Anton Hadăr (Alma Mater): Cadrele didactice din universități ar face grevă, dar e aproape imposibil să o facem legal

6

Dimensiune font:

| 06-06-2023 05:48

Anton Hadăr, preşedintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater (care reprezintă cadrele didactice din mediul universitar), a explicat în ce stadiu sunt discuțiile cu cadrele didactice legat de stoparea grevei profesorilor. „Oamenii sunt nemulțumiți, iar greva va merge atâta vreme cât colegii o susţin”, a declarat Hadăr, la Antena 3 CNN.

„Alma Mater n-a reușit până acum să finalizeze toate documentele necesare începerii grevei din motive de necrezut. Este aproape imposibil România să declare o grevă ca să fie legală. Ne uităm pe altă cauză, pe ideea că suntem împotriva politicilor sociale și economice ale României.

A trebuit să luăm întâi semnături, să stăm 10 zile în negocieri. Și am făcut-o laolaltă cu colegii

A trebuit să luăm întâi semnături, să stăm 10 zile în negocieri. Și am făcut-o laolaltă cu colegii din preuniversitar și după aceea să-i întrebăm pe toți colegii dacă mai mergem mai departe după ce ne-au dat această ordonanță de urgență ori în perioada Rusaliilor, nu găsești pe nimeni la școală. Și începem și noi de marți să vedem încotro o luăm în legătură cu colegii de la preuniversitar greva merge mai departe

Atâta vreme cât una s-a discutat și alta a ieșit ca element legislativ Ordonanța de Urgență despre care am tot vorbit prin turul de televiziune, este clar că lumea e nemulțumită și greva va merge atâta vreme cât cei care sunt în spatele nostru, în spatele colegilor de la preuniversitar, în cazul acesta, susțin greva, pentru că se votează într-un mod democratic, practic votează orice membru de sindicat, de la noi vine ce s-a discutat la Guvern, la președinție.

Ați văzut că am venit de la Președinție, cu acordul președintelui și oamenii din stradă l-au făcut zob. Deci se merge prin vot la nivelul cel mai de jos, la chiar la femeia de serviciu, dacă e membru de sindicat”, a spus Anton Hadăr, preşedinte Alma Mater.,/b>

Sindicatele din preuniversitar continuă greva

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:44

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Violența în școli. Avem o nouă lege a educației, n-avem norme de aplicare
20/09/2023 00:13

Conducerea Colegiului dobrogean „Spiru Haret” nu poate exmatricula o elevă acuzată de agresiune intrucat nu există normele metodologice. Noua lege a eduatiei prevede posibilitatea exmatriculării dacă ...

Situație incredibilă - Un profesor predă la două catedre deși are o condamnare definitivă pentru trafic de droguri și apare în Registrul prădătorilor sexuali
16/09/2023 06:28

Poliţiştii din Buzău au declanşat cercetări in rem pentru abuz in serviciu, după ce s-a constatat că un profesor de desen a fost menţinut la catedră intr-un liceu şi o şcoală, deşi are o condamnare ...

Țara în care roboții merg la școală, dar copiii nu prea: „O criză fără precedent”
15/09/2023 00:22

Intr-o tară, in lupta impotriva alarmantului absenteism scolar in crestere continuă, s-a ajuns la o solutie neobisnuită: robotii au devenit colegi de clasă pentru elevi. In orasul Kumamoto din Japonia, ele ...

Bursele școlare pentru septembrie și octombrie vor fi plătite abia peste două luni, pe 15 noiembrie, anunță Ministerul Educației
12/09/2023 20:12

Metodologia-cadru de acordare a burselor scolare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial, anuntă Ministerul Educatiei. Institutia mai anuntă că elevii vor primi bursele scolare pentru lunile sept ...

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari vor începe mâine anul şcolar 2023-2024
10/09/2023 14:23

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari vor incepe maine anul şcolar 2023-2024. Cum este organizat acesta Aproximativ 2.700.000 incep luni cursurile anului şcolar 2023 - 2024, potrivit calendarului ap ...

Jumătate dintre profesori nu cred că vor avea salarii mai mari
10/09/2023 14:10

Unu din doi profesori nu crede că guvernanţii vor aplica creşterile salariale promise şi aproape o treime (29%) dintre aceştia spun că situaţia lor financiară este precară sau modestă, relevă sondaju ...

România educată e de groază: Mii de profesori nu au studii necesare, iar elevii merg la WC în spații neconforme
09/09/2023 00:32

Romania Educată rămane un proiect frumos, insă doar pe foaie. In realitate, scolile din Romania sunt un adevărat dezastru, cu profesori nepregătiti si WC-uri insalubre. Peste 3.400 de cadre se vor afla, i ...

„Nu avem niciun plan să facem teste antidrog în școli”
08/09/2023 08:49

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, spune că autoritătile nu au „niciun plan” să facă teste antidrog in scoli, in contextul in care in ultimele săptămani diverse autorităti ale statului au arunc ...

Bursele de merit s-au extins la o treime din clasa de elevi
07/09/2023 20:30

Bursele de merit vor fi luate si de elevii care au media minimum 9.50, dar si de primii 30% din clasă. Ministerul Educatiei a păstrat ambele variante, pentru a nu schimba regula in timpul jocului Toti elevii ...

Transport gratuit cu trenul și metroul pentru elevi în noul an școlar. De unde se vor cumpăra biletele cu reducere 100%
02/09/2023 10:12

 Un proiect de hotărare de Guvern, pus in dezbatere publică de Ministerul Educatiei, clarifică regulile pentru acordarea transportului gratuit pentru elevi in noul an scolar. Potrivit normelor propuse, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei