Caporalul ţepar a fost condamnat. O prietenie veche de 40 de ani, năruită pentru câteva bancnote

1caporal

Dimensiune font:

| 24-06-2024 09:04

În sfârşit, la Tribunalul Militar Iaşi s-a dat sentinţa şi în altă speţă decât cele de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. E vorba de un dosar de înşelăciune, în care inculpat e un caporal de la o unitate militară din zonă. P.D.M. s-a angajat în armată încă din 2006, a căpătat ceva influenţă, ajungea uşor la ofiţeri...

El era prieten vechi, de aproximativ 40 de ani, cu C.C.A., un şofer profesionist. Acesta din urmă avea un serviciu solicitant şi destul de prost plătit. Aşa că, în noiembrie 2022, a apelat la P.D.M., cerându-i să-l ajute la angajarea în unitatea militară unde acesta lucra.

Caporalul a simţit imediat că-i rost de făcut nişte bani fără prea multă bătaie de cap și a trecut imediat la acţiune. Deşi ştia foarte bine că în unitate nu mai sunt posturi vacante, el i-a promis vechiului prieten că-l va ajuta. Dar îi trebuie 250 euro pentru întocmirea dosarului de angajare. Taxele aferente participării la etapele de angajare. Totodată, şoferul a fost pus să vină cu cazierul judiciar, cazierul auto, atestatul profesional, copie după cartea de identitate, diplomele de studii şi cardul tahograf.

Militarul a spus că, mai departe, se ocupă el de bunul mers al dosarului. După ce a strâns toate actele solicitate, precum şi banii, C.C.A. s-a întâlnit cu P.D.M. la o terasă din oraş. Caporalul a luat toate hârtiile şi cei 250 euro, la despărţire, spunându-i şoferului că o să mai trebuiască nişte bani. Pentru vizita medicală, examenul psihologic şi transportul până la spital şi înapoi.

A băgat bancnotele în buzunar, dar n-a rezolvat nimic

Dar asta, mai încolo. Precizările astea l-au făcut pe C.C.A. să nu băniască nimic. Banii îi avea strânşi pentru cursurile şcolii de şoferi şi examenul auto ce urma să fie susţinut de către fiul său.

P.D.M. a băgat bancnotele în buzunar şi, evident, n-a rezolvat nimic. Ca să mai tragă un pic de timp, militarul i-a spus că cele două posturi de şofer abia fuseseră deblocate şi mai trebuie aşteptat un timp, până ce se rezolvă cu birocraţia. După această discuţie, n-a mai răspuns nici la telefon, nici la mesaje.

C.C.A. a tot sperat că nu-i vorba de nicio ţeapă, dar, din mai 2023, îndoielile sale au tot crescut. Drept urmare, la finele anului trecut, şoferul, soţia şi cumnata sa au făcut plângere împotriva lui P.D.M. Pentru înşelăciune.

Procurorilor militari nu le-a trebuie prea mult timp pentru a-şi da seama că reclamaţia are la bază fapte reale. L-au audiat pe caporal, în februarie a.c. au finalizat rechizitoriul, pe care l-au trimis imediat în instanţă.

Au fost doar trei termene de judecată, astfel încât, zilele trecute, magistraţii de la Tribunalul Militar Iaşi au dat sentinţa. Una destul de blândă pentru caporal. Condamnare la zece luni de închisoare, dar cu amânarea executării pedepsei şi un termen de supraveghere de doi ani. Partea mai delicată e că s-a năruit o prietenie veche de 40 de ani. Claudiu CONSTANTIN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:07

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
De la trenulețele din lemn, la roboți
25/07/2024 13:51

Romania comunistă a traversat o perioadă de izolare economică si politică, al cărei impact direct s-a reflectat in productia si disponibilitatea jucăriilor. Importurile erau strict controlate, iar industr ...

Bătrâni cazați în condiții mizerabile, la un centru din Neamț
25/07/2024 12:23

Mai multe nereguli grave au fost constatate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor in urma unui control efectuat la Centrul de Abilitare şi Reabilitare ‘Casa Colibri’ din localitatea Răzb ...

1.000 locuri de muncă disponibile în judeţul Iaşi
25/07/2024 11:11

* sporul e dat de construcţii, unde necesarul de personal a ajuns la 476 * creşteri uşoare in HoReCa, transporturi şi sănătate * vestea proastă e că scade in continuare numărul locurilor de muncă disp ...

Studenții de la Agronomie se bat pe locurile de muncă din fermele Universității
25/07/2024 09:30

Peste vară, studentii Universitătii pentru Stiintele Vietii din Iasi au ocazia să lucreze in cadrul fermelor sau centrelor de cercetare si primesc bani pentru asta. Salariul minim pe economie este atrăgăto ...

Curtea de Apel Iaşi n-a fost de acord să trimită un vasluian după gratii pentru câteva palme
25/07/2024 09:27

* Judecătoria Huşi il condamnase la doi ani şi şase luni, cu executare, pentru violenţe in familie * a fost vorba de o chelfăneală administrată la beţie * victima, adică soţia inculpatului, a vrut s ...

Peste 5.000 de elevi au fost admiși în învăţământul liceal ieșean
25/07/2024 09:25

* in etapele anterioare repartizării computerizate au fost admisi in invătămantul liceal alti 737 absolventi de clasa a VIII-a * pentru următoarele etape de admitere in liceu au rămas 165 de locuri libere ...

Roșiile din piețele ieșene, prea scumpe și de o calitate îndoielnică
25/07/2024 09:13

O simplă plimbare prin pietele din Iasi oferă o priveliste contrastantă: rosii strălucitoare si colorate pe de o parte, dar preturi care ii fac pe multi clienti să se intrebe dacă merită să scoată bani ...

Soprana Diana Bucur, de la Opera Națională Română din Iași, va cânta într-unul din teatrele istorice ale Italiei
25/07/2024 09:08

Într-un an marcat de celebrarea centenarului marelui compozitor italian Giacomo Puccini, Romania are ocazia să fie martoră la un eveniment artistic de exceptie. Soprana ieseană Diana Bucur, de la Opera ...

Încă opt ani de puşcărie pentru un violator care abia fusese pus în libertate
25/07/2024 09:00

* acesta şi-a petrecut aproape intreg deceniul trecut după gratii * n-a rezistat decat cateva luni in civilie * a fost la un pas s-o comită din nou, dar ameninţarea cu o piatră l-a făcut să dea inapoi * ...

Activitate intensă a pompierilor ieșeni, în ultimele 24 de ore
25/07/2024 08:32

Ultimele 24 de ore au fost cu adevărat „de foc” pentru pompierii militari ieseni, care au fost solicitati să intervină la nu mai putin de 47 de cazuri de stingere a incendiilor, acordarea de prim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei