Buciumul devine cea mai „fierbinte” zonă a oraşului

1bucium

Dimensiune font:

| 30-05-2023 13:40

Primarul Mihai Chirica a anunţat ieri că în zilele următoare vor începe lucrările la Şoseaua Bucium şi Pasarela Socola * „nu vom întrerupe circulația, nu avem capacitatea de deviere pe alte străzi pentru că nu există”, spune edilul-şef * în prezent, în jur de 120 de străzi din oraş se află în diverse stadii: contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare

O veste aşteptată de mii de ieşeni au fost oficializată ieri de primarul Mihai Chirica. Edilul-şef a spus că vor începe lucrările la Şoseaua Bucium, care se vor derula în paralel cu cele de la pasarela Socola, care, însă, nu va fi închisă. „În această săptămână încep lucrările pe Şoseaua Bucium, până la Vultur, paralel cu lucrările de pe pasajul Socola. Nu vom întrerupe circulația, nu ne putem permite, și nu avem nici capacitatea de deviere pe alte străzi pentru că nu există. Am dat drumul și la licitația pentru Bulevardul Poitiers”, a declarat primarul Mihai Chirica, răspunzând la o interpelare a unui consilier. Era de aşteptat ca lucrările să înceapă încă din toamna lui 2022, cu atât mai mult cu cât desemnarea executantului lucrărilor avuse loc în luna august, însă proiectantul a  tergiversat la nesfârşit transmiterea unor planşe privind modificarea marcajelor rutiere, iar municipalitatea a finalizat documentaţia cu altă firmă. Șoseaua va fi modernizată pe o porțiune de 3,4 km, respectiv sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Poitiers și intersecția cu stradela Păun unde

sistemul rutier, realizat din îmbrăcăminte asfaltică, se află într-o stare avansată de degradare, cu fisuri, crăpături, tasări și denivelări, producând disconfort participanților la trafic. „Pe Şoseaua Bucium au fost executate lucrări la rețeaua de canalizare și gaze naturale, pozate în carosabilul străzii. Aceste lucrări au dus la degradarea în timp a carosabilului generând o circulație anevoioasă, ceea ce duce la creșterea timpului de deplasare în trafic”, spun specialiştii. Investiția presupune modernizarea drumului, reabilitarea podului Bucium, modernizarea instalației de iluminat, precum și amenajarea de piste de biciclete (ori la marginea carosabilului, ori pe trotuar, după zona spațiului verde).  Cei 324 de stâlpi de beton vor fi dezafectați și vor fi înlocuiți cu 202 stâlpi metalici cu o înălțime de 9,5 metri. Pentru realizarea iluminatului se vor monta pe stâlpi corpuri de iluminat cu surse led.

Primăria va reface și Pasarela Bucium

Un alt proiect este legat de reabilitarea pasarelei Socola, ce face legătura cu Șoseaua Bucium. Pasarela va fi extinsă la 5 benzi, va beneficia și de piste de biciclete, dar și de alte facilități. În prezent, pasarela Bucium are patru benzi a câte 3,5 metri, câte două pe fiecare sens de mers. Conform noului proiect, șoseaua va avea cinci benzi, din care două de 3.25 metri și alte trei a câte 4 metri lățime. Vor fi realizate trei benzi spre zona Bucium cu o bandă spre cartierul Poitiers, în timp ce alte două vor fi realizate pe celălalt sens de mers.

Peste 120 de strzăi au sau vor avea parte de modernizări

Lucrările fac parte dintr-un amplu program al municipalității de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor. În acest program sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare) peste 120 de străzi din toate zonele orașului. La acestea se adaugă câteva zeci de străzi aflate în programul de reparații curente susținut în această primăvară de Citadin SA. Programul şi lista străzilor a fost readusă în discuţie după ce, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, au fost exprimate opinii în necunoştiinţă de cauză. Astfel, Primăria Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 31 de străzi în valoare totală de circa 73 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 50 de milioane de lei. Lucrările pentru încă 8 străzi, cu o valoare de circa 11 milioane de lei, sunt în curs de atribuire, iar în perioada următoare vor exista contracte în derulare în valoare de aproape 135 de milioane de lei pentru 39 de străzi și pasajul Socola.

În schimb, lucrările la alte 14 străzi, cu o valoare totală de circa 26 de milioane de lei, au proiecte finalizate și indicatori tehnico-economici aprobați de Consiliul Local. Lucrările vor începe încă din acest an. În fine, pentru alte 45 de străzi, lucrările sunt în curs de proiectare. În cazul acestora, urmează aprobarea proiectelor și a indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Local, identificarea finanțării și organizarea licitațiilor pentru lucrări. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Trafic normal în Ziua fără Maşini!
21/09/2023 23:59

    Spre deosebire de alti ani, cand restrictiona accesul autoturismelor in jumătate din oras, Primăria Iasi a decis să nu mai ia astfel de decizii, nici măcar cu ocazia „Zilei Internation ...

Fără tramvaie prin faţa Palatului Culturii
21/09/2023 23:59

  Compania de Transport Public Iasi contribuie la desfăsurarea evenimentului Magia Serii din această seară, motiv pentru care vor fi efectuate modificări in circulatia mijloacelor de transport. Astfel ...

Oază de verdeață pentru pacienţii de la „Recuperare”
21/09/2023 23:59

  Investiţiile pe care municipalitatea ieşeană le-a demarat in ceea ce priveşte eficienţa energică sau dotările Spitalului de Recuperare au fost dublate de cele vizand crearea unui cadru adecvat in ...

Noi depăşiri ale concentraţiilor de praf în Podul de Piatră şi la Ungheni
21/09/2023 23:59

Ultima monitorizare a calitătii aerului de către Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Iaşi prin intermediul reţelei automate de monitorizare din judeţ, evidenţiază depăşiri faţă de valorile maxim ...

„Let's do it, Romania!”, la Iași: s-au strâns 2.300 de saci cu deșeuri
21/09/2023 23:59

  Asociatia Let’s Do It Romania a organizat săptămana trecută Ziua de Curăţenie Naţională, in cadrul căreia sute de localităţi din intreaga ţară au participat la acţiuni de colectare a ...

Asfaltări în ritm de melc!
21/09/2023 23:59

Consilierul local Iulian Huşanu (USR), cel care a făcut recent o analiză a asfaltărilor pe care echipele municipalităţii ieşene le-au realizat in 2022, revine pe subiectul lentorii cu care angajaţii soc ...

Psihologii trag semnalul de alarmă: Copiii ieșenilor, pândiți de pericole, la tot pasul
21/09/2023 21:52

* „Nu trebuie să ne mai mirăm că foarte multi tineri, minori, fumează si consumă alcool. Aceste lucruri apar din cauza presiunii la care ii supune societatea, din cauza dorintei de a fi la modă, de ...

Magistrații ieșeni i-au scos din Arestul IPJ pe „fabricanții de vise” de la Balciu
21/09/2023 21:51

După cele 121 de percheziţii făcute aproape in toată ţara, urmate de 28 de reţineri, instanţa de judecată a decis ca in majoritatea cazurilor să fie impuse arestări la domiciliu şi plasarea sub contr ...

Comunicat de presă, Iaşi, 21 septembrie 2023. Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store, pe 26 octombrie, în ansamblul mixed-use Palas Iași
21/09/2023 16:17

Comunicat de presă, Iaşi, 21 septembrie 2023. Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store, pe 26 octombrie, in ansamblul mixed-use Palas Iasi   Palas Iasi isi completează portof ...

DNA face percheziții la Primăria Rediu
21/09/2023 11:35

O echipă de la Direcţia Generală Anticorupţie şi poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice fac descinderi in Rediu. În total sunt şase percheziţii. Două dintre ele su ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei