Canicula face victime, la Iaşi

1canicula

Dimensiune font:

| 30-06-2022 23:59

Din cauza căldurii mari, un ieşean a intrat ieri în comă, în timp ce se afla pe stradă, fiind găsit de persoanele care circulau prin zona Tătăraşi * la spital, medicii au constatat că acesta avea o temperatură corporală foarte mare, dar şi faptul că se afla în stare de ebrietate foarte avansată * primarul Mihai Chirica a dispus direcțiilor, instituțiilor subordonate și companiilor municipale să actualizeze și să aplice planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei

 

 

Ambulanţa cu medic a adus din stradă un bărbat de aproximativ 50 ani. Acesta era în stare de comă, cu hipertermie, temperatura corporală fiind de 41,4 grade, cu afectare hepatică şi renală. De asemenea, avea o alcoolemie aproximativ 1 la mie. A fost intubat şi ventilat. Prognosticul este rezervat”, a spus prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Medicul atrage atenţia ca în această perioadă să fim atenţi la consumul de alcool şi cafea, ambele băuturi trebuind a fi consumate în cantităţi mici.

Profesorul a explicat că un corp uman poate ajunge la temperatura de 40 de grade sau mai mult în cel mult 30 de minute de la expunere, timp în care încep să fie afectate organele, mai ales ficatul şi rinichii, fapt care duce la insuficienţa hepatică sau la insuficienţă renală.

Tot din cauza hipertermiei poate fi afectată şi coagulara sângelui, apărând sângerări sau, din contră, pot duce la coagulări şi, implicit, duc la infarct sau embolie pulmonară. De asemenea, atunci când ne expunem mai mult la soare sau temperatura este crescută este afectată şi activitatea neurologică. Practic, creierul se dilată şi apasă pe centrii nervoşi responsabili cu respiraţia sau activitatea cardiacă, situaţie în care o persoană poate suferi un edem cerebral şi să îşi piardă starea de conştienţă.

Pentru a face faţă căldurii, corpul încearcă să ne dea primele semne de alarmă. Câteva dintre aceste semne sunt transpiraţia, umflarea picioarelor, care pot fi urmate de stări de leşin sau chiar afectări cardiovasculare.

Canicula ne poate pune sănătatea în pericol

Deocamdată, nu au fost aduse cazuri grave la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sf.Spiridon” din Iași pe fondul caniculei, însă pentru a nu ajunge la medic, populația ar trebui să respecte anumite recomandări. „Ținând cont de faptul că temperaturile au crescut foarte mult, transmitem populației să ia în considerare măsurile de prevenție. De aceea, activitățile fizice trebuie evitate în intervalul 11.00-16.00, iar în zilele caniculare trebuie evitate între orele 10.00-17.00. Sunt activități care se pot face la primele ore ale dimineții sau seara”, a declarat prof.univ.dr.Diana Cimpoeșu.

De asemenea, cei care au activități în căldură și construcții trebuie să respecte pauza de prânz, hidratarea cu apă, ceai sau sucuri naturale. „Este necesar consumul a doi litri minimum sau chiar peste atunci când se face o activitate fizică consumatoare de energie și care duce la deshidratare. Se recomandă evitarea consumului de alcool, vizitarea persoanelor vulnerabile, cei care locuiesc siguri, cei care sunt bolnavi sau bătrâni trebuie vizitați fie de ONG-uri, fie de autoritățile locale, ori de rude. Sunt situații în care ne sunt aduși bătrâni hipertermici din încăperi care nu sunt ventilate, oameni care nu s-au putut hidrata corespunzător sau chiar nu au putut mânca. Sperăm că cei afectați de caniculă vor ajunge în număr cât mai mic la spital”, a mai spus prof.univ.dr.Diana Cimpoeșu.

În cazul în care apar manifestări legate de expunerea la căldură (crampele de caldură, insolaţia, epuizarea, şocul hipertermic), medicul recomandă odihnă în spaţiu umbrit şi răcoros, scăderea temperaturii corpului (udat şi ventilat), consumul de lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt) şi, nu în ultimul rând, repaus fizic pentru câteva ore.  Dacă manifestările nu dispar sau se agravează, în cazul în care nu aveţi cum să vă deplasaţi singuri la spital, trebuie să sunaţi la 112 pentru a fi transportaţi cu o ambulanţă.

1.500 de ieşeni, monitorizaţi de Primărie

Primarul Mihai Chirica a dispus direcțiilor, instituțiilor subordonate și companiilor municipale să actualizeze și să aplice planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei. Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) continuă identificarea şi monitorizarea persoanelor defavorizate care pot fi afectate sever pe perioada de avertizare caniculară. În evidenţele DAS în categoria menţionată anterior sunt incluse persoanele vârstnice singure sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoane fără locuinţă, persoane asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei. Numărul persoanelor monitorizate este de aproximativ 1.500.

De asemenea, sunt deschise linii telefonice pentru preluarea, în regim de urgenţă, a sesizărilor venite de la populaţia Iaşului: 0332.440.647 și 0232.206.344, disponibile în intervalul orar 9.00 – 16.00, zilnic, în perioada caniculară, cu avertizare de cod galben, portocaliu sau roşu, respectiv numărul de telefon 0751.114.672, în intervalul orar 16.00 – 19.00.

DAS reia și achiziţionarea unor produse necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate: apă, fructe etc., distribuirea acestora urmând a fi făcută la domiciliile persoanele defavorizate aflate în evidenţa direcţiei.

Apă la capetele de linii

Și SC Compania de Transport Public (CTP) SA vine în sprijinul călătorilor în zilele aflate sub avertizare de cod galben de caniculă. „S-a dispus ca la toate capetele de linie, angajații instituției să distribuie pahare cu apă persoanelor care au nevoie de hidratare. Locurile prevăzute cu dozatoare de apă sunt: Rond Copou, Rond Baza 3, Rond Dacia, Tătărași Nord, Rond Canta, Selgros, Tehnopolis, Târgu Cucu, Bucium, Blocuri Ciurea și Tomești”, spune Cristi Stoica, directorul CTP Iaşi.

Reprezentanții CTP le recomandă călătorilor aflați în să evite pe cât posibil expunerea la soare și să poarte haine de culoare deschisă și șepci sau pălării.

Cişmele funcţionale

Alte măsuri incluse în planul planul de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei se referă la faptul că societăţile furnizoare de utilităţi publice trebuie să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă.. La rândul ei, SC ApaVital SA Iaşi trebuie să verifice dacă cişmelele sau fântânile stradale sunt în stare de funcţionare, în paralel cu asigurarea distribuţiei de apă potabilă în zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie a apei potabile şi ale căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut sau secat. Laura RADU, Ruxandra CAŞU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:30

  Piața Metropolitană, organizată în premieră pe esplanada din Dancu
19/08/2022 10:15

  Cele mai bune produse ale fermierilor si mestesugarilor din jurul Iasului se adună la Piata Metropolitană, duminică, 21 august, intre orele 8.30 – 20.00, in Parcul Dancu (pe esplanadă). Î ...

Ieşenii, obligaţi la duşuri reci timp de o săptămână!
19/08/2022 10:00

În vederea remedierii defectiunilor apărute pe circuitele de termoficare urbană din incinta CET 1 Iasi si pe retelele de transport si distributie a agentului termic, astfel să fie evitate eventualele p ...

Crema muzicii româneşti concertează la Iaşi!
19/08/2022 09:59

    În acest weekend Iasul va deveni tăramul faptelor bune, deoarece mii de pelerini urbani sunt asteptati la INIMO, Festivalul Familiei, eveniment sustinut si de Primăria Municipiului Iasi. ...

Tragedie în apropiere de Paşcani
19/08/2022 09:57

Vineri dimineaţa, in jurul orei 5, politistii din cadrul Biroului Rutier Pascani au fost sesizati despre un accident rutier produs pe DN 28A, in afara localitătii Gastesti. Din primele cercetări efectuate d ...

Iașul, locul doi în topul orașelor care au atras cei mai mulți chiriași de birouri
19/08/2022 07:59

  Principalele orase care au inregistrat cereri de spatii de birouri au fost Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj Napoca, Brasov si Sibiu. Este concluzia unui studiu publicat de „Forbes”, cu refer ...

Curtea de Apel Iaşi a anulat o condamnare de cinci ani închisoare cu executare
18/08/2022 23:59

Nicu Daniel P. nu s-a gandit niciun moment in ce belea avea să intre atunci cand şi-a cumpărat o Dacie veche fără a face actele. Targul s-a făcut in Vaslui, pe 1 martie 2017, la orele pranzului. Curios s ...

„Centura Moldovei” înghite 150.000 lei de la bugetul local
18/08/2022 23:59

  Municipalitatea ieseană a incheiat un acord de parteneriat cu Federaţia Romană de Box in vederea organizării la Iasi a Turneului International de Box „Centura Moldovei” in perioada 22 - ...

Un bodyguard vrea în libertate, după ce şi-a ucis iubita cu lovituri de curea la fund
18/08/2022 23:59

Angel L. şi Georgiana P. au trăit doi ani in concubinaj, din 2018 şi pană pe 19 iunie 2020, cand femeia a decedat in Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”. Cei doi locuiau intr-o comună din ...

Palatul Roznovanu va fi închis astăzi. Se stropeşte cu insecticid
18/08/2022 23:59

  Primăria Municipiului Iaşi anunţă contribuabilii ieşeni (persoane fizice si persoane juridice) că astăzi, 19 august 2022, incepand cu ora 14.30, se va intrerupe programul de lucru cu publicul la ...

Mandolina susţine că e nevinovată. Doar analfabetă
18/08/2022 23:59

 Cazul Mandolinei Stănescu a uimit opinia publică prin duritatea sentinţei dată de Tribunalul Iaşi pe 26 octombrie 2021. Inculpată pentru evaziune fiscală in formă continuată, femeia de etnie rrom ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei