Mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei cu creierul

quantum-mind_1

Dimensiune font:

| 08-03-2022 16:30

 * interviul cu psihoterapeutul Diana Ciubotariu

Tot ceea ce ne înconjoară este rezultatul gândurilor noastre, al acţiunilor şi al emoţiilor. Fiecare dintre noi, conştient sau nu, creează. Uneori creăm lucruri bune, situaţii fericite, alteori naştem adevărate dezastre. Ne putem îmbolnăvi şi vindeca singuri. Am încercat să desluşim mecanismele minţii cu ajutorul psihologului Diana Ciubotariu, care ne-a ajutat să înţelegem cum ne creăm realitatea.

- Vorbim mereu despre minte, în lipsa căreia nu-mi imaginez cum am putea „funcţiona”. Ce este mintea?

- Ca să putem defini mintea avem la dispoziţie un puzzle de concepte: creier, conştiinţă, emoţii, observator, sine, energie şi realitate. Imediat după momentul concepţiei, oul fecundat începe să se dividă şi în câteva ore se transformă în ceva cu totul diferit. Nu se ştie ce anume declanşează comanda ca, dintr-un amalgam de celule, doar câteva să se diferenţieze în crearea corpului şi altele să se diferenţieze în crearea creierului. Cine dă acea comandă atât de corect încât nu te trezeşti cu mâna crescută prin creier sau cu un ochi în talpă?

Răspunsul este la ceea ce numim Spirit, Sine, Observator. ADN-ul este doar o bancă de date, dar este nevoie să fie folosită corect şi animată. De aceea, o celulă vie are conştiinţă sau are Spirit, dar o celula moartă e doar o carcasă goală. Un argument în acest sens vine din cercetările asupra experienţelor de extracorporalitate ce au arătat că oamenii care, din diverse motive au trăit senzaţia ieşirii din corpul fizic, într-un fel sau altul au fost conştienţi de ei, dar nu şi de corpul lor, mai ales când funcţiile lor fiziologice au fost oprite pentru minute bune. Asta demonstrează ceva foarte important — conştiinţa nu este un efect al funcţionarii creierului, ci este ceva care animă creierul sau îl infuzează, şi determină o serie de efecte măsurabile asupra lui şi întregului corp.

Mintea este un mecanism uriaş de adaptare pe care omul îl foloseşte în ceea ce se numeşte viaţă şi evoluţie. Ea s-a transformat de-a lungul timpului odată cu experienţele pe care omul le-a trăit şi stocat şi odată cu dezvoltarea infrastructurii organice care o susţine – creierul. Mintea creşte odată cu noi, de la naştere până la moarte.

- Dar gândul? Cum de se întâmplă să avem gânduri frumoase sau ameninţătoare?

Mintea este intim legată de creier şi, în acelaşi timp, pentru explicarea ei avem nevoie de un nou termen: Conştiinţa. Dacă e sa fim mai exacţi, mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei – ca flux universal de informaţie, cu creierul – privit ca o imensă unitate de emisie-recepţie, prin neuronii săi care se supra-specializează pe diverse arii neuronale, în primirea unor informaţii diferenţiate. Creierul receptează o anumită informaţie pe care a captat-o din fluxul universal de conştiinţă şi o traduce prin intermediul neuronilor într-o imagine, care la nivel subiectiv, al percepţiei subiective, este tradus ca un gând. Spunem deseori că „Mi-a trecut un gând prin minte”. E ca şi cum creierul ar „îngheţa” din marele râu al conştiinţei doar o anumită informaţie. Mintea este interfaţa care dă un sens logic acelei imagini în contextul vieţii persoanei. Adică, o pune într-un continuum temporal — azi, mâine, ieri, anul viitor — o leagă de ceea ce persoana ştie deja, de aspiraţiile sau de temerile sale. În felul acesta, gândul capătă sens şi poate fi valorificat ca idee creatoare sau, dimpotrivă, poate bloca persoana, fiind o sursa de stres şi frică, atunci când imaginea descărcată este ameninţătoare.

- Uneori se întâmplă să măcinăm aceleaşi gânduri, să repetăm aceleaşi acţiuni, chiar dacă nu sunt tocmai benefice pentru noi. De ce facem acest lucru?

Mintea funcţionează ca o interfaţă care poate rula zeci de programe simultan, ca un computer uriaş care are capacitatea de a lua decizii în numele tău. Practic, ne putem închipui laptopul de acasă, de zeci de mii de ori mai performant care, conectat la reţeaua de internet, face în numele tău toate operaţiunile posibile on-line, după ce l-ai învăţat iniţial toate acestea. Ulterior, laptopul tău învaţă din propria lui experienţă şi nu te mai întreabă, ci începe să aibă iniţiative, în funcţie de ceea ce i-ai dezvăluit ca ar fi dorinţele şi preferinţele tale şi în funcţie de ceea ce tu i-ai spus că e adevărat sau fals, corect şi incorect, bine sau rău. Mai mult, ia decizii în numele tău, în funcţie de scopurile tale, pe care i le pui în faţă zilnic. Este un executant foarte conştiincios care încearcă în permanenţă să se upgradeze şi să fie avansat în funcţie, prin acţiuni din ce în ce mai complexe în spectrul deciziilor. Devine atât de comod pentru tine încât îl laşi să facă toată treaba, mai ales că o face atât de bine uneori încât nu mai ştii dacă ai decis tu sau a decis computerul pentru că îţi ştie atât de bine nevoile.

- Până aici totul pare în regulă. Şi totuşi, cum cream realitatea cu ajutorul acestui computer? Cine este cel care priveşte ecranul computerului şi decide dacă îl mai foloseşte sau mai şterge din programe?

De aici încolo răspunsul vine de la fizica cuantică. Cel care priveşte ecranul este Observatorul cuantic, cel care colapsează realitatea, sau transformă gândul care apare pe ecran, în materie. Acest concept al Observatorului sau martorului îl regăsim în spiritualitate sub forma Spiritului sau a Sinelui. ?n esenţă, Spiritul, Sinele sau Observatorul este cel care conduce şi ghidează mintea în tot demersul ei de a crea realitate, de a transforma realitatea sau de a gestiona în orice fel realitatea. Din acest punct pot apărea nişte situaţii interesante. De exemplu, o minte care a fost lăsată să facă totul singură, fără ca ea să mai consulte observatorul, va începe să creadă, încet, încet, că ea este observatorul. Adică îşi va aroga toate drepturile tale ca şi cum tu nu ai existat niciodată, şi începe să aibă o conştiinţă a ei proprie, diferită de observator. Adică începe să se separe de Sine.

- Ce se întâmplă din acest moment, al separării?

- Mintea separată va începe să acumuleze cât mai mult, pentru a se adapta din ce în ce mai bine la mediu şi a asigura corpului o existenţă cât mai confortabilă. Dintr-o dată, mintea şi corpul sunt pe cont propriu. Mintea se simte extrem de responsabilă pentru a face faţă unei lumi externe pline de ameninţări sau provocări. Îşi aminteşte vag de o forţă mai mare decât ea, dar o vede undeva departe şi începe să-i adreseze rugăminţi în momentele ei de durere şi slăbiciune. Mintea începe să creadă că este Singură şi are nevoie de un protector pe care să-l ţină mereu aproape. Faţă de momentul naşterii când Sinele abia crea mintea, pas cu pas, odată cu dezvoltarea accelerată a creierului, acum mintea e mare, a acumulat foarte multe, dar este separată de Sine. Separarea s-a făcut treptat şi insidios, pe măsură ce minţii i s-au implementat programe care să-i dea iluzia că e pe cont propriu şi că este prizoniera realităţii, nicidecum creatoarea ei. Mintea a creat o cuşcă în care a intrat, s-a prefăcut că e încuiată şi apoi a uitat că poate oricând ieşi de acolo. Mintea a devenit propria ei prizonieră.

- E ca şi cum te-ai trezi într-o dimineaţă şi crezi că eşti computerul, ai uitat că tu l-ai creat...

- Ca şi computer, îţi aminteşti că este cineva care te-a creat, dar nu îţi aminteşti că tu eşti, de fapt, acela. Urmează o adevărată comedie umană, în termenii spiritului, în care tu te porţi ca şi cum nu ştii că eşti tu, ca un actor care a urcat pe scene să joace rolul vieţii lui, dar când a coborât de pe scenă a uitat că e doar un rol şi continuă să îl joace neperturbat.

- Ce spune fizica cuantică?

- Conform fizicii cuantice realitatea nu există decât dacă avem un Observator care să o observe sau să o colapseze. E ca şi cum pixul din mâna mea nu exista decât dacă îl privesc. În momentul în care închid ochii, întreaga lume, inclusiv pixul se transformă în energie nediferenţiată, dar cu potenţialul de a fi orice. Dar aici e nevoie de o precizare: în momentul în care închid ochii şi sunt conştient că sunt Observator cuantic sau Spirit, atunci se produce transformarea întregii lumi în energie potenţială, şi în mod similar când deschid ochii şi sunt conştient de poziţia mea de Sine sau Observator cuantic, se produce materializarea conştientă a lumii. Dacă eu închid ochii dar cred că sunt mintea aceea separată de Sine, voi şti tot timpul că am pixul în mână şi că el nu a dispărut, că sunt ancorat în gravitaţie, pentru că asta vrea mintea să creadă. Acesta este gândul pe care ea îl crede posibil, ca atare va crea o realitate în care nu putem experimenta poziţia Observatorului.

- În prima situaţie eu pot visa orice fără să mă lovesc de logica fizicii clasice?

- Pot crede în puterile mele potenţiale că pot citi gândurile, materializa obiecte sau călători interdimensional. În al doilea caz, mintea mea a stabilit o „cuşcă gravitaţională” şi a decis că nu este posibil decât ceea ce permite gravitaţia. Ambele minţi creează realitate, dar una crează o realitate în care se lasă conştient condusă de un Sine care o împinge mereu să-şi depăşească limitele, şi cealaltă creează realitate în care crede că este limitat de forţele gravitaţionale şi nu este conştientă de prezenţa Sinelui.

- Am vorbit despre cum se naşte mintea, cum funcţionează, cum apar gânduri. Dar emoţiile?

 - Este important să înţelegem cum mintea începe să funcţioneze în suprapunere/sau nu cu observatorul cuantic, este bine să ştim cum se nasc gândurile şi ce înseamnă crearea realităţii din minte şi din spirit.
Emoţiile sunt rezultatul faptului că mintea crede un gând. Adevărul perceput în mod subiectiv dă naştere unui întreg lanţ de reacţii chimice în corp. Într-un anume sens, corpul urmează mintea şi mereu noi devenim ceea ce credem. Corpul nostru este o hartă a credinţelor noastre conştiente şi inconştiente şi se transformă sub imperiul emoţiilor activate de gândurile în care credem. De aceea o minte care crede în boală şi trăieşte emoţia corespunzătoare de frică va genera în corp, mai devreme sau mai târziu o boală, în strânsă corespondenţă cu tipul de frică sau conţinutul fricii.

- Pe principiul ăsta ne putem împlini şi dorinţele. Este nevoie doar să credem, să cerem şi vom primi?

- Aşa cum spunea un mare maestru, o dorinţă nu este altceva decât gândul împlinirii văzut din perspectiva unui obiect, a unei entităţi sau unei experienţe. Orice gând de împlinire vă permiteţi să-l simţiţi, vă părăseşte trupul prin câmpul electromagnetic şi intră în fluxul de conştiinţă, pentru a atrage spre voi orice ar produce acelaşi sentiment dat de dorinţa trăită în corpul vostru. Cu cât acea dorinţă este simţită cu multă intensitate, cu atât mai completă va fi îndeplinirea ei. Şi cu cât ştim cu mai multă certitudine că ea se va împlini, cu atât mai rapid se va materializa. Cunoaşterea intuitivă absolută este un gând de înaltă frecvenţă, ce creşte aşteptarea indusă prin câmpul auric, amplificându-vă astfel puterea de a va materializa dorinţele.
Avem capacitatea de a şti tot ce se poate şti. Gândurile pe care ni le permitem să le cunoaştem prin intermediul minunatului receptor care este creierul vor deveni o realitate trăită, văzută mai întâi în întruparea noastră, iar apoi în condiţiile de viaţă. Orice dorinţă am avea, avem capacitatea – prin cunoaştere – să o materializăm cât am clipi din ochi.”

A consemnat Maura Anghel 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
„Cei mai mulţi dintre oameni sunt nişte bio-roboţi”
09/06/2022 09:45

„Tu eşti un 2, o cifră care arată legătura. Orice ai face şi cum ai face, mereu vei fi in mijlocul oamenilor. Îi vei lega şi vei strange firele unei comunităţi. Mă intrebi de unde iţi ş ...

„Nimic și nimeni nu e mai presus decât liberul nostru arbitru”
14/05/2022 18:16

„De ce ar trebui să-si antreneze creierul adultii aflati in plină maturitate?”, este una dintre intrebările pe care le auzim frecvent si la care am căutat răspunsuri alături de psihoterapeutul ...

FOTO/VIDEO - Departe de lume, în chilii pentru sfinţii urbani
17/03/2022 09:19

Lui Matius Ichim ii plac lucrurile frumoase, făcute cu suflet şi cu mult gust. Iubeşte natura, liniştea şi pe Eminescu. Pare ciudat, dar uite că şi chiliile pot fi urbane, aşa după cum afirmă Matius, ...

 „Femeile folosesc cuvântul, după caz, ca spadă sau ca floretă, într-o luptă deschisă cu mentalitățile, cu stereotipiile, cu discriminarea”
13/03/2022 14:23

  - Martie este, prin excelentă, o lună dedicată femeilor. Sunteti de acord cu această afirmatie? Pare cumva limitativ... - Dacă ne gandim la ziua de 8 martie care a devenit sărbătoare internatio ...

„Te naști cu frumosul și îl cultivi pe parcurs”
08/03/2022 18:31

De curand, pe piata Iasului a apărut o nouă afacere lansată de o tanără de succes, Diana Mihai, specialist in comunicare, care a decis că a venit si momentul si incerce un proiect antreprenorial, cel ...

 „Un tânăr artist țintuit departe de scenă și de public este ca și condamnat, riscul profesional la care este supus este imens!”
08/03/2022 15:45

  - Maria, cum ai decis să intri in competitia „Romanii au talent”? - După un an 2020 foarte trist, in care proiectele prin care trebuia să cant la Operă si la Ateneu, s-au anul ...

Top 3 al regretelor pacienților aflați pe patul de moarte
08/03/2022 14:43

  Orice om care primeste vestea unui diagnostic dur deja este asezat in fata unui esafod imaginar, in care doar boala decide. Oamenii, chiar si cei mai dragi, se retrag, unii se dau deoparte de-a dreptul, ...

 O ieșeancă folosește pictura pentru a personaliza haine
08/03/2022 13:38

Nelea Cosciuc este o tanără din Iasi si se pare că pandemia este cel mai bun lucru care i se putea intampla. De ce? Nelea lucra de ceva tip ca jurist la o companie, insă, din cauza lockdown-ului, a fost nev ...

  „Războiul de acum nu are nimic glorios în el. Și nimic măreț!
08/03/2022 13:11

  Amenintarea războiului dintre Rusia si Ucraina a adus o serie de intrebări firesti – suntem pregătiti, ca si populatie, pentru un conflict care ar putea avea loc nu departe de granitele Romanie ...

 „Dragostea este un fundament pe care poți construi orice dorești, chiar și o altă profesie”
08/03/2022 12:12

Martie este, prin excelentă, o lună dedicată femeilor. Nevoia de sărbătoare tine de identitatea umanului si nu este deloc intamplătoare această asociere a feminitătii cu renasterea naturii la debut de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei