Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria

img (1)

Dimensiune font:

| 04-10-2022 09:53

Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.

La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelnicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.  

"Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:

Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?

Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?

Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?

Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.

Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)

Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin".

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:04

 

Horoscopul Zilei
06/12/2022 05:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Sfânta Rita, cea făcătoare de minuni. Cum să te rogi chiar și în cazurile care par fără rezolvare
05/12/2022 16:54

Rugăciunea Sfintei Rita se rosteste in cazuri imposibile, atunci cand nu mai este nimic de făcut. Numită si Sfanta imposibilului de către Biserica Romano-Catolică, Sfanta Rita este sărbătorită pe data d ...

Calendar ortodox, 5 decembrie. Sfântul Sava
05/12/2022 08:22

Potrivit Calendarului Crestin Ortodox, pe data de 5 decembrie, enoriasii il sărbătoresc Pe Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit, dar si pe Sfantul Mucenic Anastasie. Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit s-a născut ...

HOROSCOPUL ZILEI
05/12/2022 05:02

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Calendar ortodox, 4 decembrie. Sfânta Varvara
04/12/2022 08:31

În fiecare an, pe data de 4 decembrie, Biserica Ortodoxă ii prăznuieste pe Sfanta Mucenită Varvara si pe Sfantul Cuvios Ioan Damaschin! Sfanta Mucenită Varvara a trăit pe vremea Împăratului M ...

HOROSCOPUL ZILEI
04/12/2022 05:35

 BERBEC Segmentul partenerial este foarte animat si se conturează noutăti. Poate fi vorba despre demararea unor colaborări noi, cu oameni deosebiti sau, in functie de caz, se poate oficializa o relatie ...

Calendar Creștin Ortodox, 3 decembrie. Sfântul Gheorghe de la Cernica
03/12/2022 08:38

Potrivit Calendarului Crestin Ortodox, pe data de 3 decembrie, credinciosii il sărbătoresc pe Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica si Căldărusani. Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica provine din zona Ar ...

HOROSCOPUL ZILEI
03/12/2022 05:37

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Horoscopul Zilei
02/12/2022 04:56

BERBEC Desi tu esti cel care iti doresti cu adevărat să faci anumite lucruri, se pare că cei din jurul tău iti pun anumite piedici in calea ta. Fericirea depinde de tine, asa că nu iti alunga singur sanse ...

Pelerinaj la Sfinxul din Bucegi, în căutarea piramidei energetice de pe cel mai vizitat munte al României
01/12/2022 12:08

„Ziua Muntilor Bucegi si a Sfinxului” este, ca in fiecare an, motiv de pelerinaj pentru sute de turisti, adepţi ai fenomenelor paranormale care ar avea loc in Muntii Bucegi. Luni, 28 noiembrie, cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei