşire a faptelor activitate desfăşurată în mediul on-line, particularitate ce limitează metodele investigative ce ar putea fi utilizate şi ridică gradul de dificultate în ceea ce priveşte obţinerea probelor, existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse”. Lucru care s-a şi întâmplat prin încheierea pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute. Dibaciul hoţ scapă încă o dată. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:15

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Coşmarul ieşenilor din CUG poate lua sfârşit
30/03/2023 08:59

  Una dintre problemele cu care se confruntă locuitorii comunei Ciurea, dar şi ieşeni din CUG, este traficul supraaglomerat inspre si dinspre Iasi. Drumul judetean 248, care leagă Ciurea de Iasi, are ...

Peste 10.000 de pensionari ieşeni primesc tichete de Paște
30/03/2023 07:59

Cu ocazia Sărbătorilor de Pasti pensionarii ieseni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Actiunea este organizată de Primăria Iasi, prin Directia de Asistentă Socială. Acţiunea se af ...

Eleganța se învață
30/03/2023 07:43

I-au plăcut mereu frumosul, eleganta. O caracterizează echilibrul si este un educator de stil cunoscut. „Sunt un antreprenor social, povestitor, sfătuitor si educator de stil, cum imi place mie să spu ...

Digitalizare la CTP Iaşi!
30/03/2023 07:15

  Compania de Transport Public Iasi, alӑturi de Primăria Iasi, anunţӑ implementarea platformei tranzy.ai ca instrument de management esenţial pentru digitalizarea şi organizarea activitӑţii, opera ...

Ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate
30/03/2023 06:59

    Începand cu data de ieri, Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie cea de-a sasea transă de pachete cu alimente oferite prin Programul Operational Ajutorarea Pe ...

Olog şi beat, Costică n-a mai ajuns la Probaţiune. Acum face puşcărie
29/03/2023 23:59

Alcoolic, cu handicap locmotor, deficienţe de vorbire şi suferind de retard mintal, Costică V. n-a avut şansa altei cariere decat cea de zilier in agricultură. Muncea doar atunci cand nu era internat la So ...

Ajutoare ieşenilor pentru Turcia au ajuns la destinaţie
29/03/2023 23:59

  Ajutoarele donate de ieseni pentru victimele cutremurelor din Turcia au fost expediate si au ajuns la destinatie marti, 28 martie, pentru a fi impărtite celor care au atata nevoie de ele! „Asa cu ...

Povestea Palatului Culturii, una din cele mai emblematice cladiri din municipiul Iasi
29/03/2023 21:54

Palatul Culturii din Iasi este o clădire emblematică, construită, in perioada 1906 – 1925, in perimetrul fostei curti domnesti medievale moldovenesti, pe locul fostului palat domnesc. Astăzi, Palatul ...

Eleganța se învață
29/03/2023 21:03

I-au plăcut mereu frumosul, eleganta. O caracterizează echilibrul si este un educator de stil cunoscut. „Sunt un antreprenor social, povestitor, sfătuitor si educator de stil, cum imi place mie să spu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei