Procurorii din Grecia FAC ANCHETĂ la Muntele Athos: zeci de călugări au murit după ce s-au infectat cu coronavirus

Lumanare  720

Dimensiune font:

| 25-01-2022 11:04

Peste 40 de călugări de pe Muntele Athos au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus, declanşată în urmă cu doi ani, a anunţat luni administraţia acestei comunităţi monahale ortodoxe din nordul Greciei, informează AFP. La fel ca numeroşi demnitari ai Bisericii Ortodoxe a Greciei, care au acceptat cu întârziere să respecte restricţiile anti-COVID-19 şi să se vaccineze, călugării de pe Muntele Athos rămân extrem de reticenţi în privinţa vaccinării.


"Doar 30% dintre cei 1.700 de călugări de pe Muntele Athos şi-au finalizat schema de vaccinare până acum, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 40", a declarat administratorul civil supleant al acestei comunităţi, Aristos Kasmiroglou. Muntele Athos, important centru al ortodoxiei interzis femeilor, situat la 460 de kilometri de Atena, găzduieşte 20 de mănăstiri în care trăiesc călugări greci, precum şi călugări veniţi din alte ţări ortodoxe din Europa de Est - ruşi, sârbi, români şi bulgari.

 

 

Unii dintre aceşti călugări sunt în continuare foarte reticenţi faţă de vaccinarea anti-COVID-19 şi chiar îi incită pe credincioşi să nu se vaccineze, a precizat Aristos Kasmiroglou. Justiţia greacă a deschis o anchetă preliminară săptămâna trecută pentru identificarea călugărilor care se opun vaccinării, potrivit unei surse judiciare. "Există numeroşi călugări care se declară împotriva vaccinurilor, dar s-au auzit totodată în spaţiul public şi lucruri exagerate (...) nu este posibil să ataci într-o asemenea manieră această comunitate monahală unică", a declarat Aristos Kasmiroglou.

Ancheta judiciară a fost demarată după publicarea pe un site ecleziastic a unui interviu acordat de un călugăr de pe Muntele Athos, care a atribuit numărul mare de decese unora dintre colegii lui care i-au incitat pe credincioşi să nu se vaccineze, susţinând că "noul coronavirus nu este decât o simplă gripă" .

În Grecia, vaccinarea anti-COVID-19 este obligatorie pentru toate persoanele de peste 60 de ani şi pentru angajaţii din anumite profesii, precum medicii şi profesorii, dar nu şi pentru demnitarii religioşi. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu)Peste 40 de călugări de pe Muntele Athos au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus, declanşată în urmă cu doi ani, a anunţat luni administraţia acestei comunităţi monahale ortodoxe din nordul Greciei, informează AFP. La fel ca numeroşi demnitari ai Bisericii Ortodoxe a Greciei, care au acceptat cu întârziere să respecte restricţiile anti-COVID-19 şi să se vaccineze, călugării de pe Muntele Athos rămân extrem de reticenţi în privinţa vaccinării.

"Doar 30% dintre cei 1.700 de călugări de pe Muntele Athos şi-au finalizat schema de vaccinare până acum, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 40", a declarat administratorul civil supleant al acestei comunităţi, Aristos Kasmiroglou. Muntele Athos, important centru al ortodoxiei interzis femeilor, situat la 460 de kilometri de Atena, găzduieşte 20 de mănăstiri în care trăiesc călugări greci, precum şi călugări veniţi din alte ţări ortodoxe din Europa de Est - ruşi, sârbi, români şi bulgari. Unii dintre aceşti călugări sunt în continuare foarte reticenţi faţă de vaccinarea anti-COVID-19 şi chiar îi incită pe credincioşi să nu se vaccineze, a precizat Aristos Kasmiroglou.

Justiţia greacă a deschis o anchetă preliminară săptămâna trecută pentru identificarea călugărilor care se opun vaccinării, potrivit unei surse judiciare. "Există numeroşi călugări care se declară împotriva vaccinurilor, dar s-au auzit totodată în spaţiul public şi lucruri exagerate (...) nu este posibil să ataci într-o asemenea manieră această comunitate monahală unică", a declarat Aristos Kasmiroglou.

Ancheta judiciară a fost demarată după publicarea pe un site ecleziastic a unui interviu acordat de un călugăr de pe Muntele Athos, care a atribuit numărul mare de decese unora dintre colegii lui care i-au incitat pe credincioşi să nu se vaccineze, susţinând că "noul coronavirus nu este decât o simplă gripă". În Grecia, vaccinarea anti-COVID-19 este obligatorie pentru toate persoanele de peste 60 de ani şi pentru angajaţii din anumite profesii, precum medicii şi profesorii, dar nu şi pentru demnitarii religioşi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Administratorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 76/F/12 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 454/89/2022, privind debitoarea S.C. SOPHPANIS S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 28957084, sediul social în mun. Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 275, corp clădire C3, spaţiul 1, jud. Vaslui, înscrisă la O.R.C. Vaslui sub numărul J37/313/2011, notifică deschiderea procedurii generale a insolvenţei, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 20.05.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitorului. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 03.06.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 28.06.2022. Adunarea creditorilor va avea loc în data de 09.06.2022, ora 1200 la sediul administratorului judiciar din mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea administratorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la administratorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 , HCL nr.80/28.05.2021 si HCL nr.14/24.03.2022 este de 120 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – membru comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 16.05.2022 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 19.05.2022 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
Ce se face de sfinții Constantin și Elena. Cu ce este bine să stropești prin casă
21/05/2022 13:09

 Ce se face de Sfintii Constantin si Elena, in fiecare an, pe 21 mai. Sărbătoarea Sfintilor Constantin si Elena este una dintre cele mai importante din an. Credinciosii respectă traditiile si ...

Tradiții la sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena
21/05/2022 08:43

Sfintii Constantin si Elena reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox si este celebrată anual de peste 1,75 milioane de romani. Peste 111.000 de femei poartă numele de Ilea ...

Horoscopul zilei
21/05/2022 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Preoții români din Spania sunt îngrijorați - oamenii au uitat de RUGĂCIUNE
20/05/2022 15:30

Preotii romani din Spania au avut o intalnire cu Preasfintitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei, anuntă Episcopia ortodoxă romană a Spaniei si Portugaliei. „Din păcate, in societatea ...

Calendar ortodox, 20 mai 2022. Sfânta Lidia
20/05/2022 07:52

Biserica Ortodoxă o prăznuieste in fiecare an la data de 20 mai pe Sfanta Lidia.     Tot in această zi mai este pomenit si Sfantul Mucenic Talaleu. Este dezlegare la peste in calendarul ortodox. ...

HOROSCOPUL ZILEI
20/05/2022 05:03

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

HOROSCOPUL ZILEI
19/05/2022 05:31

 Berbec Planuri de vacantă. Poate plecati pe undeva măcar o zi, două, să vă incărcati bateriile si să mai luati o pauză de la locul de muncă. Taur Partenerul de viată trece printr-o perioadă ...

Calendar Ortodox, 18 mai. Sfinții mucenici care și-au primit moartea cumplită cu gândul la Dumnezeu
18/05/2022 08:07

În ziua de 18 mai, in Calendarul Ortodox sunt pomeniti mucenici care au rămas in istorie datorită credintei de neclintit. Nu au sovăit nici măcar in ceasul cel de pe urmă, atunci cand si-au intam ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/05/2022 05:00

Berbec Atat precautia, cat si moderatia trebuie să fie nelipsite astăzi, in ceea ce te priveste. Unde mai pui si faptul că trebuie să acorzi atentie si circumstante atenuante persoanei iubite. Este indicat ...

Calendar ortodox, 17 mai. Sfântul Andronic
17/05/2022 08:00

 În fiecare an, la data de 17 mai, Biserica Ortodoxă il prăznuieste pe Sfantul Apostol Andronic. Sfantul Apostol Andronic era unul din cei saptezeci de apostoli si era rudă cu Sfantul Apostol P ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei