A început 'războiul' religios între Mitropolia Chișinăului și Biserica Ortodoxă Română

Deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 29 februarie riscă să aducă noi conflicte religioase cu Rusia, Ucraina și Moldova.

Sinodalii BOR au decis ”reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”.
 

 

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a replicat imediat, prin Episcopia de Ungheni și Nisporeni. Astfel, conform eparhiei ce se află sub jurisdicție canonică a Patriarhiei Moscovei, ”preoții care își părăsesc episcopii fără acordul acestora și trec în alte eparhii sau Biserici, pentru că săvârșesc neascultare, trebuie caterisiți, împreună cu cei ce i-au primit”.

Totodată, ierarhii din Moldova aflați sub ascultarea Moscovei consideră că ”Biserica Ortodoxă din Moldova nu are competența de a judeca membri ai Bisericii Ortodoxe Române, ci doar membri ai săi, tot așa cum Biserica Ortodoxă Română nu are competența de a judeca sau ierta membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. Prin urmare, Biserica Ortodoxă din Moldova i-a sancționat pe preoții și credincioșii săi fugari pentru faptele săvârșite de ei în timp ce erau membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, adică pentru părăsirea episcopului fără carte de eliberare pentru a intra în altă jurisdicție, respectiv, pentru urmarea unor preoți care au fost sancționați canonic de către episcopii lor legitimi.”

Redăm mai jos ce spune Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, prin Episcopia de Ungheni și Nisporeni:

 

”Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adoptat, la 29 februarie 2024, un set de hotărâri, dintre care una vizează în mod direct Biserica Ortodoxă din Moldova. Hotărârea 12 a Sinodului are următorul conținut: „reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”.

Menționăm că folosirea termenului „revin” cu privire la preoții care părăsesc în mod samovolnic Biserica Ortodoxă canonică din Moldova (Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove) nu reflectă realitatea, întrucât preoții care migrează din Biserica canonică spre Mitropolia Basarabiei nu au fost membri ai Mitropoliei Basarabiei anterior și, prin urmare, nu pot reveni către aceasta. Acei preoți au fost botezați și hirotoniți de către Biserica Ortodoxă canonică din Moldova, după care au părăsit-o fără a respecta obligațiile canonice. Prin urmare, termenul „revin” este impropriu și are ca scop doar inducerea în eroare.

Cu privire la afirmația că preoții care au părăsit Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) și au fost primiți în Mitropolia Basarabiei sunt „clerici canonici”, iar credincioșii lor sunt „binecuvântați”, reamintim canonul 17 al Sinodului al VI-lea ecumenic: „de vreme ce clericii feluritelor Biserici, părăsind Bisericile lor, în care au fost hirotoniți, au alergat la alți episcopi și au fost așezați în Biserici străine fără încuviințarea episcopului propriu, iar prin aceasta se întâmplă ca ei să ajungă nesupuși, orânduim… ca niciunul dintre toți clericii, chiar în orice treaptă s-ar afla, să nu aibă îngăduința să fie rânduiți în alte Biserici fără scrisoare de slobozenie a propriului episcop, pentru ca cel ce nu ar păzi acest lucru de acum înainte, ci ar aduce rușine asupra celui ce i-a dat hirotonia, să fie caterisit și el, și cel ce fără chibzuință l-a primit pe el”.

Din acest canon rezultă că preoții care își părăsesc episcopii fără acordul acestora și trec în alte eparhii sau Biserici, pentru că săvârșesc neascultare, trebuie caterisiți, împreună cu cei ce i-au primit.

Pentru credincioșii care urmează preoții care săvârșesc astfel de fapte, reamintim canonul 10 apostolic, care spune: „dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească”, iar canonul următor stipulează: „dacă cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el”.

Canonul 31 apostolic spune că laicii care se asociază cu preoții schismatici se afurisesc.

Acesta fiind cadrul canonic aplicabil și preoților care migrează alături de credincioșii din parohiile lor către Mitropolia Basarabiei, rezultă că Patriarhia Română nu poate desface legătura canonică pusă asupra acestora de ierarhii lor din altă Biserică locală. Că este așa o spun și următoarele canoane:

 
Canonul 32 apostolic: „dacă vreun preot sau diacon se afurisește de către episcop, să nu fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel ce l-a afurisit pe el…”;

Canonul 5 de la Sinodul al III-lea ecumenic: „Câți au fost osândiți de către sfântul sinod sau de către episcopul lor pentru fapte necuvioase și acestora în mod necanonic a încercat sau ar încerca Nestorie… să le dea înapoi comuniunea sau treapta, am găsit cu dreptate ca ei să fie fără de folos din aceasta și să rămână nimic mai mult decât caterisiți”.

Din aceste două canoane se înțelege că afurisirea sau caterisirea nu pot fi ridicate decât de către episcopul care le-a dat, iar ridicarea sancțiunilor de către alt episcop sau de altă Biserică este lovită de nulitate absolută. Canonul 5 al Sinodului al III-lea ecumenic nu menține caterisirile date pentru abateri canonice reale doar pentru că Nestorie fusese el însuși caterisit între timp ca eretic, ci pentru că, în primul rând, încălcase rânduiala canonului anterior și s-a folosit de acei preoți pentru scopurile sale, exact cum face și Patriarhia Română cu preoții racolați din BOM.

Cea mai interesantă parte a hotărârii Patriarhiei Române este cea cu privire la considerarea ca nulă și neavenită a sancțiunilor impuse de Biserica Ortodoxă din Moldova. Formularea este una „diplomatică”, menită să îi inducă grav în eroare pe cei interesați.

Astfel, Patriarhia Română introduce expresia „orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română”, pentru a individualiza cumva abaterile supuse amnistiei. Patriarhia anulează sancțiunile date „pentru apartenența la Biserica Ortodoxă Română”, numai că preoții și credincioșii respectivi nu sunt pedepsiți pentru faptul că sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Române, ci pentru faptele pe care le-au săvârșit pe când erau membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Biserica Ortodoxă din Moldova nu are competența de a judeca membri ai Bisericii Ortodoxe Române, ci doar membri ai săi, tot așa cum Biserica Ortodoxă Română nu are competența de a judeca sau ierta membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. Prin urmare, Biserica Ortodoxă din Moldova i-a sancționat pe preoții și credincioșii săi fugari pentru faptele săvârșite de ei în timp ce erau membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, adică pentru părăsirea episcopului fără carte de eliberare pentru a intra în altă jurisdicție, respectiv, pentru urmarea unor preoți care au fost sancționați canonic de către episcopii lor legitimi. Când se face individualizarea faptei incriminate, se constată că fapta pe care o judecă autoritățile bisericești ale BOM este cea săvârșită înainte de dobândirea de către preoții și credincioșii respectivi a statutului de membri ai BOR, iar asupra acelor fapte și a pedepselor aplicate pentru ele Patriarhia Română nu are competența canonică să se pronunțe și să le anuleze, deoarece decizia sa cade, astfel, sub nulitatea absolută prevăzută de canonul 5 al Sinodului al III-lea ecumenic.

Citind cu atenție textul sinodal, vedem că, de fapt, Patriarhia Română nici nu își propune cu adevărat să anuleze ceea ce a decis altă Biserică Ortodoxă canonică. Textul spune: „orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor… este considerată nulă și neavenită”, nu spune „orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor… este nulă și neavenită”, prin aceasta arătându-se că sancțiunile îndreptate împotriva preoților și credincioșilor fugari din BOM sunt considerate nule și neavenite doar de către Patriarhia Română. Asta nu înseamnă că ele sunt cu adevărat nule și neavenite, ci doar că Patriarhia Română le consideră nule și neavenite, existând posibilitatea ca toate celelalte Biserici Ortodoxe, Muntele Athos, Ierusalimul etc. și, mai ales, Dumnezeu, să le găsească corecte, așa cum și sunt.

Patriarhia Română afirmă, prefăcându-se că nu înțelege corect situația canonică, că dacă s-ar întâmpla ca un preot sau laic să fie sancționat de către BOM pentru faptul că este membru al BOR, atunci sancțiunea contra sa este considerată de către Patriarhie ca nulă și neavenită, ceea ce ar fi perfect corect. Cum însă, în realitate, toți preoții și credincioșii sunt sancționați pentru că au părăsit BOM în mod schismatic înainte de a deveni membri BOR, rezultă că Patriarhia nu poate considera acele sancțiuni absolut canonice ca nule și neavenite decât dacă își propune să cadă ea însăși în schisma celor care se asociază cu călcătorii de lege bisericească.

Prin urmare, decizia Patriarhiei Române este fie o gafă juridică, fie o păcăleală, nu o „mângâiere părintească”, cum s-au grăbit să afirme fericiți apărătorii Mitropoliei Basarabiei, având ca scop, în cazul în care e o păcăleală premeditată, doar liniștirea conștiinței celor ce au greșit sau își propun să greșească de acum încolo.

Nu vom încheia fără a face o paralelă între hotărârea sinodală de la art. 11 al Sinodului BOR din 29 februarie 2024 și hotărârea 8090/1992, prin care „s-a reactivat” o episcopie paralelă adevăratei continuatoare de drept a Mitropoliei Basarabiei, care nu e alta decât Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (Biserica Ortodoxă autonomă canonică din Moldova). Sinodul BOR a decis: „binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”.

Nu ne propunem să discutăm despre situațiile canonice din alte jurisdicții, dar nu putem să nu observăm că, dacă în cazul Republicii Moldova, Patriarhia a intrat direct și necanonic în teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe din Moldova și a înființat pur și simplu o structură bisericească cu pretenția de urmașă a mitropoliei interbelice, în cazul Ucrainei, Patriarhia se abține de a repeta un astfel de gest, limitându-se doar la a binecuvânta, încuraja și susține inițiativele comunităților ortodoxe din Ucraina de a-și organiza structura religioasă numită „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” (!), iar nu Mitropolia Bucovinei, cum se numise mitropolia interbelică din cadrul Patriarhiei Române. Prin urmare, BOR se pune ”la adăpost” față de posibilele consecințe ale amestecului în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, lăsând răspunderea pe umerii comunităților religioase, tot așa cum le instigă și pe cele din Republica Moldova, pentru ca totul să pară o inițiativă din partea poporului credincios.

Această strategie a Bisericii Ortodoxe Române nu schimbă însă cu nimic realitatea canonică a acestor fapte, deoarece jurisdicțiile bisericești nu se stabilesc prin votul popular al comunităților religioase sau prin acțiuni schismatice ale unor preoți fugari, ci numai prin decizii sinodale ale Bisericii care are jurisdicția canonică asupra acestora sau ca urmare a unor schimbări survenite în organizarea teritorială a statelor în care funcționează Bisericile Ortodoxe. Considerăm, astfel, că deciziile din 29 februarie ale Patriarhiei Române referitoare la Biserica Ortodoxă din Moldova și cea din Ucraina nu au motivații canonice reale.”.