Ce sume alocă municipalitatea ieşeană drept ajutoare sociale sau de urgenţă

1sume atribuite

Dimensiune font:

| 28-03-2023 23:59

Persoanele fără venituri pot primi 200 de lei pentru a/şi face buletin * mamele cu venituri reduse sau copii cu dizabilităţi pot primi ajutoare de 500 lei, dublul burselor sociale acordate elevilor * în schimb, un ieşean care a atins vârsta de 100 de ani poate fi recompoensat cu 2.500 de lei

 

 

Municipalitatea ieşeană a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind acordarea beneficiilor de asistență socială în municipiul Iași. Potrivit documentului, primarul Iaşului poate acorda ajutoare de urgență, în limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul ori reşedința în municipiul Iaşi, care se află în situații de necesitate apărute ca urmare a unor calamități naturale, incendii, accidente, epidemii precum şi în alte situații deosebite care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, inclusiv în caz de deces în țară sau în străinătate. Situațiile de necesitate care impun acordarea de ajutoare de urgență, sunt cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii de vegetație, stare de secetă, stare de caniculă ori vreme extremă cu temperaturi scăzute, în care apar atenționări de cod galben, portocaliu sau roșu), incendii asupra imobilelor ori a altor bunuri proprii, accidente (rutiere, feroviare, aeriene) care au adus prejudicii grave persoanei (apariția unor infirmități, perioadă de spitalizare mare, alte sechele apărute ca umare a accidentului) şi situațiile de epidemie - extinderea unei boli contagioase, într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane. La rândul lor, situațiile deosebite care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială se referă la o boală gravă, lipsa veniturilor, lipsa susținătorilor legali, sau lipsa unor dispozitive medicale necesare îmbunătățirii stării de sănătate.

Între 200 şi 2.500 de lei

La prima vedere, sumele par mici. Pentru înregistrarea tardivă a naşterii, precum şi pentru costurile expertizelor medico - legale pentru bolnavii psihici din familiile cu venituri până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară se acordă  până la 1.000 lei. Apoi, în vederea punerii în legalitate pe linie de evidenţă a populaţiei şi stare civilă, se pot acorda ajutoare băneşti persoanelor fără venituri până la suma de 200 lei. Ceva mai mult, adică un salariu minim – 1.890 lei – poate primi un bolnav cronic, cu prioritate persoane vârstnice singure sau provenite defavorizate, dar numai dacă prezintă acte medicale din care să reiasă starea de sănătate, sau acte care să ateste costul medicamentelor sau ale tratamentelor prescrise. Persoanele cu boli grave, pot primi două salarii minime.

În ceea ce priveşte educaţia, copiii din familii nevoiaşe calificaţi la Olimpiade pot primi până la suma 2.000 lei pe an în vederea acoperirii unei părţi din costurile necesare deplasării acestora la concursuri. Alţi 200 lei sunt alocaţi, sub forme de burse sociale, elevilor din familii sărace sau 250 lei pentru elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură (premii şcolare), cu activităţi extraşcolare deosebite. Bursele se acordă pentru şase luni.

Proiectul mai prevede ajutoare de urgenţă în bani pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități pentru decontarea ședințelor de terapie/consiliere (cel mult 4 ședințe pe lună), dar fără a se depăși suma de 500 lei lunar. Tot 500 lei primesc mamele cu venituri reduse, iar o sumă de cinci ori mai mare – 2.500 lei – poate fi acordată pentru persoanele vârstnice, cu vârsta egală sau mai mare de 100 ani. Alte sume: 900 de lei pentru primul născut, 500 de lei drept ajutor pentru evenimente neprevăzute, acordate persoanelor

sau familiilor aflate în dificultate, care nu se încadrează în celelalte forme de ajutoare menționate anterior. Proiectul mai prevede şi acordarea de bunuri pentru alte catgeorii defavorizate. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Un păşcănean a tăiat cauciurile de la maşina vecinei, apoi i-a lăsat în parbriz un bileţel macabru
05/06/2023 23:59

După o sfadă cu vecina, Vasile N. din comuna Lespezi, s-a răzbunat pe ea intr-un mod pueril. A ieşit in drum inarmat cu un cuţit şi a tăiat cu el toate cauciurile de la Volkswagenul femeii. Apoi, ca ea s ...

O ieşeancă a produs, clandestin, 4.000 litri de vin din mure
05/06/2023 23:59

Marinela Antica din comuna Butea a avut o excelentă idee de afaceri, insă i-au trebuit aproape cinci ani pentru a se putea bucura de roadele muncii ei. Nu din pricina convulsiilor pieţei, ci din motive de le ...

Cerşetoria-mascată, un fenoment care ia amploare la Iași!
05/06/2023 23:59

În vara lui 2021, la Iaşi, a fost lansată oficial o amplă campanie care avea drept scop diminuarea fenomenului cersetoriei in municipiul Iasi. Potrivit iniţiatorilor, campania işi propunea urmărirea ...

 E 85 rămâne „drumul morții”
05/06/2023 21:04

  Romania continuă să ocupe prima pozitie in clasamentul accidentelor rutiere mortale din Uniunea Europeană. În 2022, avea cea mai mare rată a decelor in accidente rutiere din toată comuni ...

 „Îmi doresc să aduc o schimbare în percepția subiectivă a frumosului și a înțelegerii obiective a eleganței”
05/06/2023 20:30

În lumea contemporană de afaceri, femeile isi aduc contributia semnificativă prin combinatia de elegantă, inteligentă, spirit antreprenorial si abilitatea de a intelege si aplica principiile psih ...

Orasul Iasi ! 4 K/VIDEO
05/06/2023 17:22
 Românul cel mai bine plătit din Europa este un sucevean
05/06/2023 16:47

Una dintre cele mai mari companii din lume este condusă de un roman. Este vorba despre Silviu Popovici, care este seful Diviziei Europa a PepsiCo, o companie cu o cifră de afaceri de 13 miliade de dolari in 2 ...

 Ciprian Porumbescu, omagiat la Stupca
05/06/2023 13:25

Marele compozitor Ciprian Porumbescu a fost comemorat astăzi la Stupca, locul nasterii sale. La manifestări, care au reunit si o slujbă religioasă, a participat si presedintele Consiliului Judetean Suceava, ...

 Artiștii lirici ai Iașului, prezenți la două festivaluri importante de operă
05/06/2023 12:56

Opera Natională Romană din Iasi va participa in această lună la DescOperă, un festival international organizat la Butuceni, in Republica Moldova. La inedita manifestare in aer liber, care a atras la fiecar ...

Ciprian Porumbescu, sărbătorit la Stupca
05/06/2023 11:55

Împlinirea a 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu va fi marcată luni, 5 iunie, la Stupca, printr-o serie de manifestări deschise cu o slujbă de pomenire, care va fi oficiată la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei