A început distribuția celei de-a doua tranșe a vaccinurilor antigripale. La Iași au ajuns 26.060 de doze

gethumbnew

Dimensiune font:

| 03-10-2022 11:47


Săptămâna trecută a ajuns la Iaşi şi a doua tranşă de vaccin antigripal, încă 26.060 de doze, care urmează să fie utilizate pentru imunizarea persoanelor care prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire.

La jumătatea lunii septembrie a fost livrată prima tranşă de vaccin, când Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a primit 51.585 de doze de Influvac Tetra. În total, pentru acest sezon, DSP Iaşi a catagrafiat 87.573 persoane, considerate cu risc ridicat de îmbolnăvire şi care doresc să se vaccineze antigripal. Dozele urmează să fie distribuite medicilor de familie începând de astăzi, 3 octombrie, până vineri, 7 octombrie. Campania de vaccinare va demara astfel, după data de 7 octombrie, prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.

„Dozele sunt destinate persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni, gravidelor şi persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani”, au precizat reprezentanţii DSP Iaşi. Pentru a limita răspândirea infecţiilor virale, inclusiv a gripei, specialiştii vin cu o serie de recomandări: evitarea aglomeraţiilor şi a contactului cu persoanele bolnave, păstrarea unei igiene riguroase, cu spălarea cât mai frecventă a mâinilor, precum şi folosirea şerveţelelor care trebuie aruncate după prima utilizare.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

BANCUL ZILEI

06:00

 

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, șos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iași, tel: 0232-243.864; fax: 0232-212.231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Starmod S.A. Suceava cu sediul social în mun. Suceava, str. Universității, nr. 29, jud. Suceava, nr. înregistrare în Registrul Comerţului J33/69/1991 , C.U.I. RO3177717, numită potrivit Sentinţei Civile nr. 19 din data de 25.01.2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9819/86/2010**, invită toți agenții economici interesați ca, până la data de 11.11.2022, ora 16:00, să depună o ofertă financiară și o ofertă tehnică pentru efectuarea lucrărilor cadastrale de reglementare a situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. Condiții de formă: Ofertele vor fi depuse la sediul lichidatorului judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., din Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, într-un plic închis şi sigilat prin aplicarea ștampilei ofertantului, ce va conţine documentele de participare mai jos menţionate. Plicul va menţiona în mod obligatoriu şi limitativ: numele/denumirea ofertantului, adresa domiciliului/sediului social al ofertantului, precum şi menţiunea „ofertă servicii cadastrale, a nu se deschide înainte de data de 11.11.2022, ora 16.00”. Solicităm ca oferta financiară să conţină următoarele elemente obligatorii: -Preț (va fi exprimat în lei, fără T.V.A.); -Acordul expres al ofertantului ca plata prețului să se efectueze în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, pe măsură ce se vor obține fonduri din valorificari de active din patrimoniul societății debitoare. Solicităm ca oferta tehnică să conţină următoarele elemente obligatorii: -Termen de execuţie; -Lista serviciilor cadastrale ce vor fi prestate pentru reglementarea situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. -Certificatul de atestare din care reiese că ofertantul este calificat şi atestat în vederea efectuării de operațiuni/servicii cadastrale. Va fi descalificată automat orice ofertă care nu conţine toate documentele sus-menţionate. Pentru cuantificarea preţului de executare a lucrării, accesul în incinta societăţii debitoare se face cu programare (48 de ore) şi este condiţionat de semnarea unui Protocol de vizitare a acesteia care cuprinde clauze de confidenţialitate. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232-243.864 sau e-mail iasi@insolventa.ro intenţia de vizitare. Relații suplimentare se pot obține de la: -tel. 0232-243.864 0755.132.473 -fax: 0232-212.231 -email: secretariat@insolventa.ro
VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in data de 23.11.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei acelor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Cine a fost fata diavol din Botoșani?
27/11/2022 11:39

 Lumea este plină de lucruri care nu pot fi explicate la prima vedere. Case bantuite, păduri pline de mister si oameni care par a nu fi din această lume. Romania este plină de astfel de locuri, ...

Şase luni de închisoare, după ce a vrut să-şi violeze sora în frigider
27/11/2022 10:59

Liviu C. (26 de ani) din Dumeşti a făcut o adevărată obsesie din surioara sa, Bianca (15 ani). Nu il mai interesează altă femeie, doar Bianca mai contează pentru el. De aproape trei ani, tot incearcă s ...

Un ieşean a fost prea beat ca să-şi poată viola soacra care zăcea în şanţ
27/11/2022 09:30

Părasit de nevastă, care a plecat in Anglia cu noul ei iubit, Neculai L. (48 de ani) din Leţcani a rămas in casa soacrei, Lăcrămioara R. Abia intors de la muncă din Franţa, bărbatul a luat această dec ...

Iluminatul de Sărbători va fi aprins pe 1 decembrie
27/11/2022 09:00

Aprinderea iluminatului de Sărbători va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Natională a Romaniei, la ora 17.30, pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in fata sediului Primăriei Municipiului Iasi. Servicii P ...

Investiții de 50 milioane de lei în infrastructura din Valea Lupului IASI Peste 60 de drumuri vor fi modernizate
26/11/2022 20:23

Primăria comunei Valea Lupului a demarat un plan major de investitii in infrastructura rutieră a localitătii.   50 milioane lei ( 10 milioane euro) vor fi alocati pentru modernizarea a peste 60 de ...

Consilierii locali au avizat majorarea împrumutului de la BERD
26/11/2022 13:59

    Consiliul Local a votat ieri o hotărare care vizează aprobarea contractării unei suplimentări pană la 30.000.000,00 Euro a valorii finanţării rambursabile externe de la Banca Europeană p ...

Iașul va avea doi noi fraţi de peste Prut: Bălți și Hîncești
26/11/2022 09:59

  În fiecare an, ziua de 1 Decembrie este marcată la Iaşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, ceremonialuri militare şi religioase, masa tradiţională, dar şi prin ample acţi ...

Strada Aurel Vlaicu mai înghite un milion de euro
26/11/2022 08:59

Consiliul Local a adoptat ieri o hotărare prin care a aprobat actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiţii „Modernizare străzi in municipiul laşi - strada Aurel Vlaicu, tronson cupri ...

Grădiniţa 13 intră în reabilitare
26/11/2022 08:15

  Consilierii locali au votat in sedinta de ieri o hotărare care priveste aprobarea Documentaţiei Proiect Tehnic si Detalii de Execuţie, a indicatorilor tehnico-economici si a devizului general pentru ...

Traficanți de droguri arestați la Neamț
25/11/2022 14:45

Patru persoane cu varste intre 30 şi 43 de ani au fost arestate preventiv, vineri, de judecătorii Tribunalului Neamţ, sub acuzaţiile de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei