Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor în perioada 10–16 decembrie 2023

biserica_p_14184200

Dimensiune font:

| 10-12-2023 14:02

Duminică, 10 decembrie – Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

În Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Budești (comuna Mogoșești, judeţul Iași, Protopopiatul 3 Iași), Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinţi casa socială

 

amenajată în curtea ansamblului parohial.
***

În Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Coşula, Protopopiatul Botoşani, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinţi centrul social construit în această comunitate.

***

Concertul de colinde al corurilor din Protopopiatul Dorohoi

Începând cu ora 16.00, la Cinematograful „Melodia” din Dorohoi, va avea loc concertul de colinde „La plinirea vremii”. În prezenţa Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, vor concerta grupurile corale „Patos” al Parohiei „Sfinții Apostoli” Dersca II, „Haris” al Seminarului Teologic din Dorohoi, grupul vocal al elevilor de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, Corul „Precista” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Grivița, comuna Cordăreni, și Corul „Ecclesia” al preoților din Protopopiatul Dorohoi.

***

Tot de la ora 16.00, va avea loc, la Parohia „Vovidenia” din Botoșani, o conferință cu prilejul anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești susţinută de părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, care va vorbi despre Rolul cântărețului în dezvoltarea duhovnicească a parohiei. Conferința se adresează cântăreților bisericești – angajați și voluntari – din Protopopiatul Botoșani.

***

Parohia Boiștea în colaborare cu Primăria Petricani organizează astăzi, de la ora 17.00, în sala de evenimente Hanul Verde (Noir Chalet) din Petricani, un concert de colinde şi o conferință susținută de pr. prof. dr. Bogdan Racu, inspector pe învăţământ şi cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Vor concerta corul de copii al Parohiei Boiştea, Grupul Psaltic „Serafimos”, alcătuit din cântăreţi bisericeşti din Protopopiatul Târgu Neamţ, şi Corul „Strop de ler”, alcătuit din cadrele didactice din comuna Petricani.

***

Concert de colinde la Mănăstirea Sângeap-Basaraba

În biserica Mănăstirii Sângeap-Basaraba din județul Iași va avea loc astăzi, începând cu ora 17.30,

cea de-a doua ediție a Concertului de colinde „Bun ești, Doamne, bun”. Grupul psaltic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, dirijat de Matei Doroșincă, Corul bărbătesc „Savaiții” de la Biserica „Sfântul Sava” din Iași, coordonat de Amfian Cazac, și soprana Alexandra Matache vor interpreta colinde și cântări închinate Nașterii Domnului. Evenimentul, coordonat de Lică Drăgușanu, este organizat de Parohia „Buna Vestire” Bădeni, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Zlodica și Parohia „Sfinții Cuvioși Mihail și Simeon” Lupăria-Cotnari, în parteneriat cu Mănăstirea Sângeap-Basaraba și Primăria comunei Scobinți. Concertul de colinde va fi prezentat de Ștefania Matei.

***

Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi organizează de la ora 19.00, în Sala „Eduard Caudella“ de la Casa Balș (vis-a-vis de Filarmonică), o seară de colinde încântătoare, într-o atmosferă de prietenie, cu vin fiert și alte surprize. Vor concerta: Ceata de medicinişti, „Noi şi Vechi”, Corul „Mira”, Grupul Psaltic „Sfânta Muceniţă Chiriachi” şi Grupul Psaltic „Sfântul Gheorghe Pelerinul”. Intrarea este liberă.

***

În Protopopiatul Botoşani se vor întruni astăzi două cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Burlești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Patriarhul Teoctist Stăuceni, în cadrul căreia preotul Marius Bercea va susține conferința cu tema Cine nu are bătrâni să-și cumpere.

– Biserica Parohiei Stâncești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ilie” – Ipotești, în cadrul căreia preotul Andrei Constantin va susține conferința cu tema Foloasele rugăciunii.

Luni, 11 decembrie

Zilele Mitropolit Veniamin Costachi

La Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț continuă tradiția manifestărilor istorice, culturale și religioase, inițiate de-a lungul existenței de instituția de învățământ vocațional, conturând și îmbogățind ethosul instituțional cu manifestări reprezentative. În acest context se înscrie și seria de activități intitulate generic Zilele Mitropolit Veniamin Costachi, menită să pună în valoare unitatea de învățământ liceal teologic în peisajul celorlalte școli teologice din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, dar și să evidențieze particularitățile acestei străvechi școli teologice din Moldova.

Astfel, seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ va organiza și în acest an Zilele Mitropolit Veniamin Costachi, desfășurate în preajma comemorării marelui ierarh și cărturar moldav, născut la 20 decembrie 1768 și trecut la cele veșnice în data de 18 decembrie 1846. Evenimentele care se vor desfășura în zilele de 11 si 12 decembrie 2023 vor fi puse în concordanță cu tematica anului omagial din Patriarhia Română. Luni, 11 decembrie, de la ora 7.30, în biserica seminarului, va fi oficiată Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a Mitropolitului Veniamin Costachi, patronul cultural al școlii nemţene, iar de la ora 10.00, va avea loc slujba de Te Deum. De la ora 10.30, în foaierul școlii, va avea loc vernisarea expoziției de artă organizată de elevii de la secția Patrimoniu cultural și dedicată anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Începând cu ora 11.00, în Aula „Mihai

Eminescu”, manifestările vor continua cu Simpozionul Imnografia și muzica bisericească, rugăciune și comuniune a omului cu Dumnezeu, în cadrul căruia vor fi prezentate referatele elevilor de la seminariile și liceele teologice participante. Marți, 12 decembrie, programul va continua cu susţinerea conferinței Importanța muzicii psaltice în cultul și misiunea Bisericii Ortodoxe Române, susținută de pr. lect. dr. Gabriel Nastasă, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

***

Protopopiatele Paşcani, Dorohoi, Hârlău, 1 Iaşi şi 3 Iaşi organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii.

***

Parohia Borniș din Protopopiatul Piatra Neamț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 – „Sfinţii Ioachim şi Ana”, în cadrul căreia preotul Ovidiu Mihai Ungurianu va susține conferința cu tema Importanța sinergiei dintre altar și strană.

***

Parohia Cotnari din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Ierarh Nicolae”, în cadrul căreia preotul Ştefan Silimon va susţine conferinţa cu tema Spovedania și împărtășirea vârstincilor – rutină sau creștere duhovnicească?.

Marţi, 12 decembrie – †) Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

La Biserica „Sfântul Spiridon” din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie, iar la Parohia „Sfântul Spiridon” din satul Alexandru cel Bun (comuna Vlădeni, judeţul Iaşi, Protopopiatul 1 Iaşi), Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi.

***

Protopopiatele Piatra Neamţ, Săveni şi Târgu Neamţ organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii.

***

În dialog cu maica Sofronia Rădulescu, la Piatra Neamţ

La Centru Social-Educațional Sfânta Ana – Mărăței III din Piatra Neamţ, Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” organizează, începând cu ora 17.00, conferinţa „Sfaturi și îndrumări cu privire la rolul preotesei: familie, biserică, profesie”, un dialog cu maica Sofronia Rădulescu, stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Atonitul” din Iași, ucenică a maicii Siluana Vlad. În cadrul evenimentului va concerta şi Corala Camena, corul doamnelor preotese din Piatra Neamț.

***

Lansare de CD şi concert în format duplex Iaşi-Tesalonic

De la ora 19.30, la biserica Parohiei „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Iaşi (cartierul Podu Roş, Str. Aleea Rozelor nr.7C), va avea loc lansarea CD-ului de colinde înregistrat de Corul psaltic „Thessalonikies Imnodoi” din Tesalonic, condus de dr. Ioannis Liakos, protopsalt la Catedrala „Sfântul Grigorie Palama” și profesor universitar în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, și de Grupul psaltic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, dirijor Matei Teodor Doroșincă, coordonator lect. dr. pr. Ionuț-Gabriel Nastasă. Cu ocazia lansării CD-ului de colinde se va desfășura un concert în format duplex, de colinde și cântări bizantine care vestesc Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cadrul căruia vor evolua cele două coruri.

***

În Protopopiatul 3 Iaşi se vor întruni astăzi trei cercuri pastorale:

– Parohia Dobrovăţ Moldoveni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 16 „Sfântul Apostol Luca”, în cadrul căreia preotul Dan Pădure Bercea va susține conferința cu tema Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

– Parohia Coropceni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 17 „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”, în cadrul căreia preotul Vasile Ursu va susține conferința cu tema Muzica, forma de slăvire a lui Dumnezeu.

– Parohia Lunca Cetățuii 2 va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 „Sfântul Evanghelist Ioan”, în cadrul căreia preotul Cătălin Breahnă va susține conferința cu tema Semnificația cântării liturgice potrivit Sfintei Tradiții.

***

În Protopopiatul Hârlău se vor întruni astăzi şapte cercuri pastorale:

– Parohia Poiana Deleni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în cadrul căreia preotul Vasile Ababei va susține conferința cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie.

– Parohia Sat Nou – Belceşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 „Sfântul Ioan Hozevitul”, în cadrul căreia preotul Constantin Proca va susține conferința cu tema Compozitori și cântăreți vestiți de muzică psaltică ai mănăstirilor românești din secolele XVII-XIX.

– Parohia Bulbucani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 „Adormirea Maicii Domnului”, în cadrul căreia preotul Marian Marin va susține conferința cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor – între înțelepciune și împietrire.

– Parohia Potîngeni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, în cadrul căreia preotul Constantin Agafiţei va susține conferința cu tema Imnografia – expresia poetică a învățăturii de credință.

– Parohia Nicolae Bălcescu I va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căreia preotul Petru Ştefănucă va susține conferința cu tema Spovedania și împărtășirea vârstincilor – rutină sau creștere duhovnicească?.

– Parohia Vlădeni Deal va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 11 „Sfânta Cuvioasă

Teodora de la Sihla”, în cadrul căreia preotul Stelian Scurtu va susține conferința cu tema Ioan Popescu Pasărea și statutul psaltului român la începutul secolului al XX-lea.

– Parohia Prisăcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, în cadrul căreia preotul Vasile Alin Pașcău va susține conferința cu tema Imnografia – expresia poetică a învățăturii de credință.

***

În Protopopiatul Darabani se vor întruni astăzi două cercuri pastorale:

– Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Darabani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 „Sfântul Ierarh Nicolae”, în cadrul căreia preotul Costică Pînzariu va susține conferința cu tema Modele de rugăciune stăruitoare din Vechiul și Noul Testament.

– Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Smârdani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 „Sfântul Mucenic Pantelimon”, în cadrul căreia preotul Marius Pădurariu va susține conferința cu tema Cântarea în comun, în biserică.

***

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Spitalul Municipal Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Apostol Andrei”, în cadrul căreia preotul Ioan Gigi Daniel va susţine conferinţa cu tema Îngrijirea medicală și spirituală a persoanelor vârstnice.

***

Parohia Zlătunoaia din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Adormirea Maicii Domnului” – Sulița, în cadrul căreia preotul Ciprian Acatrinei va susţine conferința cu tema Despre colindele Bisericii – versificări populare pe temeiuri biblice.

Miercuri, 13 decembrie

Protopopiatele Roznov şi Târgu Neamţ organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii.

***

Protopopiatul Botoșani organizează astăzi, între orele 17.00-19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoșani, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, concertul tradițional de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”.

***

Biserica Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium, Protopopiatul 2 Iași, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Pogorârea Sfântului Duh”, în cadrul căreia preotul Cristian-Florin Cîrlescu va susține conferința cu tema Trezvie duhovnicească și rutină în slujirea preoțească.

Joi, 14 decembrie

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Iaşi organizează astăzi, începând cu ora 18.30, în sala Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, conferinţa Omul bolnav de toate: Spovedanie sau Consiliere?, susţinută de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Vineri, 15 decembrie

Parohia Hlăpeşti din Protopopiatul Piatra Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 – „Sfântul Ioachim şi Ana”, în cadrul căreia preotul Cătălin Valeriu Secară va susține conferința cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie.

***

Parohia Maxut din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în cadrul căreia preotul Dănuţ Fotea va susține conferința cu tema Importanța sinergiei dintre altar și strană.

Sâmbătă, 16 decembrie

În aşteptarea lui Moş Crăciun, la Miclăuşeni

Castelul Sturdza de la Miclăușeni organizează, în zilele de 16 şi 17 decembrie, evenimentul În așteptarea lui Moș Crăciun, cel care vine la castel pentru a împărți daruri copiilor. Organizatorii îl vor aștepta cu colinde, vin fiert și aromat cu piper, portocală și scorțișoară. Programul de vizitare a Castelului Sturdza este zilnic, astfel: de marţi până vineri între orele 11.00–18.00 (ultima intrare la ora 17.00), sâmbăta și duminica, între 12.00–18.00 (ultima intrare la ora 17.00), iar lunea, între orele 10:00–16:00 (ultima intrare la ora 15.00). Vizitarea castelului în afara acestui program se poate face prin rezervare cu minim 24h înainte de ora dorită pentru vizită și în funcție de disponibilitatea gazdelor.

***

Protopopiatul Paşcani organizează astăzi, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, un concert de colinde la care printre invitaţi va fi şi corala „Învierea” a protopopiatului.

***

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Iaşi organizează astăzi, începând cu ora 18.00, în Atrium Palas, concertul aniversar de colinde ASCOR 33.

***

La biserica Parohiei ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Poitiers, din Protopopiatul 2 Iași, va avea loc o seară duhovnicească, în cadrul cadrul căreia preotul Marius Pîjîn va susține conferința cu tema În păcate m-a născut maica mea. Despre lupta cu patimile.

***

Biserica Parohiei Siliștea din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Patriarhul Teoctist – Stăuceni, în cadrul căreia preotul Nicolae Cărăușu va susține conferința cu tema Rolul lăuntric al cântării liturgice. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

HOROSCOPUL ZILEI
25/02/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Românii sărbătoresc azi Dragobetele: ce spune tradiția că vor păți tinerii și tinerele care plâng azi
24/02/2024 10:13

Dragobetele era sărbătorit odinioară, in anumite zone etnografice/geografice ale Romaniei, la 24 februarie, in altele la 1 martie. Ţăranul roman vedea in această sărbătoare o zi a unui nou inceput, scri ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/02/2024 05:16

Berbec Pe măsură ce ziua continuă, vei dori să-ti asculti instinctul si să urmăresti semnele din univers, datorită unei legături blande dintre Marte si asteroidul vindecător, Chiron. Nu uita să crezi ...

Credincioșii cer Sfântului Sinod să-i grăbească înființarea DNA-ului Bisericesc
22/02/2024 15:28

Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, Înalt Prea Sfintitul Calinic, a declansat o dezbatere aprinsă după ce a afirmat că nu a fost informat despre infiintarea presupusului DNA Bisericesc, intr-un schi ...

Ce aduce Anul Dragonului pentru fiecare zodie
22/02/2024 14:16

De curand a inceput Anul Nou Chinezesc, cel al Dragonului. Ce aduce pentru fiecare zodie Şobolan Cele mai norocoase zile: 22 februarie, 14 august, 16 septembrie Sobolan, in timp ce salutati Anul Lunar al Dr ...

HOROSCOPUL ZILEI
22/02/2024 05:29

BERBEC Au o viată plină de evenimente mai mici sau mai mari, drumuri multe in continuare si o situatie financiară infloritoare, incărcată insă de incurcături provocate de partenerul de cuplu, care face ...

Calendar ortodox, 21 februarie. Sfântul Timotei
21/02/2024 08:29

Sfantul Cuvios Timotei este pomenit in calendarul creştin ortodox la 21 februarie. Sfantul Timotei a intrat de tanăr intr-o mănăstire aflată in pustiul Simboli, de langă muntele Olimp din Bitinia (Asia M ...

Horoscopul Zilei
21/02/2024 04:00

 BERBEC Ii convingeti foarte usor pe colegii dv. sa participe de maine la o activitate pentru care primiti aprecieri si bani numai dv. Amanati o intalnire, fara sa cereti acordul persoanei iubite si sunte ...

Horoscopul Zilei
20/02/2024 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

Neutralizarea strigoilor, abuz în serviciu
20/02/2024 00:59

„Capăt de drum in procesul in care o familie a fost acuzată de mutilarea cadavrului unei rude suspectate că s-a transformat in strigoi si ii bantuie. Cazul a implicat si un preot, care ar fi dat o mană de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei